Pe aceeași temă
GABRIELA ADAMESTEANU in dialog cu Prof. dr. EUGEN PASCAL CIOFU
Este o mare distanta de la juramantul lui Hipocrate la comportamentul medicilor de astazi? Nu cred.
Nu-i o degradare a profesiunii fata de acum 10 sau 20 de ani?
Nu. Nu consider ca este o degradare a profesiunii de medic si sunt mahnit atunci cand mult prea des si mult prea agresiv se asociaza cuvantul medic cu cel de infractor si criminal. Profesiunea noastra este o meserie frumoasa, extrem de grea, plina de riscuri si de neprevazut. Ca un om indragostit de profesiunea aceasta pe care o practic de peste 45 de ani, cred ca nu exista o diferenta intre ceea ce jura medicul la absolvirea facultatii si ceea ce face ulterior. Evident, este vorba de majoritatea medicilor, exceptii pot sa existe, asa cum exista in fiecare meserie. Numai ca, avand in vedere dificultatea profesiunii noastre, erorile se pot face mult mai usor. Exista si un mare procent de lucruri care apar pe parcurs, cu fiecare bolnav noi o luam de la capat in ceea ce priveste judecata clinica, diagnosticul etc. Prin urmare e o profesiune grea care poate fi grevata mai usor de greseli. Si mai ales greselile facute au consecinte foarte grave, mult mai grave decat cele facute, sa zicem, de un profesor la catedra.
Nu sunt de acord cu desfiintarea stagiaturii E o profesiune grea, o meserie cu riscuri si prost platita.
As indrazni sa spun ca da. Pentru a deveni medic cu o specialitate bine definita pe care sa ti-o practici, iti trebuie aproximativ 12 ani de la bacalaureat, din care 6 ani sunt facultatea, 1 an de stagiatura (am inteles ca din anul acesta o sa se desfiinteze stagiatura, masura cu care nu sunt de acord, si nu stiu daca nu cumva are o stricta motivatie financiara). Pana in acest an, absolventul Facultatii de Medicina, cu o pregatire doar generala si teoretica, se dezmeticea in spital, venind de fapt pentru prima oara in contact direct, mai sistematic si de mai lunga durata cu bolnavul. Dupa stiinta mea, aceasta stagiatura exista in Franta, in Grecia, in Germania, iar noi, daca vrem sa ne aliniem, din punct de vedere al pregatirii medicului, la tarile europene, ar trebui sa o pastram, nu sa o desfiintam. Acestea sunt doar un punct de vedere si o digresiune. Dupa 6 ani de facultate si unul de stagiatura, urmeaza un concurs foarte greu - concursul de rezidentiat, de intrare in specialitate. Rezidentiatul are intre 4 si 7 ani, in functie de specialitate. De exemplu, in pediatrie, rezidentiatul are durata de 5 ani. In chirurgie - 6 ani, in chirurgie cardiovasculara si neurochirurgie - 7 ani. Facand socoteala, poti iesi medic specialist dupa 12 sau 14 ani de munca asidua si de renuntari.
Rezidentiatul se face numai la spitalele din orase mari. Deci, la inceput medicii tineri raman in orasele mari?
Facultatile de medicina, in momentul de fata in numar de 13, furnizeaza anual aproximativ 2.800-3.000 de absolventi, medici tineri cu pregatire de medicina generala. La rezidentiat nu exista decat maximum 1.500 de locuri. Raman pe dinafara intre 1.000 si 1.500 de absolventi de Medicina, care nu au reusit la rezidentiat, plus cei ramasi din anii trecuti. Ce pot ei face? Ei pot sa ocupe temporar un post de medic de circumscriptie (deci de medicina generala), pana cand postul respectiv va fi ocupat de un medic specialist de medicina generala si medicina de familie. Ce mai fac ei? Foarte multi se inscriu la cate o firma de promovare de medicamente si se transforma dintr-un medic intr-un vanzator sau in cel care face promotie de medicamente. Avantajul este ca sunt platiti in valuta. Daca unul este istet si are putin noroc, poate sa ajunga manager la firma respectiva, si atunci are un salariu in valuta care il depaseste pe cel al unui medic primar cu 40 de ani de medicina facuti la bolnav. Altii se duc si-si incearca norocul prin alte tari sau stau acasa in somaj si asteapta concursul urmator, pentru ca dupa terminarea facultatii au dreptul sa dea rezidentiatul timp de 5 ani.
