Solidarități pesediste și costuri naționale

A anticipa evoluțiile și consecințele imediate și pe termen lung ale scandalului Ponta este o întreprindere riscantă.

„Cea mai importantă valoare a partidului nos­tru este solidaritatea“, ne-a comunicat du­mi­ni­că, într-o conferință de presă, Rovana Plumb, președintele Consiliului Național al PSD. În al­te circumstanțe s-ar fi vorbit despre integritate, despre „jus­tiția care trebuie trebuie lă­sată să se pronunțe“. Acum însă miza este mult prea ma­re, așa că s-a renunțat total la astfel de dantelării de dis­curs. Important era ca me­sa­jul să fie receptat, fără niciun fel de nuanțe, de către în­tre­gul activ de partid, de către ali­ați, dar și de către adver­sa­rii din zona politică sau din instituțiile im­pli­ca­te în confruntare – DNA, Înalta Curte, poate și SRI (!?). Asta înseamnă că PSD este decis să se implice în perioada următoare într-un răz­boi pe față, fără menajamente, cu două obi­ective majore: 1) salvarea guvernării, ceea ce înseamnă automat și apărarea lui Victor Pon­ta; 2) limitarea severă a capacității de ac­țiune a structurilor cheie din zona sistemului de justiție, percepute drept un pericol letal la adresa partidului și liderilor săi până la cel mai înalt nivel (Dragnea, Ponta).

Pentru a înțelege la ce ar trebui să ne aș­tep­tăm, e suficient să ne reamintim ce s-a în­tâm­plat cam la aceeași vreme, în 2012, când a fost dezvăluit plagiatul primului ministru: au fost desființate și reînființate comisii de eva­luare, s-au făcut intervenții om cu om în sis­temul academic pentru a descuraja reac­țiile critice, au fost scoase chiar siguranțele de la tabloul electric pentru a împiedica publicarea ra­por­tu­lului pe acest subiect al unei co­misii de specialitate. E drept, la acea vreme, frontul pro-Pon­ta era mult mai solid. „Vechii liberali“ luptau atunci cot la cot cu pesediștii, în USL, apă­rându-l pe primul ministru.

Cam de același gen de lucruri și discursuri vom avea parte și acum. Dar contextul e mult mai complicat. Sigur, putem merge pe va­ri­an­ta că demersul DNA nu trebuie privit în cheie politică. Însă trebuie să fii naiv să-ți imaginezi că totul este atât de simplu. Asta nu în­seam­nă în niciun caz că Victor Ponta este acuzat pe nedrept. Sau că nu ar trebui ca el să-și dea demisia. Mai ales pentru că, în mod nor­mal, ar fi trebuit să ia această decizie și în trecut, după dezvăluirea plagiatului și din cau­za neregulilor grave de la alegerile pre­zi­den­țiale din diaspora.

Există două mari perspective asupra subiec­tu­lui. Care, de altfel, nu se exclud reciproc. Pri­ma, pe care PSD a și pedalat masiv: chemarea lui Victor Ponta la DNA a coincis cu ziua în ca­re a fost depusă moțiune de cenzură inițiată de PNL. Prin urmare, spun pesediștii, e clar că opoziția a manevrat împreună cu DNA (se face, desigur, trimitere și la președinte, dar cu destulă „delicatețe“, ceva ce merită su­bli­niat!) pentru a forța aprobarea unei moțiuni de cenzură care pleca din start fără niciun fel de șansă. Mesaj care a fost transmis, în en­gleză, și „către partenerii externi și cores­pon­denții de presă străină“.

A doua interpretare este aceea că asistăm la un răspuns în forță din partea uneia dintre struc­turile fanion ale sistemului de justiție îm­potriva ofensivei tot mai susținute a actualei puteri pentru limitarea substanțială în plan le­gal a instrumentelor esențiale în lupta an­ti­co­rupție. Dacă e adevărat, evident, nimeni nu va recunoaște asta vreodată!, atunci e vorba de o acțiune care presupune și destule riscuri. Pen­tru că, dacă demersul eșuează, s-ar putea ajun­ge în final la ceea ce The Economist se teme că ar putea fi „o gripare a întregii cam­pa­nii an­ticorupție, ca urmare a acțiunilor în­tre­prin­se de Victor Ponta pentru a se salva politic“.

A anticipa evoluțiile și consecințele imediate și pe termen lung ale scandalului Ponta este o întreprindere riscantă. De la o zi la alta, apar elemente noi. Mai sunt și destule ne­cu­nos­cu­te. De exemplu, nu știm foarte clar dacă exis­tă sau nu presiuni externe. Deocamdată, aflat în vizită în România și Bulgaria, Frans Tim­mermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Eu­ro­pene, a fost extrem de rezervat asupra su­bi­ec­tului. „Nu văd niciun motiv pentru care CE ar trebui să se exprime asupra acestui caz spe­cific.“ Și nu este deloc exclus ca și ce­le­lal­te capitale occidentale importante să rămână într-o expectativă prudentă. Unul dintre mo­tive este probabil acela că perspectiva unei ins­ta­bi­lități politice într-o regiune cu crize mul­tiple în derulare (Macedonia, Grecia, Ucraina), cu o Rusie agresivă, nu este tocmai ape­ti­san­tă.

Deocamdată, e limpede că PSD se va aduna, cel puțin până la moțiune, în jurul lui Victor Ponta și că va recurge la toate manevrele po­sibile în parlament pentru a bloca solicitarea de demarare a anchetei pentru cealaltă acu­za­ție, privitoare la conflictul de interese în re­la­ția cu Dan Șova. Pe termen mediu însă, po­zi­ția primului ministru nu este nici pe departe atât de solidă. Pe moment, PSD nu are alter­na­tivă la conducerea partidului, iar prin ple­ca­rea lui Victor Ponta ar pierde și guvernarea. Dar vulnerabilitățile acestuia sunt evidente. E greu de crezut că el mai poate fi văzut drept un lider de cursă lungă.

Dar mai important e probabil altceva. Dacă, to­tuși, PSD traversează cu bine criza, e de aș­teptat ca demersurile sale de subminare, în toate planurile, a instrumentelor cheie ale lup­tei anticorupție să se accelereze și să fie mult mai tranșante, chiar ignorând criticile ex­ter­ne. Se va considera că problemele în justiție cu care se confruntă partidul la vârf impun re­acții excepționale, indiferent de costuri.