Maestrul, vedeta și algoritmii

Gândirea algoritmică funcționează prin repetitivitate și transmisie în masă, așa încât, de la un moment dat încolo, tot mai multă lume o integrează ca fiind standardul aspirațional.

Corina Suteu 22.08.2022

De același autor

Filmul „Competiția oficială” (r. Mariano Cohn, Gaston Duprat) vorbește, în aparență, despre hărțuiala fără sfârșit dintre celebrități ﹘ crudă și infantilă în același timp ﹘ din lumea industriei filmului. Dar pelicula atinge, în substratul său, cu totul și cu totul alte subiecte, relevante pentru societate de azi.

 

În primul rând, pe cel al personajului din culise care generează întreaga poveste, producătorul filmului. El este un foarte înstărit om de afaceri care, îmbătrânind, dorește să „lase ceva peren în urmă”, așa încât se decide să construiască un pod și, de asemenea, să dea bani pentru realizarea unui film cu neapărat o multiplu premiată internațional regizoare. Aceasta, la rândul său, scenarizează o, de asemenea, premiată internațional carte și folosește doi actori aleși fiindcă sunt, fiecare, o celebritate: un „maestru” și o „vedetă”.

Producătorul, regizoarea, actorii și asistenții lor, subalternii omului de afaceri există cu toții în interiorul acestei lumi artificiale, în care trofeele abundă. Ele, doar ele sunt garanția, palpabilă, a succesului, a reușitei. Nimic altceva nu determină o criză internă mai mare decât scena în care premiile de la importante festivaluri de film sunt decimate de o mașină infernală.

 

Filmul demască, așadar, o goană fără limite după vizibilitate și succes cu orice preț, compune un portret în tușe groase al artistului care s-a predat, în lumea noastră, din ce în ce mai mult, compromisului aureolat de strălucire superficială și complet golit de conținut estetic. Arta se face la comanda omului cu bani, dar și a modelor trecătoare și, cu toată străduința fals conceptuală a „prestatarului”-artist, deriva în mediocritate e conținută de chiar premisa comenzii și de acceptarea condiționărilor ei.

 

E o poveste despre robotizarea și lobotomizarea artei, prin livrarea sa către lumea PR-ului și a vedetizării, în absolut. E un film realizat chirurgical și tezist, dar încărcat de provocări etice și de întrebări asupra rostului pe care îl mai au azi arta, valorile umaniste, conștiința critică...

 

Filmul te duce cu gândul la îngrijorătorul fapt, deja constatat, că lumea occidentală modernă nu își mai construiește formarea gustului prin revalidarea ciclică de către elite creative și inovatoare estetic, ci prin supunerea la repetiția algoritmică a unor formule deja verificate și validate de gustul public. Poate, din când în când, formule care sunt ușor modificate, dar care se rotesc, referențial, în același cerc autosuficient. E o lume creativă total despiritualizată, contaminată metastatic de mercantilism și de fals. Chiar și pretinșii rezistenți la această atractivitate găunoasă, cum e actorul-maestru din filmul citat mai sus, capitulează într-o pompoasă și ridicolă formă de prețiozitate ranchiunoasă.

 

Or, această formă de „gândire algoritmică”, impersonală, dezindividualizată pune o problemă reală modului ﹘ cred eu ﹘ în care publicul de azi își identifică modelele aspiraționale.

În primul rând, aceste modele nu mai sunt rodul unei realități imediate, palpabile, decât în cazuri foarte rare și izolate. De obicei, modelele se definesc în spațiul virtual și coboară apoi în realitatea personală, ca să ia forme vag individualizate, dar stereotipe, în fapt. Un exemplu de acest fel este, de pildă, imaginea surorilor Kardashian, care influențează foarte mult o anumită categorie de tinere ce își propun să se „înregimenteze” într-o anume aparență fizică, considerând-o pe aceasta o emblemă a frumuseții. Gândirea algoritmică funcționează prin repetitivitate și transmisie în masă, așa încât, de la un moment dat încolo, tot mai multă lume o integrează ca fiind standardul aspirațional. Un star internațional precum Madonna se supune, surprinzător, acestui tsunami al aneantizării individualității în favoarea imaginii de „păpușă de ceară nemuritoare”.

