Legea presei, pro şi contra. Mai mult contra (II)

Ar rezolva o Lege a presei problema spinoasă a drepturilor jurnaliștilor? Mai degrabă nu, din moment ce Contractul Colectiv de Muncă ramura Mass-media, în vigoare, nu contează.

De ce se opun unei Legi a presei jur­na­liștii și organizațiile lor, și încă majoritatea cea mai vizibilă și de notorietate? N-ar fi mai în siguranță jurnalistul, apărat legal, cu drepturi și res­pon­sa­bi­lități bine delimitate? Ne­încrederea în parlamentari, cei care legiferează adesea după ureche, este primul contraargument, aplicarea defectuoasă a prevederilor legale în România ar fi al­tul. Paradoxal, un exemplu de nerespectare a regulilor, ceea ce se poate repeta și în cazul unei legi, chiar da­că aceasta prevede sancțiuni mai concrete decât cele strict morale, vine dinspre co­munitatea media: Codul Deontologic Unic, adoptat în 2009 după lungi con­sul­tări între organizații diverse, formulează clar separația intereselor patronatului de editori și jurnaliști, eliminarea conflictului de interese, obligația de integritate și corectitudine și este, la fel de clar, ignorat de diverși „lucrători“ ai breslei. Cam­pa­niile imunde purtate de anteniștii or­ches­trați din culise de patronat duc în ridicol orice discuție despre deontologia jur­na­listică. Clubul Român de Presă a formulat acum câțiva ani un document de re­gl­e­mentare a relației dintre patroni, editori și jurnaliști care excludea amestecul pa­tronului în treaba ziariștilor. Cine mai știe de el?

Ia să vedem cum sună capitolul Co­rec­titudine: „5.1. Jurnalistul care distorsionează in­ten­ţionat informaţia, care fa­ce acuzaţii nefondate, pla­giază, foloseşte fără drept fotografii sau înregistrări audio-video sau de­făi­mea­ză săvârşeşte abateri pro­fesionale de maximă gra­vitate. 5.2. Jurnalistul va atribui citatele cu acu­ra­teţe. Citatele trebuie să fie exacte, iar în cazul citării parţiale, jur­nalistul are obligaţia de a nu denatura mesajul persoanei citate“. Pentru po­li­ti­cieni, nu sună bine! Sau, la art. 12, De­ta­lierea elementelor morbide: „jurnalistul va evita descrierea detaliată de tehnici şi metode infracţionale, tehnici suicidale, vicii şi nu va utiliza imagini violente şi alte elemente morbide. De asemenea, jur­nalistul va evita să provoace, să pro­mo­veze şi să dezvolte subiecte de presă pe marginea unor evenimente morbide. In­fracţiunile, crimele, terorismul, precum şi alte activităţi crude şi inumane nu tre­buie încurajate sau prezentate într-un mod pozitiv“. Avântul presei tabloide ar putea fi frânat de acest articol, dacă... De observat că televiziunea, aflată sub vizorul CNA, este mai prudentă, spre deosebire de Internet, unde găsim un dezmăț al libertății de expresie care ignoră adeseori și drepturile minorilor, și ale victimelor abuzului, și ale celor morți. Ceva con­strângere ar fi necesară pentru a moraliza excesele, crede Liviu Avram de la Ade­vărul, în condițiile accesului (prea) liber la Internet și ale ieftinirii echipamentelor de radio și televiziune, având drept con­secință ștergerea graniței între jurnaliștii profesioniști și cei amatori. „Exact cum grafferii, care sunt niște artiști sub­mediocri, se exhibă pe toţi pereții, la fel (pseudo)jurnaliștii se exhibă acum în toate maghernițele de presă, având la dispoziție o categorie imensă de public după chipul și asemănarea lor. Soluția teoretică ar fi accesul controlat în breas­lă prin reglementare sau autoreg­le­mentare“, susține jurnalistul, adăugând temerea că n-ar prea avea cine să facă selecția dacă dispar jurnaliștii care mai știu meserie.

„Presa e liberă și așa trebuie să ră­mână“, comentează pe site Dan Brumă în apărarea libertății de exprimare, Biblia CEDO în toate procesele trimise de jur­naliștii condamnați în România. Supra­reglementarea e periculoasă, e de preferat corectarea legilor existente din care se pot elimina articolele conjuncturale, menite să ofere control politic mai ales asupra mass-media publice, susțin Liana Ganea, Mircea Toma, Răzvan Martin de la ActiveWatch. S-a încercat, există o în­treagă istorie a eșecului depolitizării TVR și SRR. Asaltul puterii asupra CNA, căruia i-a fost tăiată puterea efectivă de sanc­țiune, ilustrează un conflict pe care de­clarațiile de iubire ale politicienilor pentru libertatea de exprimare nu-l pot es­ca­mota.

După care ne întoarcem, în eternul cerc vicios, la aceleași realități care fac fragilă și umilă existența într-o profesie care nu dă aproape niciun pensionar, cum observă eseistul Tudor Călin Zarojanu: plătiți cu salariul minim pe economie și restul „la negru“, jurnaliștii români se pomenesc neprotejați social și expuși. E prețul unui compromis acceptat de majoritatea jur­naliștilor. El a dus la prosperitatea unor magnați de presă și la menținerea în ne­siguranță a breslei. Ar rezolva o Lege a pre­sei problema spinoasă a drepturilor jur­naliștilor? Mai degrabă nu, din moment ce Contractul Colectiv de Muncă ramura Mass-media, în vigoare, nu contează. Dis­puta rămâne deschisă. //