De același autor
PSD, expert în știința disimulării, nu ne spune că vrea să dezincrimineze abuzul în serviciu pentru a submina DNA și lupta anticorupție, ci că vrea să „armonizeze legislația penală cu deciziile Curții Constituționale și să asigure interpretarea unitară a acesteia“. Nu își propune să subordoneze justiția instituțiilor politice prin adoptarea unei legi a răspunderii magistraților, ci să „facă o reformă exhaustivă a sistemului și să repare abuzurile“. Nu există practic niciun domeniu de guvernare în care PSD să nu vorbească despre măsuri revoluționare care vor „îmbunătăți viața românilor“ și care să nu ascundă, de fapt, un program amplu și agresiv de restaurație a dominației partidului-stat.
Cu excepția justiției, nicăieri nu este această practică a dublului limbaj mai evidentă decât în educație. Ministrul Pavel Năstase a anunțat că dorește ca până la sfârșitul anului să adopte o nouă Lege a educației naționale, care va îngropa definitiv Legea 1 din 2011, elaborată sub conducerea lui Daniel Funeriu pe baza principiilor și strategiei de reformă formulate de predecesorul său, Mircea Miclea. Drept motive pentru adoptarea unei legi noi au fost invocate programul de guvernare, nevoia de armonizare cu alte acte normative, precum și eliminarea inconsistențelor din legea actuală generate de numeroasele modificări aduse în timp. În plus, ni se spune, chiar președintele Iohannis își dorește o lege nouă, ce-i drept, în 2018, deci de ce să nu-i oferim una chiar de anul acesta?
Citite prin grila demistificării, intențiile PSD în educație apar în lumina sinistră a restaurației. În primul rând, inconsistențele din actuala lege sunt în cea mai mare parte opera PSD care, din 2012 încoace, se străduiește să elimine una câte una reformele Miclea-Funeriu. Acum, sub pretextul armonizării și coerenței, reforma va primi lovitura de grație. În 2015, PSD a mai încercat să adopte o lege a educației. Atunci, Mircea Miclea avertiza într-un interviu acordat revistei noastre că scopul acesteia e „să fie menajate interesele majorității mediocre, nu să fie promovate opțiunile minorității competente“. Astăzi, singura cea mai importantă schimbare despre care se vorbește este introducerea unor forme diferite de bacalaureat, cu examene mai dificile și mai ușoare, care să producă un număr cât mai mare de absolvenți. Inițiativa nu este nouă și aparține, evident, Ecaterinei Andronescu, care vorbea încă din 2012 despre introducerea unui bacalaureat mai ușurel, însoțit de probă practică, pe care l-a numit „bacalaureat profesional“. Ideea bacalaureatului diferențiat este, fără îndoială, atractivă atât pentru majoritatea elevilor, care se vor afla în situația fericită de a putea alege, pentru părinții acestora, dar și pentru majoritatea liceelor și profesorilor din România, care, potrivit cifrelor date publicității de minister anul trecut, produc în proporție de peste 40% analfabeți funcționali. Or, coborârea standardelor de performanță este un mijloc aproape sigur de a-ți asigura sprijinul majorității pentru politicile antireformiste. Tot în 2015, Miclea afirma că „Cine vrea să facă schimbarea în educație trebuie să-și asume o doză de conflict cu majoritatea din sistem, pentru că, din păcate, nu se mai poate face schimbarea decât acceptând că o parte se va opune și va încerca să boicoteze mersul înainte, responsabil. Temerea mea este că această nouă lege a educației va fi un compromis în jos, va reduce din conflictualitate, pentru că va reduce din standarde“.
Aceleași temeri sunt valabile acum. Potrivit lui Năstase, „noua lege ar urma să fie elaborată cu sprijinul comisiilor de specialitate din parlament, cu Consiliul Național al Rectorilor și prin consultări cu asociațiile de părinți“. Prin „comisiile de specialitate din parlament“ cititorul trebuie să înțeleagă comisia de învățământ din Senat, condusă de ani buni de aceeași Ecaterina Andronescu, principalul stâlp politic al sistemului, cerberul care îl păzește pe acesta de orice amenințare reformistă. Consiliul Național al Rectorilor este o asociație lucrativă al cărei scop este să mențină ridicată profitabilitatea fabricilor de diplome, motiv pentru care, în numele autonomiei universitare, s-a opus în mod sistematic introducerii unor standarde academice înalte. Năstase a uitat să menționeze sindicatele, dar sindicatele, inclusiv prin vocea celebrului Marius Nistor, nu au uitat să se pronunțe entuziast împotriva Legii Funeriu, pe care au acuzat-o direct că nu servește sistemului și au cerut revenirea la situația anterioară.
Cu asumarea unor standarde scăzute, elaborate pentru a servi majorității mediocre rezistente la reforme, și cu parteneri al căror scop declarat este menţinerea statu-quo-ului, este evident că, sub conducerea lui Năstase și Andronescu, PSD s-a angajat într-un efort masiv de restaurație a controlului partidului stat asupra sistemului de învățământ. Dacă mai există profesori care cred că aceasta este în interesul lor, ar fi cazul să reflecteze la episodul în care documentele care conțineau contractul colectiv de muncă semnate în decembrie de fostul ministru Dumitru cu sindicatele au dispărut în mod misterios doar pentru a servi noului guvern drept mijloc de a dispune discreționar de fondurile de la buget.
