Guvernul palestinian - punct si de la capat

Nando Mario Varga | 30.03.2007

Pe aceeași temă

 Intotdeauna proverbele romanesti si-au dovedit exactitatea, fie ca ne convine, fie ca nu. Intelepciunea populara, acumulata de secole, ar trebui sa devina o lege de sine statatoare, care sa fie impusa in primul rand conducatorilor lumii. Ca si in si­tuatia de fata. De cate ori nu am rostit ma­gica propozitie "O minune nu tine de­cat trei zile" si, de fiecare data, i-am constatat veridicitatea. "Minunea" in cazul nostru se numeste guvernul palestinian de uniune nationala. Documentul care a stat la baza "minunii" a fost semnat cu pom­pa necesara intr-unul dintre cele mai sfinte locuri ale islamului: Mecca. Cadru sim­bolic, care dorea sa sugereze nu numai importanta evenimentului, cat mai ales semnificatia lui. Dar de cate ori, de-a lun­gul istoriei, nu a fost folosita religia pen­tru a parafa acorduri care nu aveau nimic comun cu cele sfinte? Aproape nu exista eveniment sangeros in decursul vre­mii in care sa nu fie prezenta religia (cu exceptia perioadei comuniste), fie ca pre­text, fie ca, din pacate, participanta directa.

 

Un document ireal

 

Constituirea unui guvern de uniune na­tio­nala a fost decisa intr-un moment extrem de dificil pentru comunitatea palesti­niana, cand, pe langa boicotul economic international la care era supus fostul guvern palestinian, s-au suprapus luptele in­terpalestiniene, intre adeptii celor doua fac­tiuni rivale, Hamas si Fatah, confruntari care au provocat moartea a peste 300 de persoane.

Atunci, la Mecca, s-a semnat unul dintre cele mai ireale documente concluziona­te vreodata de-a lungul istoriei. Atat semnatarii, cat si spectatorii din arena politica internationala au aplaudat sau doar au schitat gestul aprobarii, constienti cu totii ca nimic nu se va implini la modul real. Sin­gurul stat care si-a manifestat mai mult decat scepticismul a fost Israelul, cel care ar fi trebuit sa fie unul dintre beneficiarii acestui acord. Dar, atata timp cat in respectivul document nu s-a amintit nici macar una dintre cele trei conditii impuse de Cuartet (recunoasterea statului Israel, acceptarea tuturor acordurilor israeliano-palestiniene incheiate pana acum si re­nun­tarea la terorism), s-a observat imediat, cine vroia sa observe, ca totul a fost fa­cut in graba pentru a se insela opinia pu­blica internationala si cu un singur scop: incetarea boicotului economic.

Iar Israelul a avertizat atunci, prin glasul principalilor sai reprezentanti. Dar in eu­foria generala, nimeni nu a ascultat nici glasul Ierusalimului si nici explicatiile su­brede ale liderilor palestinieni. Si nici ma­car nu era nevoie ca cineva sa atraga atentia sau sa explice. Prezenta la Mecca a liderului politic al Hamas, Chaled Me­chal, a premierului Ismail Hanie, reprezentant de frunte al Hamas, a unor oficiali palestinieni, si ei membri in Hamas, si, in fine, a unui Mahmud Abbas tensionat, de­bu­solat si izolat arata clar ca un viitor guvern palestinian nu se va deosebi nici ideo­logic si nici ca program politic de vechea conducere.

Unul dintre pricipalele puncte ale docu­mentului semnat la Mecca se referea la incetarea imediata a confruntarilor interpalestiniene. Bineinteles ca nimic nu s-a intamplat pe teren. Confruntarile au continuat, noi morti au fost inregistrati, pana cand presiunea comunitatii internationale, care incepuse sa se trezeasca din euforia initiala, a condus la o oarecare acalmie.

