Cazul Vulcănescu și statul de drept

Nicăieri în Europa de azi, un om care a făcut parte dintr-un guvern pronazist și responsabil de Holocaust nu poate avea busturi pe domeniul public ori licee și străzi cu numele lui.

Andrei Cornea 10.01.2023

De același autor

Recentul scandal legat de încercarea eșuată a Primăriei Sectorului 2 de a scoate un bust al lui Mircea Vulcănescu de pe domeniul public are, mai întâi de toate, un aspect de drept. Nu exista niciun motiv plauzibil pentru care consiliul local trebuia să voteze acest act. Era necesară și suficientă o simplă decizie administrativă a primăriei, care nu făcea altceva decât să aplice o lege. Legea cerea ca simbolurile și imaginile asociate unor criminali de război să nu fie tolerate în spațiul public; Mircea Vulcănescu avea acest statut, reconfirmat de un tribunal în 2019, prin urmare, conform unui silogism logic și legal evident, autoritatea publică trebuia să se conformeze, înlăturând statuia. Faptul că ea s-a derobat de la acțiune, că a crezut potrivit, la presiunea unor extremiști din AUR și din alte locuri, să se acopere cu un vot, în sine inutil, când nu de-a dreptul ilegal, spune mult despre deficiențele statului de drept din România. A garanta aplicarea unei legi în vigoare devine astfel un test de curaj politic; și, în loc ca aceia care o contestă sau împiedică aplicarea ei să aibă a se teme de consecințe legale și administrative neplăcute, iată că la noi e invers: cei care vor să aplice legea sunt intimidați și amenințați de anumite grupuri de presiune (direct sau online), de parcă ei, nu ceilalți, ar fi pe punctul de a comite o infracțiune.

Odată pusă la vot chestiunea, au devenit evidente și lașitățile, și complicitățile politice. Lașității primarului USR care a vrut să se acopere cu un vot inutil i-a răspuns lașitatea, dacă nu de-a dreptul duplicitatea bine-cunoscută a consilierilor PSD care n-au votat. Ei nu fac astfel decât să reia o veche politică a PSD de complicitate cu partide și grupări extremiste (pe vremuri era vorba despre PRM), cu scopul oportunist de a-și menaja un anumit electorat cu vederi radicale, care ar putea migra la partide extremiste. Și totuși, a se plia la interesele electorale ale unei Șoșoacă, ale unui Lavric, ale unui George Simion sau ale altora, prin cedarea la asemenea presiuni, arată nu numai mizerie morală, dar e și o eroare politică pe termen mai lung: PSD încurajează astfel reeditarea unor presiuni, eventual violente (violența nu e absentă din arsenalul AUR), cu certificat de impunitate, atunci când extremiștii vor considera oportun. Într-un climat politic intern și internațional încordat, a crea un asemenea precedent de complicitate cu extremismul e nu doar lamentabil, dar și foarte periculos.

Unii – pe Facebook, mai ales – s-au întrebat (mă tem că simulând naivitatea) dacă fondul chestiunii n-ar trebui rediscutat, cu alte cuvinte, dacă includerea lui Mircea Vulcănescu printre criminalii de război nu a fost și este eronată. Sigur, Vulcănescu a murit în chinuri la Aiud, unde a fost închis de comuniști; dar această crimă nu justifică faptele pentru care chiar Curtea de Apel București în 2019 a menținut condamnarea sa din 1948. Au arătat deja alții (printre care Mihai Demetriade, Sabina Fati, Alexandru Muraru, Magda Grădinaru) în ce constau aceste fapte, așa că e inutil să insist: Vulcănescu a fost subsecretar de stat la Finanțe în guvernul Ion Antonescu, din 1941 până în 1944. În această postură, a participat activ – așa cum arată documentele – la spolierea evreilor români de proprietăți – așa-numita politică de „românizare”. De asemenea, a propus măsuri severe pentru confiscarea bunurilor și banilor evreilor deportați în Transnistria. Pe scurt, a fost părtaș la actele inumane, antisemite, criminale ale unui regim responsabil de Holocaust. Dacă avea conștiința morală despre care vorbesc adulatorii lui, ar fi putut demisiona oricând din guvern. Dar n-a făcut-o, mulțumindu-se să servească răul de pe o poziție, chipurile, de „tehnocrat”. Spre deosebire de Eliade, Cioran, Noica, ale căror opinii prolegionare și antisemite au fost exprimate din afara puterii politice, ei neajungând vreodată factori de decizie politică sau administrativă (ceea ce nu face acele opinii mai puțin regretabile), Mircea Vulcănescu a fost membru al unui guvern vinovat de crime împotriva umanității, iar opiniile sale s-au materializat în propuneri oficiale și acte politice și administrative. E adevărat că justiția din anul 1948 poate fi suspectată de partizanat; totuși, așa cum am spus, decizia ei a fost susținută de sentința din 2019, așa că nu văd ce mai e de contestat aici, cu condiția să nu existe rea-credință. 

De fapt, nicăieri în Europa de azi, un om care a făcut parte dintr-un guvern pronazist și responsabil de Holocaust nu poate avea busturi pe domeniul public ori licee și străzi cu numele lui, pe considerentul că a fost un om de cultură semnificativ. Și, desigur, nicăieri în Europa autoritățile publice nu s-ar deroba de la aplicarea legii în cazul respectiv și, la presiunile extremiștilor, n-ar trata statul de drept ca facultativ. Sau cumva, totuși, nu suntem în Europa? //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22