La tara se duc?
Aici este o alta poveste. Cine vrea sa mearga la tara poate fi numit la o circumscriptie rurala, temporar, pentru ca ulterior el trebuie sa intre in rezidentiat, ca sa-si castige titlul. Deci se pot duce la tara, dar nu se duc. Exista in zone defavorizate economic, geografic - unele zone din Moldova, Delta, Maramuresul, judetul Alba s.a., in care conditiile de trai sunt foarte grele -, circumscriptii goale de ani si ani de zile, la care medicii refuza sa se duca. Din acest motiv nu poti sa spui ca exista somaj, pentru ca locuri de munca sunt, dar absolventii nu se duc acolo. Si nici nu poate nimeni sa-i oblige sa se duca.
Ar avea vreun avantaj daca s-ar duce la tara?
Nu. Nu li se da nici un fel de avantaj. O leafa a unui tanar absolvent nu cred ca depaseste 5 milioane de lei pe luna, in orice caz, nu este o leafa care sa fie stimulativa. Exista tendinta de a critica acesti tineri: cum, ai terminat facultatea si preferi sa stai acasa decat sa te duci in Alba sau mai stiu eu unde? De ce nu te duci? Nu cred ca este un punct de vedere corect.
Dar pana in 1989 erau ocupate circumscriptiile rurale, nu?
Da, pentru ca era obligativitatea ca, dupa terminarea facultatii, sa faci 3 ani de zile stagiu de circumscriptie rurala.
Pe care dvs., de pilda, i-ati facut.
Noi i-am facut. Era obligatoriu sa se faca acest stagiu la tara. Nu cred ca era rau. O revenire la un astfel de stagiu cred ca ar putea rezolva mai multe lucruri. In primul rand, ar putea rezolva, pana la intrarea in specialitate, cel putin o parte din asistenta din teritoriile dezavantajate. Dar nu mai putem sa cerem absolventilor de astazi, copiilor nostri, sa inghita ceea ce am inghitit noi atunci. Adica el se duce, dar stiti ca sunt sate fara lumina electrica, stau copiii cu lampa si-si fac lectiile etc. Eu le spun si acum studentilor ca problemele de asistenta medicala nu sunt strict numai apanajul Ministerului Sanatatii, nu tin numai si numai de medic. Aici este o problema complexa, economica, sociala, de educatie, de educatie sanitara, de alfabetizare etc. De creare a unor conditii pentru medic de a sta acolo: sa aiba, de pilda, mijloace de transport. Nu poti astazi, cred eu, sa ceri unui absolvent sa se duca de buna voie acolo. Pe de alta parte, educatia lor a costat enorm: 1.600 de dolari costuri pe an. Sunt probleme care exista si-n alte tari. Am vorbit cu niste colegi din Franta in perioada cand am fost decan al Facultatii de Medicina (8 ani de zile), care-mi spuneau ca acest decalaj intre productia de medici si posibilitatile de plasare a fost o mare problema si pentru ei. Dupa 1989, la noi a fost o explozie de facultati particulare, dar si de stat. Au aparut ca ciupercile dupa ploaie. La inceput nu conta calitatea invatamantului medical. Dupa nauceala aceea initiala, lucrurile s-au reglementat, astfel incat in momentul de fata au fost avizate sa functioneze numai 3 facultati de medicina particulare: Facultatea Titu Maiorescu din Bucuresti, Facultatea Vasile Goldis din Arad si Facultatea Apolonia din Iasi (care este de stomatologie, dar care, am aflat recent, are si filiala de medicina generala la Galati).
Deci inca se mai infiinteaza facultati particulare?
Ultima de care am aflat este aceasta de la Galati, care insa este o filiala a unei alte facultati. Dupa 1990 s-au infiintat facultati de stat la Constanta, Oradea, Sibiu, Brasov. Astfel incat in momentul de fata avem 13, iar inainte de 1990 aveam 6.
S-a dublat numarul.