Dar daca lupta stradala a incetat, cea po­litica a luat amploare. Declaratii separa­te ale lui Mahmud Abbas si Ismail Hanie au dovedit curand discrepante grave in prog­ramul celor doi si implicit al forma­tiu­ni­lor pe care le reprezinta: Fatah si, res­pec­tiv, Hamas. In timp ce unul, Abbas, vor­­beste despre continuarea convor­bi­rilor cu Israelul, el insusi intalnindu-se de doua ori cu premierul israelian Ehud Ol­mert, ce­la­lalt, adica Hanie, nu incetea­za sa pro­po­va­duiasca lupta poporului palestinian im­­po­triva ocupatiei sioniste, legi­ti­mand practic teroarea.

Iar noul guvern? Ei bine, constituirea lui s-a tergiversat peste termenul propus ini­tial, numirea unor ministri constituind ma­rul discordiei. Intr-un final, lista a fost in­tocmita, aprobata de Mahmud Abbas, iar vechiul/noul prim-ministru, Ismail Hanie, s-a prezentat in fata parlamentului care, in unanimitate, si-a dat acordul.

Autoritatea Palestinana cu un nou guvern de uniune nationala reprezinta oare poarta deschisa spre pace sau cel putin spre reluarea convorbirilor israeliano-palestiniene? Nici pe departe. Fiindca in afara de constituirea sa, noul guvern de la Ramallah nu si-a schimbat cu nimic po­zi­tia si politica, cele trei conditii ale Cuartetului ramanand litera moarta. O singura tara, Norvegia (Oslo fiind orasul in care palestinienii si israelienii au semnat primul lor acord de pace), si-a manifestat nu numai exuberanta la instaurarea guvernului Hanie, ci mai ales dorinta de a cola­bora direct cu acesta.

 In schimb, SUA si  Uniunea Europea­na, felicitandu-l pe Mahmud Abbas pentru formarea guvernului, si-au exprimat decizia de a continua embargoul pana cand noul guvern va indeplini conditiile Cuartetului.

Intre timp, Arabia Saudita a inceput sa intervina diplomatic in zona, luand prac­tic lo­cul Egiptului, ale carui medieri au esuat una dupa alta, spre disperarea pre­se­din­te­­­lui Mubarak, care se dorea si se doreste a fi mentorul pacii in regiune. Prin urmare, Arabia Saudita a reluat un mai vechi plan de pace, ale carui principale conditii sunt re­­tragerea Israelului pe granitele din 1967, constituirea unui stat palestinian si re­ve­ni­rea pe teritoriul israelian a re­fugia­ti­lor pales­ti­nieni. Spre surprinderea multora, statul evreu a acceptat intr-un final pla­nul de pa­ce saudit, ce urmeaza a fi dez­batut la sfar­si­tul lunii la Riad. Cu o exceptie, bi­­nein­­teles. Ierusalimul a cerut o modificare a punc­tului referitor la re­fu­gia­tii palestinieni, Israelul neacceptand sub nici o forma ca aces­tia sa se stabileasca pe teritoriul isra­e­­lian.