 

Altă consecință importantă și, mai ales, paradoxală, determinată de „gândirea algoritmică” și de construirea de către ea a unor modele aspiraționale noi, este glorificarea infracționalității, văzută ca element al individualizării, al evadării din norma produsă de nivelarea algoritmică, de stereotip.

 

Cineva ca Anna Sorokin (Ann Delvey), o condamnată pentru escrocherie, devine fascinantul subiect al serialului NETFLIX „Inventing Anna”, la fel, Simon Leviev, în serialul „The Tinder Swindler” sau Jimmi Deville, un notoriu filantropist britanic, de fapt, abuzator de orfani și infirmi. Carmen Dumitrescu (Investigatoria) nota de curând, pe social media, că există o replică a Sandrei Bullock în Ocean’s 8 care spune: „undeva în lume e o fetiță de 8 ani care visează să devină infractoare. Să facem asta pentru ea”.

 

Iar nu mai departe de alaltăieri, citeam în presa online, fără să caut acest subiect, un titlu despre unde își petrec vacanțele opulente interlopii din România, unii dintre ei urmăriți de poliție... E greu pentru un tânăr de la noi, al cărui context financiar e poate foarte dificil, să nu considere că a fi „interlop” este, în acest caz, o aspirație justă, un statut dezirabil.

De altfel, de ce publicul larg e atât de interesat de escroci, oare?!

Ei bine, poate și pentru că „omului de rând” i se pare că sistemul oficial care îl reprezintă nu mai lucrează în sprijinul său, dimpotrivă, lucrează împotriva sa. Așa că cine are capacitatea de a păcăli sistemul devine un fel de figură de Robin Hood și capătă o conotație eroică. Cu cât algoritmii nivelează și adorm simțul critic, cu atât ne răzbunăm irațional, prin transfer imaginar, dând un rol pozitiv unor persoane, în realitate, nefrecventabile. După care aceiași algoritmi identifică cererea, o reciclează și ne oferă o serie de povești despre infractori, mai mult sau mai puțin similare.

 

În fine, dar nu în ultimul rând, constatăm că gândirea algoritmică determină marginalizarea și izolarea temelor serioase, cele care au un conținut greu de stereotipat și care, în plus, necesită efort suplimentar de înțelegere, asimilare și analiză.

Un interviu recent luat Anei Blandiana, în care poeta vorbește despre importanța educațională a Memorialului de la Sighet și descurajanta lipsă de interes a autorității publice pentru acest memorial, arătată de incapacitatea de a-l populariza suficient tinerelor generații din România, lipsindu-le astfel de o verigă informațională esențială, nu va pătrunde în circuitele de lectură largi ale generației căreia, de fapt, conținutul interviului se adresează.

 

Poziția formulată de profesorul Doru Castăian pe social media, care explică în mod convingător și curajos importanța calității resursei umane pentru reforma reală a învățământului, va circula, de asemenea, doar în interiorul autodefinit al unui grup care e de acord cu ceea ce spune profesorul.

 

Cât despre actualitatea din Afganistan, unde guvernul taliban a readus femeile la o condiție de absolută dependență și negare a drepturilor civile, într-o lume în care, în Occident, drepturile omului sunt una dintre temele cele mai acceptate, aceasta e foarte departe de a fi un subiect prezent în transmisia de masă.

 

Din păcate, o asemenea evoluție sistemică și dominație algoritmică reprezintă un fapt. Ele nu pot fi combătute prin opoziție, doar prin alternative.

Deoarece ceea ce îmi apare tot mai evident este faptul că, în fața unui sistem educațional eșuat, așa cum este al nostru, și în absența alternativelor ﹘ altele decât plecarea în Occident ﹘, modelele pe care le oferă social media, televiziunile de divertisment și serialele și filmele de pe Netflix sau alte platforme devin modele iconice și aspiraționale, în absolut. Or, aceste modele desenează societatea de mâine.

 

Iar pentru asta suntem, fiecare dintre noi, responsabili. Nu doar maeștrii, vedetele și algoritmii.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22