Numarul absolventilor nu s-a dublat. La Arad sunt 80 de absolventi, la Titu Maiorescu, 100, la Sibiu, 70, la Facultatea de Medicina din Bucuresti sunt 450 de absolventi, 500 cu cei cu plata. La facultatile - ca sa le zic asa - clasice, adica Timisoara, Cluj, Targu Mures, sunt intre 100 si 150 de absolventi. Numarul absolventilor de medicina este mai mare decat nevoile anuale de inlocuire a pierderilor naturale (decese, pensii, plecari). Cum as vedea eu ca acest lucru poate fi corectat? In primul rand, sa se opreasca infiintarea de noi si noi facultati, pentru ca exista aceasta presiune politica, facuta de senatori sau deputati din diferite zone ale tarii care vor sa faca facultate de medicina peste tot. MEC a temperat aceasta tendinta. Cred ca situatia se mai poate rezolva partial si printr-o monitorizare a numarului de locuri la admiterea in facultati si printr-o colaborare mai buna intre MEC, care aproba numarul de locuri la facultati in tara, si Ministerul Sanatatii, care stie ca are nevoie de atatia medici, atatea locuri la rezidentiat etc. Cred ca un rol foarte important l-ar avea consultarea de catre MS a Colegiului Medicilor si Farmacistilor, a asociatiilor profesional-stiintifice ale medicilor. Acest lucru nu este o descoperire a mea, stiu ca in alte parti din Europa acest lucru se face. MS si MEC raspund cererilor din teritoriu. Sigur ca una dintre solutii ar fi reducerea numarului de locuri la admiterea in facultatile de medicina.
Cati candidati sunt pe loc la Medicina acum?
Daca n-ar fi cumva cam trist, ar fi chiar hazliu. Stiti cati absolventi dau licenta la Facultatea de Medicina din Bucuresti? 800. Si atunci ma intrebati de unde? Din transferuri de la alte facultati, nu de la cele particulare, ci in special de la cele - e greu sa spun - mai prost cotate; la noi nu exista o gradare obiectiva, cu niste criterii foarte clare, pentru a spune ca asta este facultate de rangul intai sau de rangul al doilea, dar in mod neoficial sigur ca exista o gradare. Noi, la Bucuresti, suntem bombardati anual cu un numar de peste 100 de cereri de transferuri din alte facultati.
Scaderea calitatii invatamantului medical
Cum apreciati calitatea invatamantului medical azi?
Eu vreau sa se inteleaga foarte bine urmatorul lucru: am fost decanul Facultatii de Medicina din Bucuresti timp de 8 ani. Acum nu mai sunt pentru ca asta este legea invatamantului. N-as vrea sa se creada ca, daca nu mai sunt decan, m-am transformat intr-un critic foarte sever a ceea ce se intampla in facultate. Eu ma simt responsabil pentru tot ceea ce s-a intamplat in cei 8 ani de zile cat am fost decan si ma simt in continuare responsabil, ca profesor titular, de ce se intampla in invatamantul medical. Dar vreau sa fac cateva afirmatii pentru ca, din functia administrativa pe care am avut-o, stiu ceva mai bine. Pot sa afirm ca exista in ultimii ani o scadere a calitatii invatamantului medical. Am analizat, impreuna cu decanatul si consiliul profesoral, ce se intampla. Analiza asta am facut-o si in raportul decanului, pe care l-am prezentat cu ocazia noilor alegeri din primavara asta. In primul rand, a scazut exigenta la admiterea in facultate. Un examen de admitere "clasic" dura 3 zile, 3 teze grele. Acum, dureaza 4 ore. Dar la noi inca e bine, sunt facultati la care se intra numai pe baza rezultatelor bacalaureatului. A scazut exigenta la admitere, a scazut calitatea studentului. In anul I, avem intre 50% si 60% de restantieri la materiile de baza ale Medicinei, la anatomie, la fiziologie. In acelasi timp este si o scadere a interesului general al absolventului de liceu pentru Facultatea de Medicina. In anii trecuti, pe un loc erau cam 8 candidati. Acum sunt 1, 1,5, 1,75 candidati pe un loc. Pe de alta parte, au scazut si calitatea si seriozitatea candidatilor. De ce? Tocmai din ceea ce am discutat initial. Mie mi-au trebuit 12 ani ca sa ies medic, toata viata sunt condamnat sa muncesc, sa citesc, sa fac educatie medicala continua, care acum este legiferata, este obligatie. Cu riscurile mari pe care le am, cu riscul enorm de greseli omenesti sau profesionale, de ce? Cand poti sa faci o facultate care dureaza 3 ani si jumatate sau 4, ai iesit, te-ai angajat la o firma, in turism, undeva in comert, ai o viata "usoara", ca sa zic asa, si castigi mult mai bine fata de un medic care are aceste dificultati si, cel putin in momentul de fata, nu este retribuit din punct de vedere material pe masura dificultatii meseriei si a riscurilor cu care este confruntat in fiecare zi si-n fiecare ceas. Ceea ce v-am spus adineauri nu se intampla numai la noi, determinat de mutatiile serioase profesionale, politice, sociale etc. de dupa '90. Am fost recent la o conferinta in Statele Unite, am discutat cu medici. Si acolo se petrece acelasi lucru: a inceput sa plece lumea din medicina, oamenii tineri cauta recalificari, din cauza presiunilor fantastice care sunt exercitate de catre acest mal praxis.
