Este America un stat eșuat?

Incapacitatea Washingtonului de a se implica într-un mare proiect de mobilizare, producție și coordonare este rechizitoriul cel mai dur la adresa performanței statului american în timpul COVID-19.

David Jimenez 19.05.2020

De același autor

Un diagnostic atât de îndrăzneț poate fi găsit astăzi nu doar în zona extremă a stângii americane, ci chiar în paginile celor mai influente reviste și ziare. Susținătorii teoriei nu intenționează să plaseze cea mai mare superputere militară și economică din lume alături de Somalia și Yemen. Discuția mai degrabă vizează faptul că răspunsul la COVID-19 ar fi expus America, parțial dacă nu chiar în totalitate, din vina președinției Trump, drept o „națiune în haos”, unde „capacitatea de a proiecta un răspuns colectiv la o amenințare mortală” este sub semnul întrebării. Acceptarea sau respingerea acestei judecăți va determina aspirațiile și fricile următorului deceniu. Prin urmare, ne întrebăm ce surprinde corect această teorie? Și unde este ea nesatisfăcătoare?

O reziliență persistentă

Dacă există o instituție americană ale cărei atribuții și competențe să poată salva națiunea de eticheta „stat eșuat”, aceasta este fără îndoială Rezerva Federală. Măsuri precum reducerea dobânzilor, sprijinul acordat băncilor și piețelor monetare, precum și creditarea directă fără precedent către corporațiile americane au limitat în mod semnificativ prejudiciile generate de COVID-19 și au prevenit panica totală a piețelor financiare. Experiențele Marii Recesiuni din 2008 au pregătit Fed-ul să acționeze cu un arsenal extins de instrumente. Toate aceste măsuri au fost decisive. „Acțiuni care au fost distribuite pe parcursul a 18 luni în timpul crizei financiare din 2008 au fost acum comprimate într-o singură lună”, după cum remarca Neil Irwin, editorialist la New York Times. Jurisdicția Băncii centrale americane se extinde - deși nu fără riscuri -, în timp ce alți actori ai statului american acționează șovăielnic. Cu un Congres incapabil să negocieze salvarea administrațiilor statale și locale presate de explozia costurilor bugetare, Fed-ul a oferit lichidități municipalităților afectate. Semnalând o ruptura cu tradiția Fed-ului de a evita recomandările explicite, de această dată președintele Powell a indicat în mod regulat nevoia unor politici fiscale agresive care să completeze acțiunile Trezoreriei.

Chiar dacă administrația Trump nu arată niciun semn de replicare a leadershipului economic global demonstrat de președinții Bush și Obama în 2008 și 2009, Rezerva Federală oferă linii vitale de dolari altor bănci centrale, inclusiv acelora din țările în curs de dezvoltare. Este îngrijorător să vedem cum Banca Centrală, asemeni BCE, devine un înlocuitor esențial al politicilor liderilor aleși democratic. Dar este, în același timp, o dovadă clară că zone critice ale guvernării tehnocratice rămân neatinse de pericolele momentului nostru populist.

Chiar și Congresul, marele epicentru al blocajului instituțional, a arătat o capacitate surprinzătoare în răspunsurile legislative la COVID-19 și în gestiunea consecințelor sale economice. Ca pondere din PIB, răspunsul Statelor Unite cu trei trilioane de dolari (13%) a fost mai mare decât cel oferit de Germania (10,7%), Marea Britanie (5,0%) și China (3,8%). Iar senatorul republican din Utah, Mitt Romney, a cărui imagine de oligarh indiferent l-a costat președinția în 2012, a jucat un rol esențial în asigurarea plății directe în numerar de 1.200 de dolari pentru majoritatea americanilor. Ajutorul pentru șomaj s-a transformat temporar de la unul dintre cele mai puțin generoase sisteme occidentale în „cel mai generos sistem din lume” (potrivit The Economist). Iar în momentele critice ale pandemiei, establishmentul din Washington a evitat ispita austerității.

