Pe aceeași temă
Ungaria s-a numărat, împreună cu Islanda, printre primele victime europene ale crizei financiare care a debutat în toamna lui 2008, când s-a prăbuşit colosul bancar Lehman Brothers. A avut urgentă nevoie de un ajutor financiar internaţional, pe care l-a primit de la troika finanţatoare condusă de FMI, coordonată de Comisia Europeană şi asistată de Banca Mondială. Căderea economiei a fost acompaniată şi amplificată de efectele perverse ale creditării în monede exotice. Aproape toate creditele ungurilor fuseseră acordate în franci elveţieni şi o mică parte în yeni japonezi. Ungurii au preferat creditele exotice, deoarece erau mai ieftine, forintul fiind, alături de leu, una dintre cele mai scumpe monede europene.
Ungaria şi-a redresat, discret şi parţial, economia cu susţinerea troikăi şi a intrat într-un con de umbră, datorită provocărilor pe care Grecia le-a pus în faţa pieţei financiare internaţionale. Între timp, guvernul care articulase un program de austeritate a fost alungat în alegeri şi a apărut pe scena politică de la Budapesta o alianţă care a alungat FMI-ul, întrerupând un acord incomod şi a aplicat un set nesfârşit de politici neortodoxe.
Într-adevăr, Ungaria părea să nu mai aibă nevoie de banii pe care FMI & Co. îi livra zgârcit şi condiţionat. Guvernul pusese mâna pe banii fondurilor de pensii private, vreo zece miliarde de euro. Apoi se aştepta la alţi bani frumoşi, pe care ar fi urmat să-i scoată taxarea suplimentară a băncilor. Între timp, banii confiscaţi de la fondurile de pensii s-au terminat, iar băncile nu au avut profiturile aşteptate, aşa că n-au putut livra sume consistente unui buget hămesit. Confiscarea fondurilor de pensii private a avut ca efect retragerea multor investitori străini de portofoliu din piaţa financiară ungară. Pe de altă parte, banii fondurilor de pensii erau plasaţi în cea mai mare parte în titluri de stat, deci finanţau deficitul bugetar.
Acum, din piaţa ungară lipsesc 10 miliarde de euro care ar fi putut susţine împrumuturile statului din piaţa financiară internă. Cabinetul condus de Viktor Orbán şi-a continuat însă programul de politici neortodoxe şi a atacat independenţa Băncii Centrale a Ungariei. Orbán a schimbat legea bancară, de aşa manieră încât guvernul să poată controla, indirect, deciziile de politică monetară ale Băncii Centrale. Au apărut speculaţii potrivit cărora guvernul ungar ar fi dorit să mişte atât valuta din vistieria Băncii Centrale pentru a plăti datoriile statutului, cât şi tiparniţa de bani. Ministrul Economiei a dezminţit zvonul privitor la mânuirea valutei, nu şi cel referitor la tiparniţă.
Budapesta a lansat operaţiunile de schimbare a legislaţiei privind Banca Centrală spre finalul anului, dorindu-şi probabil să treacă neobservată de o piaţă financiară obsedată de zona euro. N-a fost aşa. În ajunul Crăciunului, a primit un „dar“ de copil obraznic de la Moody’s şi de la Standard & Poor’s. Agenţiile de evaluare financiară au tăiat ratingul Ungariei la categoria „junk“, adică nerecomandat pentru investiţii. În prima săptămână a anului, agenţia de rating Fitch a tăiat şi ea calificativul atribuit economiei ungare la nivelul nerecomandat investiţiilor. A fost însă o mişcare aşteptată.
Forintul se prăbuşea spectaculos, semnalizând retrageri majore de capital din ţară. Ungaria trebuie să împrumute, în acest an, cel puţin 14 miliarde de euro pentru a-şi achita datoriile ajunse la scadenţă şi pentru a-şi finanţa deficitul bugetar. În piaţă nu a mai rămas decât un singur împrumutător rezonabil (ca preţ): FMI. Aşa încât Ungaria a schimbat foaia, arătându-se dispusă să renunţe la o parte dintre politicile neortodoxe. Dar în vârtejul ceardaşului financiar ungar sunt prinse Austria, Germania, Italia, Belgia şi Franţa, care prin băncile lor au finanţat datorii în valoare de 120 de miliarde de dolari. Ungaria este acum Grecia Estului european. Costurile împrumuturilor sale au sărit peste limita suportabilă, depăşind cu bătaie 10,65%.
