Cine sunt suveraniștii și ce vor ei

Suveranismul este un fenomen politic relativ recent și, de aceea, nu a fost elaborată încă o teorie care să îl încadreze conceptual și să îl descrie exhaustiv. Cu toate acestea, se pot identifica trăsături comune partidelor (auto)intitulate suveraniste, care pot schița o structură ideologică și un corp comun de atitudini politice, în pofida diferențelor dintre aceste partide.

 Suveranism și suveranitate 

Trebuie spus din capul locului că suveranismul este un fenomen esențialmente european. Chiar dacă termenul ar putea să-și afle originea în mișcările așa-zis suveraniste (în fapt, separatiste) din Quebec, care contestă federalismul canadian și urmăresc declararea independenței Quebec-ului, suveranismul european este diferit ideologic și politic. Nici atribuirea calificativului „suveranist” actualului Partid Republican din Statele Unite și, mai ales, „trumpismului”, cu accentele sale izolaționiste, nu este întru totul legitimă.

Motivul constă în faptul că suveranismul nu se confundă cu suveranitatea. Suveranitatea se referă la statele (suverane) westphaliene, care este exercitată de către un stat în interiorul granițelor unei țări. Suveranismul este pretenția de a reafirma autoritatea statelor naționale, diluată sau „pierdută” în beneficiul unei structuri supra-naționale, cum este Uniunea Europeană. Fără o Uniune Europeană la care să se raporteze negativ, suveranismul nu ar exista. De aceea, este forțat să atribuim calificativul „suveranist” trumpismului, pentru că Statele Unite nu fac parte dintr-o „Uniune Nord-Americană” față de care să-și revendice suveranitatea. Dacă am considera că structura supra-națională este reprezentată de ordinea mondială liberală bazată pe reguli al cărei principal gardian sunt Statele Unite, „trumpismul” tot n-ar fi un fenomen suveranist, ci, mai degrabă, unul izolaționist.

 Suveranism contra federalism

Suveraniștii sunt adversari declarați ai integrării politice a statelor din UE, cu alte cuvinte, ai transformării actualei structuri confederale UE într-o federație în adevăratul sens al cuvântului, cu politică externă și de apărare comună și cu reguli federale obligatorii pentru toate statele membre. În schimb, suveraniștii doresc o „Europă a națiunilor”, o uniune a statelor suverane care să își păstreze autoritatea asupra celor mai importante atribute ale puterii.

La nivel politic european există trei formațiuni suveraniste: Conservatorii și Reformiștii Europeni (din care face parte AUR), Europa Națiunilor Suverane (coalizată în jurul Alternativei pentru Germania – AfD care au refuzat-o pe Șoșoacă) și Patrioții pentru Europa (Reuniunea Națională franceză, FIDESZ, La Lega). După alegerile europarlamentare, Conservatorii și reformiștii au devenit al treilea grup ca mărime din Parlamentul European, iar împreună cu celelalte două formațiuni alcătuiesc cel mai redutabil bloc suveranist care a existat  vreodată în politica europeană.

Suveranism contra capitalism

A existat o vreme, acum vreo douăzeci și ceva de ani, când alternativa la federalizarea Europei era formarea unei Uniuni de state liberale care să favorizeze în primul rând integrarea economică și crearea unei mari economii europene și renunțarea la integrarea politică. Tratatele europene adoptate între timp au șters această posibilitate. Partidele suveraniste cer reluarea dezbaterii despre Uniunea națiunilor, dar nu scot o vorbă despre integrarea economică. Ba dimpotrivă, suveraniștii cer să reia controlul asupra politicilor economice naționale, pentru că resping libera circulație a bunurilor și mărfurilor și, în general, resping capitalismul. Suveraniștii – atât cei de extrema stângă, cât și cei de extrema dreaptă – își doresc o economie centralizată, care să redistribuie mari cantități din avuția națională după model comunist sau fascist, după caz, protecționistă față de agricultura și industria „naționale”. Suveraniștii nu s-ar da în lături de la naționalizări, în special ale companiilor care fac parte din multinaționale, și ar stimula antreprenorii locali care să contribuie la renașterea economiei naționale suverane. Pentru suveraniști, statul trebuie să joace un rol central în economie, pentru că numai statul poate reda dimensiunea „națională”, „suverană” a economiei.

 Suveranism contra „globalism”

În aceeași idee a „naționalizării” economiei și politicii, suveraniștii sunt mari dușmani ai globalizării. Globalizarea este, în esență, tendința economiilor de a crea o mare piață globală în care bunurile și serviciile să circule fără prea multe opreliști, în care companiile mari își pot delocaliza producția în state cu costuri mai mici – China, India, Thailanda etc. Suveraniștii nu numesc însă globalizarea cu acest nume, ci o numesc „globalism”, pentru a indica faptul că, de fapt, este vorba de o ideologie a integrării globale, care s-ar desfășura pe deasupra capetelor națiunilor suverane și care ar urmări ștergerea granițelor naționale și instaurarea unui guvern mondial.

