Un an cu preşedintele Trump: de ce republicanii nu au realizat nimic?

Republicanii controlează Casa Albă, Curtea Supremă, Congresul, legislativele a 32 de state și au 33 de guvernatori. Dar la un an după victoria lui Trump („Ziua Bastiliei noastre“, spune Steve Ban­non) unde este substanța acestei supremații?

Conservatorii naționaliști pot să arate spre retragerea din „TPP–ul globalist“ și acordul climatic de la Pa­ris. Republicanii tradiționali vor justifica înțelegerea fa­us­tiană cu Trump, in­vo­când dereglementarea eco­no­mi­că sau nominalizările con­ser­vatoare pentru Curtea Supremă și Ca­bi­net. Dar, pentru trumpistul naționalist, zi­dul rămâne neconstruit. Iar pentru con­ser­vatorul statului minimal, marile programe asistențiale arată mai sigure ca niciodată. De ce o revoluție republicană - fie în ver­siunea naționalistă sau libertariană – nu a avut totuși loc?

Partizanii arată cu degetul spre o cabală de țapi ispășitori („fake news“, „de­mo­cra­ții obstrucționiști“ sau „statul profund“), dar mare parte din vină o are Trump în­suși. După cum explică Yuval Levin, pre­șe­dintele Trump este condus doar de „do­rința de a se pune pe sine în centrul con­științei și al atenției noastre naționale“. El savurează lupta, dar accentul lui cade pe probleme culturale tangențiale, nu pe po­li­tici publice. Într-o cultură politică în care președintele trebuie să-și folosească plat­for­ma pentru a trece o le­gis­lație controversată, Trump arată lene și indiferență. Nu­mai că, în loc să-și asu­me un profil mai liniștit, nesfârșitele sale comentarii care dezbină ocupă spațiul po­tențialilor aliați. Efectul este acela că, într-un Con­gres cu majorități re­pu­bli­cane pe muchie, a distrus orice speranță de co­la­bo­ra­re susținută cu democrații moderați.

Dar legislatorii republicani nu pot scăpa de vină. Să luăm problema asigurărilor de să­nă­tate. Sondajele au arătat că planurile de înlocuire a sistemului Obamacare se bu­cu­ră de o aprobare cuprinsă între 10 și 25%. Republicanii au amplificat fiecare eșec de care s-au lovit în acest demers: lipsa spri­jinului bip­ar­tizan, distorsionarea me­sa­ju­lui sau timpul scurt lăsat deliberării. Es­ti­mările non­par­ti­zane asupra pierderilor ma­jore în aco­pe­ri­rea asi­gurărilor de să­nă­tate au fost res­pinse ca necinstite și păr­ti­nitoare. În cele din ur­mă, trei voturi cheie ale senatorilor re­pu­bl­icani moderați au pus capăt efor­turilor de două ori.

În timp ce reforma fiscală conservatoare e mult mai probabilă, sondajele nu ara­tă un apetit public pentru reducerile de im­po­zi­te pentru cei bogați și corporații. Din 2008, alegătorii s-au întors în general că­tre re­pu­blicani ca o reacție la aroganţa de­mo­cra­ților, în special pe dimensiunea pro­ble­melor culturale. Dar această schim­bare de direcție era departe de a repre­zen­ta o îm­brățișare a agendei lui Paul Ryan & Co.

Însă nici măcar nepopularitatea unei agen­de nu poate explica lipsa de rezultate, pen­tru că și minoritățile politice disciplinate pot adopta programe. Mult mai impor­tan­tă este stagnarea, depresia intelectuală a dreptei americane. Un studiu recent făcut de Pew Research arată, de asemenea, că GOP este mai puțin un singur partid, cât o coaliție de partide, cu multiple facțiuni, care au opinii divergente pe chestiunea ine­galității, a politicii externe, a im­po­zi­telor, sărăciei și imigrației.

Spre deosebire de luptele interne ale de­mo­craților, clivarea republicanilor pe pro­bleme esențiale, precum natura capi­ta­lis­mului american, a puterii globale și iden­tității naționale este fondatoare. Mișcarea conservatoare, scrie Bill Kristol, a de­ge­ne­rat într-un „republicanism zombie“, re­lu­ând soluțiile depășite din epoca Reagan, în timp ce noua aripă trumpistă încearcă să aprindă resentimentele culturale albe, în loc să umple vidul. Până când con­ser­va­to­rismul tradițional nu va răspunde no­u­lui moment populist al Americii, Partidul Republican va rămâne impotent ca forță de guvernare.

Ineficient și paralizat, Partidul Republican de astăzi „nu a învățat nimic și nu a ui­tat nimic“. Lipsa de popularitate a celor mai agresive politici ale Administrației Trump ar trebui să-i convingă pe Bannon și pe susținătorii săi că triumful sur­prin­zător al președintelui în alegeri nu a fost o consecință a îmbrățișării pe scară largă a naționalismului de tip Breitbart, ci a fap­tu­lui că alegătorii nonideologici din anu­mi­te state cheie l-au sprijinit pe Trump cu pru­dență și neliniște. Între timp, tot sezonul electoral de anul trecut ar trebui să arate establishmentului GOP că fractura economică și socială a Americii moderne face neoliberalismul economic nereformat tot mai greu de susținut.

Din păcate, victoria electorală le-a permis ambelor părți – atât lui Trump, cât și re­pu­blicanilor din Congres – să-și accelereze propriile patologii. Până când înfrângerile din 2018 și 2020 vor forța un moment al adevărului și confruntarea cu fanatismul demagogilor și cel al clasei donatorilor, America trebuie să aștepte revenirea unui nucleu de centru-dreapta competent și ne­corupt moral.