La noi nu exista aceasta presiune.
Pana acum sa spunem ca nu ne-a "deranjat" prea mult acest mal praxis.
Din datele pe care le-am vazut, medicii respectivi au avut o interdictie de doar cateva luni si dupa aceea au fost lasati sa profeseze.
Eu fac parte din Comitetul municipal al Colegiului Medicilor, iau parte la toate sedintele in care comisia care se ocupa de problemele acestea de mal praxis, comisia de disciplina, ne aduce la cunostinta reclamatiile. De cand a inceput aceasta poveste cu mal praxis-ul, numarul de astfel de reclamatii din partea pacientilor, dar si din partea diferitelor asociatii, a crescut, chiar ingrijorator de mult. Comisia noastra de disciplina are cea mai grea activitate in momentul de fata. A aflat lumea de mal praxis - si bine ca a aflat, in definitiv trebuie sa intram si noi in randul lumii si cu asta, pentru ca functioneaza de mult in alte tari, in unele chiar foarte dur, cum ar fi in Statele Unite. Sigur ca pedepsele care se dau sunt gradate, in functie de abaterea facuta. Spre exemplu, la ultima sedinta la care am fost, o societate comerciala reclama medicul ca a dat niste concedii medicale nejustificate unor salariati.
Dar nu astea sunt cele dureroase. Dureroase sunt cele in care mor oamenii. S-au invocat niste decese de nou-nascuti acum doi ani.
Va referiti la cazul maternitatii din Ploiesti. Nu am auzit la Colegiul Medicilor discutandu-se despre acest caz. Eu am luat cunostinta de ceea ce s-a intamplat acolo de la Ministerul Sanatatii. Au fost infectati nou-nascuti, maternitatea a fost monitorizata si reorganizata. Mal praxis-ul exista in toata lumea. Dar la noi in legatura cu asta exista de-acuma o campanie prea agresiva impotriva medicilor. Medicul este "criminalul" de doctor si "impostorul" de doctor. Nu se poate. Greselile grave trebuie sanctionate, Colegiul Medicilor asta face. In mal praxis, in afara de sanctiunile care sunt date de Colegiul Medicilor, mergand pana la interzicerea de a profesa, exista si posibilitatea ca pacientul sa-l dea in judecata, in penal pe medicul respectiv. Eu lucrez intr-un spital de urgenta. In garda avem tot felul de situatii nenorocite. Accidentele de toate felurile vin la Spitalul de urgenta "Grigore Alexandrescu" din Bucuresti. Oamenii de garda, zic eu, sunt niste eroi. Sunt niste copii, mi-au fost studenti toti. Sunt oameni care cu abnegatie fac tot ce pot pentru copiii accidentati. Dar despre ei vorbeste lumea? Nu. Vine un tata, un parinte mai suparat, ca nu vine de bucurie la spital, mai nervos, de ce n-a fost luat el primul, si primul drum pe care il face este la Antena 1, care apare la ora 2 noaptea sa stea de vorba cu d-l doctor medic sef de garda. Mie nu mi se pare o chestie normala. Noi nu putem face meseria sub presiune si sub amenintari. Atunci gresim. Atunci ni se face lehamite. Nu inseamna ca nu accept ca se greseste. Greselile pot sa fie facute din multe cauze: din superficialitate, din nestiinta, din oboseala. Cand ai o suta si ceva de pacienti de consultat pe zi si peste cincizeci de internari pe zi... totusi suntem oameni. Nu suntem niste masini furnizoare de doctorii. Nu trebuie demolat prestigiul medicului si nu trebuie sa dispara increderea pacientului in medic, pentru ca pe ea se bazeaza exercitarea profesiei noastre medicale.