Această ideologie ar fi promovată de elitele politice și economice actuale din Occident și este, evident, o conspirație globală împotriva statelor suverane mici. Centrul acestei conspirații ar fi Statele Unite, care i-au transformat pe liderii europeni în lachei ai marelui Capital. Pentru că este anti-globalist, suveranismul este, în mod necesar, virulent antiamerican.

Suveraniștii și Rusia

Cu excepția partidului Fratelli d'Italia, care și-a declarat ferm sprijinul față de Ucraina, toate partidele suveraniste au, din diverse motive, o relație de dragoste nețărmurită față de Rusia. Din România până în Danemarca, povestea este aproximativ aceeași. De la AUR, SOS Șoșoacă și Călin Georgescu până la FIDESZ-ul lui Viktor Orbán și Reuniunea Națională a doamnei Marine Le Pen, toți îl apreciază pe Vladimir Putin, pentru că este „patriot” și „își iubește țara”, și caută să strângă legăturile cu Moscova în același timp în care vor să le reteze pe cele cu America. Este aproape inexplicabil cum partide care militează pentru reafirmarea suveranității naționale stau cu capetele plecate în direcția Moscovei, a cărei singură contribuție la cultura politică este antioccidentalismul manifest și afirmarea unei așa-zise „civilizații ruse” distincte de Europa de Vest și de restul lumii. Poate că suveraniștii văd în Putin principalul adversar al „globalismului” și  un apărător al valorilor tradiționale, conservatoare și, prin urmare, cel mai mare aliat al lor, dar Rusia nu are aliați. Rusia are supuși.

Am spus „aproape inexplicabil” pentru că există totuși o explicație foarte mundană a acestei iubiri reciproce, o explicație care îi indignează pe suveraniști, dar care nu este mai puțin adevărată: majoritatea partidelor suveraniste se află pe statele de plată ale Moscovei. În primăvară, serviciile de informații cehe și belgiene au descoperit că un număr neprecizat de europarlamentari au fost plătiți de ruși să apere interesele rusești în plen și să facă propagandă prorusească. Nu a fost dezvăluită amploarea acestei „operațiuni”, despre câți europarlamentari este vorba și cine sunt aceștia, dar s-a precizat că printre ei se află germani, francezi, olandezi și chiar danezi.

Înainte de această dezvăluire, presa germană a scos la lumină legăturile financiare dintre AfD și Rusia, care a finanțat generos, direct și indirect, partidul extremist german. Despre Marine Le Pen se știe deja că a primit  în 2017, înainte de alegerile prezidențiale, un împrumut de nouă milioane de euro de la o bancă rusească, de mici dimensiuni, asociată însă cu Kremlinul. De atunci, Reuniunea Națională pretinde că a plătit împrumutul.

În Austria, membri ai formațiunii de extrema dreaptă, care a ieșit prima în alegeri, partidul Libertății, au fost de acord explicit să lucreze pentru Rusia și pentru interesele rusești. Însuși liderul acestui partid a făcut publice, ca ministru de interne, informațiile dintr-un dosar destinat compromiterii serviciilor secrete austriece, dosar care ulterior s-a dovedit a fi o făcătură de origine rusească. În Italia, o publicație a scos la lumină o conversație pe care un emisar al liderului La Lega și fost ministru de Interne, Matteo Salvini, o avusese cu un politician apropiat de Putin, în care au pus la cale o afacere în care rușii ar fi trebuit să vândă petrol în valoare de 1,5 miliarde de dolari către compania italiană ENI, iar în cadrul acestui proces, mai multe milioane ar fi urmat să fie deturnate către La Lega. Procurorii din Milano au alcătuit un dosar penal împotriva lui Salvini, dar acesta a găsit un judecător înțelegător care a anulat acuzațiile.

Relațiile financiare dintre suveraniști și Moscova sunt bine susținute de informații și ar fi nenatural ca Rusia să se fi abținut să aplice aceeași rețetă și în România.

 Suveraniștii europeni și români sunt populiști fără scrupule care urmăresc să distrugă economia de piață și  să blocheze libera circulație a bunurilor, dar și a persoanelor, inclusiv a românilor aflați la muncă în străinătate. Dacă diaspora nu „s-a prins”, atunci ar trebui să știe că, pentru suveraniștii din țările în care se află, nu sunt deloc bineveniți. Ca regulă generală, așa-zișii „suveraniști” se află în slujba Moscovei, a cărei agendă o promovează cu sfințenie. În Europa Occidentală, Rusia urmărește să creeze haos și să facă neguvernabile țările din vestul Europei. În estul Europei, inclusiv în România, Rusia urmărește să rupă aceste țări de Vest și să le readucă în sfera sa de influență. Suveraniștii se opun atât NATO, cât și apărării europene și vorbesc întruna despre „neutralitate”, care este un cuvânt-cod pentru abandonarea Ucrainei și supunerea față de Kremlin.