Doamnele să tacă

Mass-media și jurnaliștii au aceleași prejudecăți și metehne ca societatea însăși. Se vede bine atunci când presa relatează despre minorități etnice (romii rămân în top) și despre femei. Îi putem numi „categorii defavorizate mediatic“.

Invitate la televiziuni, musai la fiecare început de martie pentru a conferi un aer pri­mă­vă­ratic emisiunilor de 1 sau 8 martie, doamnele au mereu parte de un tratament diferit față de domni. Un studiu olandez de­monstrează că jurnaliștii sunt tentați să abordeze bărbații formal, indirect, respectuos și să le atribuie roluri de ac­țiu­ne. Femeile prezente în re­portaj, știre sau în talk-show sunt abordate mai degrabă informal, direct, amabil, ade­sea cu un subton glumeț. In­voluntar, camera privilegiază băr­bații, fiindcă „succes“, „autoritate“, „pu­te­re“, „independență“ sunt atribute masculine. Stereotipurile influențează inclusiv imaginea: în prim-plan și close-up se investighează mai ales figurile feminine pentru a descoperi emo­ții și sentimente, de care, se crede, ar fi ele co­tropite. Astfel, filmat în plan mediu, cu de­ferență, personajul masculin va arăta im­po­zant, puternic, activ, iar personajul feminin va rămâne secundar, accesibil și pasiv, strivit în filmări plonjate. Rolurile distribuite femeilor prezente în emisiunile de televiziune sunt mai puțin importante: ele sunt preponderent de­corative în divertisment, potențează sen­za­ționalismul atât de drag presei sau, dacă sunt dezbateri, ajung greu la cuvânt și sunt în­trerupte mai des decât in­terlocutorii bărbați. Sunt che­mate mai rar ca experți, ca profesioniste, ca autorități în materie. Concluziile, ca și de­cizia în societate, nu le sunt rezervate doamnelor, fiindcă ele se exprimă mai prudent, circumstanțial, concesiv. Cer­cetătorii genurilor numesc fe­nomenul „anihilare sim­bo­li­că“ a femeii, reflex al prejudecăților per­sis­tente încă în lumea contemporană, după un veac de emancipare.

Imaginile convenționale se suprapun men­ta­lității curente: femeia este corp, bărbatul este minte, femeia este irațională, dominată de sentimente, intuiție, sensibilitate, bărbatul este cerebral, are autonomie, control, decizie, femeia este o voce privată, bărbatul este vo­cea publică. Sondaje recente arată că în Ro­mânia numai 40% ar vota o femeie ca pre­șe­dinte, ceea ce este deja un procent mare față de 14% dintre repondenți, câți ar vota un ți­gan la prezidențiale. Nici parlamentul nostru nu arată grozav, deși implementăm entuziast (din gură) conceptul european al „egalității de șanse“: avem doar 11,5% femei par­la­mentar, sub Turcia care are 14,2% și departe de țări scandinave ca Finlanda sau Suedia c­a­re se apropie de 50% femei în parlament. Com­parativ cu lumea politică, proporțiile în mass-media sunt ceva mai blânde: în orice talk-show politic apare cel puțin o in­ter­lo­cutoare – moderatoare sau invitată –, care se va bate pentru a spune ce are de spus, într-o confruntare de minimum 1 la 3. Deși stereotipul o descrie ca „vorbăreață“, femeia în reprezentarea media este preponderent tăcută. Un studiu EBU de acum 10 ani arăta că doar 31% sunt femei dintre oamenii care sunt chemați să vorbească în televiziunile europene și doar 22% sunt invitate în calitate de specialiști. Între timp, datorită programelor de training destinate jurnaliștilor, cifrele sunt mai încurajatoare. Ceea ce însă nu va tăia din hazul bancurilor cu blonde și nici nu va face uitate zicătorile condescendente, care mar­chează discriminări înrădăcinate ca „Părul lung și mintea scurtă“, „Țara arde și baba se piaptănă“ sau „Domnu’i domn și-n șanț“.

Desigur că se întâmplă și la case mai mari, în acest caz case literare newyorkeze. Siri Hust­vedt, autoarea americană a unor romane scli­pitoare ca O vară fără bărbați, este pre­zen­tată frecvent de media americane ca „soţia lui Paul Auster“, și el un scriitor de succes. Experiența sa este că „femeile sunt întot­dea­una subreprezentate în listele literare ale ce­lor mai importanţi scriitori. E o situaţie cro­nică şi deprimantă. Adevărul este că femeile au scris dintotdeauna, în ciuda lipsei opor­tu­nităţilor... Orice ajunge să fie asociat cu o femeie, fie că e o carte, fie o profesie sau o boală, pierde din statut în cultură. Pre­ju­de­cata e adânc înrădăcinată şi e conectată cu vechea asociere a femeilor cu corpul şi emoţiile şi a bărbaţilor cu mintea şi raţiunea. Nu cred în această scindare carteziană şi în diviziunea absurdă pe care o face între psy­che şi soma. Suntem un singur organism con­dus de sentimente, în aceeaşi măsură în care suntem conduşi de raţiune“. O concluzie ra­țională.

P.S.: Citiți-l ca articol de sezon. Se apropie 8 Martie. //