Multe spitale nu ofera pacientului conditiile normale de stat acolo. Stiu ca n-ati condus un spital dar, la modul macar teoretic, care sunt cauzele, dupa parerea dvs.?
N-am condus un spital, dar traiesc de peste 40 de ani in spital si am avut si cateva obligatii de controale prin anumite spitale in urma cu 20 de ani. Explicatiile sunt complexe. In primul rand, multe spitale din provincie sunt vechi, unele dintre ele facute chiar pe vremea lui Carol I, si care functioneaza in continuare, au wc-uri de tip turcesc, saloane de cate 10 pacienti, ca sa poata fi mai usor supravegheati de catre personalul mediu, spitale care nu sunt adaptate la cerintele actuale antiepidemice si de oprire a raspandirii bolilor. Toate acestea sunt foarte greu de adaptat cu bani putini la cerintele moderne de functionare. Se pune din nou problema bugetului unui spital, o chestiune foarte serioasa de cand s-a facut bugetul global, din care trebuie sa platesti si leafa, si aprovizionarea, si serviciile catre furnizori, si medicamente, si materiale sanitare etc. De cele mai multe ori se asteapta cu sufletul la gura rectificarile de buget, ca poate ni se mai dau cateva sute de milioane. In momentul in care noi ne-am apucat sa facem un management sanitar modern, dupa 1989, n-am avut habar care sunt costurile asistentei medicale. Acum ne lovim de ele. Iarasi trebuie sa recunosc ca in unele spitale, in afara lipsei banilor, este si o inabilitate manageriala. Pentru ca sunt si lucruri care nu tin numai de lipsa de bani si care pot fi facute cu mai mult bun simt sau cu mai multa tragere de inima.
Poate ca un director de spital poate n-ar trebui sa fie medic, sau nu un universitar. Poate ar fi de ajuns sa fie un manager. Se cer alte calitati decat unui medic si profesor.
La noi exista o traditie din punctul asta de vedere, si-n conducerea Ministerului Sanatatii, si-n conducerea spitalelor. E o traditie de care ne desprindem foarte greu. Daca trebuie sa fie medic, sunt argumente si pro, si contra.
Dar universitar?
Este noua lege a spitalelor, unde postul se ocupa prin concurs, si nu ai voie sa te prezinti la concurs daca nu ai diploma de management sanitar, luata la Institutul de Management Sanitar, deci de conducere administrativa financiar-economica. Dupa '90 au fost peste 23 de ministri ai Sanatatii. Asta spune multe. Spune ca, de fapt, problemele sanitare sunt extrem de grele si, daca mai avem in vedere si mostenirea de mentalitate pe care am avut-o, e foarte greu sa intri intr-un sistem sanitar modern in mod rapid. De exemplu, a trebuit sa invatam ca MS trebuie sa aiba o privire de ansamblu asupra activitatii si programe in ce priveste directiile principale de dezvoltare ale asistentei medicale in teritoriu. Se adauga apoi lipsa de bani. Acum noua ne trebuie mai multi bani pentru efectuarea aceleiasi prestatii medicale decat costa in Franta sau Germania, pentru ca acolo lucrurile sunt asezate, iar noi trebuie ca, din banii respectivi, sa facem si investitii. De aceea pe noi ne costa actul medical mai mult decat in alte parti. Prin urmare, astazi MS s-a orientat catre programele de baza, catre aspectele foarte mari de dotare a unitatilor sanitare cu aparatura, prin licitatii nationale, care se fac de data aceasta numai prin minister. Deja MS a inceput sa-si gaseasca activitatile specifice. Eu zic ca incet-incet se vor aranja lucrurile, dar pentru asta a fost nevoie pana acum de 24 de ministri ai Sanatatii, ceea ce dovedeste tocmai aceasta dificultate si complexitate imensa a rezolvarii problemelor.