 In ultimele zile s-au reluat, in schimb, con­fruntarile interpalestiniene, inregistran­du-se morti, printre care un copil de patru ani, prins intre focurile partizanilor Fatah si Hamas. Moda irakiana a rapirilor s-a im­plantat si ea in teritoriile palestiniene. Cuartetul se mentine pe pozitie, chiar daca din randurile sale face parte si Rusia (ale carei simpatii propalestiniene sunt cunoscute), si a cerut guvernului palestinian sa respecte cele trei conditii. Pre­sedintele Abbas continua sa duca o politica duplicitara, neimpunandu-si punctele de vedere (daca exista), pe care le vehiculeaza in intalnirile cu israelienii sau cu reprezentantii americani si ai comunitatii internationale. Iar Hanie si ceilalti ministri sau deputati Hamas se tin tare pe pozitiile lor antiisraeliene, cerand, de data asta la uni­son cu Abbas, ridicarea embargoului si "salvarea" poporului palestinian nevino­vat. E drept, palestinianul de pe strada este nevinovat, obosit, speriat, somer, lih­nit de foame si inconjurat de o droaie de copii si neveste care cer de mancare si dreptul la o viata cat de cat decenta. Cea mai perfecta pepiniera pentru a obtine noi candidati la titlul de "martir", cu alte cu­vinte, terorist sinucigas, arma vie in­­drep­tata asupra "ocupantului" israelian. Foa­mea, disperarea si spalarea creierului isi fac in liniste treaba, mai ales atunci cand sunt prezentate in ambalajul cucernic al religiei. 300 de fecioare si munti de orez - iata rasplata lui Mahomed pentru fie­care "martir" care-si da viata in numele islamului. Iar pentru "martire"? Sansa de a deveni una dintre cele 300 de fecioare. Infantilism? Naivitate? Indoctrinare? Spu­neti-i cum vreti. Insa pentru miile de victime israeliene si pentru intreg poporul isra­e­­lian are un singur sens:  moarte!

 Si tocmai pentru a diminua toate aceste cauze, Israelul depune toate eforturile si apeleaza la natiunile lumii. Si lumea in­­cepe sa inteleaga. Fiindca cu doar cateva zile inainte de summit-ul tarilor arabe de la Riad, in Orientul Mijlociu a inceput un adevarat balet diplomatic, ai carui principali actori sunt secretarul de stat american Condoleezza Rice si secretarul gene­ral al  ONU, Ban Ki Moon, la prima vizita in regiune de la numirea sa. Rice, aflata la cea de-a treia vizita a sa de la inceputul anului, s-a intalnit cu Mahmud Abbas si cu Ehud Olmert, dar si cu Hosni Mubarak si regele Abdallah al Iordaniei, in in­­cer­carea de a avansa convorbirile de pace. Ea s-a declarat de acord sa fie intermediarul intre Israel si Autoritatea Palestiniana si dispusa sa faca naveta intre Ierusalim si Ramallah.

Moon, la randul lui, evidentiind impor­tan­ta calmului in regiune, a cerut guvernului palestinian sa respecte conditiile Cuartetului, importanta asupra careia a insistat si Rice. De remarcat ca ambii emisari au refuzat sa se intalneasca cu ministrii Hamas sau Fatah si implicit cu premierul Hanie.

Statul Israel si-a manifestat satisfactia fata de decizia SUA si a comunitatii inter­na­tionale de a respecta principiile Cuartetului si de a continua sa le impuna guvernului palestinian.

 

Un labirint intortocheat

 

Declaratii, vizite, promisiuni, concluzii peste concluzii, acuzatii, acceptari, jura­min­­te... doar vorbe. Ce constatam concret pe teren? Israelianul, preocupat de ni­velul ingrijorator al coruptiei, care a ajuns pana la ministrul de Finante si primul ministru, dar si de rezultatele comisiei care analizeaza al doilea razboi din Li­ban si care poate duce la demisia pri­mului ministru, este mai putin interesat de procesul de pace si mai mult de viitorul politic al tarii. E drept, atentatele s-au redus aproape la zero, dar nu inseamna ca au in­cetat, multe tentative fiind dejucate inainte de vreme. La randul lui, palestinianul devine si el mai putin preocupat de pacea cu israelienii (de altfel, acest subiect nu s-a aflat niciodata pe primul loc in pre­ferintele sale), fiind obsedat de asigurarea existentei zilnice, dar si de propria-i se­cu­ri­tate, confruntat fiind cu violenta stra­­dala, palestinieni tragand si ucigand alti palestinieni devenind deja parte din co­tidian.

Un labirint extrem de intortocheat, stra­batut de un tunel a carui luminita de la capat palpaie cu greutate.

 

 ( Subtitlurile apartin redactiei)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22