Dar orice evaluare serioasă a capacității Statelor Unite de a răspunde crizei COVID-19, în definitiv o republică continentală cu o lungă tradiție împotriva centralizării, trebuie să ia în calcul performanța guvernatorilor. Iar aici vedem o imagine mult mai bună a statecraftului american. Competența tehnocratică și valorizarea expertizei de către guvernatorii republicani din Ohio, Maryland, Vermont și Massachusetts arată perspectiva unui Partid Republican sănătos și după „Trumpism”. Iar în ciuda frustrărilor inevitabile generate de carantină, americanii în general au aprobat măsurile guvernatorilor.

După interminabilele acuzații de inaugurare a unui „stat polițienesc” lansate de presa conservatoare, liderii democrați obțin note mari. La începutul primăverii, era rezonabil să te aștepți ca scenele de groază din spitalele din New York și din Italia să devină o vedere familiară la nivel național. Dar în mai, combinația dintre leadershipul statal și cel local, acceptarea măsurilor de carantină de către americani și, fără îndoială, norocul au salvat națiunea de această soartă, chiar dacă proiecțiile actuale (116.000 morți până în 6 iunie) discreditează speranțele premature de revenire rapidă la „normalitate“.

În cele din urmă, evitarea unui scenariu sumbru a derivat și din existența unui consens public asupra virusului și a conduitei colective necesare. Tezele despre un individualism american lipsit de speranță, blocat pentru totdeauna în conflictul partizan, paranoic în ceea ce privește îndrumarea experților și opus puterii decisive a statului, au fost greșite aici. Un sondaj de la sfârșitul lunii aprilie arăta faptul că 8 din 10 americani susțineau carantina, inclusiv 61% dintre republicani. Majorități puternice din segmentele demografice care votează Donald Trump - americanii din mediul rural și albii fără studii superioare - recunosc nevoia de a rămâne acasă, de a susține restricțiile economice și de a accepta importanța purtării măștilor. Nenumăratele declarații ale președintelui, ale guvernatorilor republicani și ale presei conservatoare în sensul asumării de riscuri privind virusul și care pun la îndoială meritele unor măsuri mai agresive de distanțare socială nu au erodat consensul public.

Consensul neașteptat al publicului, care de obicei lipsește cu desăvârșire în alte chestiuni, ne dă speranță. Indiferent de persistența dezbaterilor partizane privind redeschiderea societății, americanii vor aplica voluntar măsuri de distanțare socială pe tot parcursul anului 2020, ceea ce ar putea limita potențialele noi focare. Toate acestea sugerează deschiderea americanilor către un viitor sistem de testare în masă, supraveghere și vaccinare, chiar cu prețul asumării unor riscuri pentru autonomia individuală și integritatea spațiului privat. Iar dacă în noiembrie rezultatul alegerilor va arăta alegerea decisivă a lui Biden, precum și o preluare democrată a Senatului, consensul va avea ca rezultat un public american capabil să respingă populismul atunci când costurile sale sunt evidente.

Condiții preexistente

Un Fed decisiv, un Congres decent, un guvern local competent și un public american responsabil toate sunt ingrediente care pun sub semnul întrebării teza „statului eșuat”. Dar chiar dacă interpretarea extremă este eronată, totuși pandemia a fost o apocalipsă - înțeleasă nu ca „sfârșit al vremurilor”, ci drept un moment al „dezvăluirii” bolilor existente. Andrew Cuomo, guvernatorul statului New York, a greșit că a numit COVID-19 „marele egalizator”. În fapt, comunitățile latino și cele afro-americane au fost afectate mai sever (fie că vorbim de rata îmbolnăvirilor sau de șomaj). Așa extins cum a fost, răspunsul fiscal american a reflectat preferința Statelor Unite pentru scheme complexe de politici indirecte menite să camufleze predispoziția spre „big govern­ment”. În consecință, a evitat schemele mai directe de subvenționare a salariilor aplicate de Germania, Danemarca și Marea Britanie, iar acum se confruntă cu rate de șomaj mult mai ridicate, de aproape 20%.

Niciun expert nu a considerat izolarea în masă a Americii o metodă suficientă pentru victoria asupra COVID-19. În schimb, „pauza forțată”, scrie intelectualul Yuval Levin, a fost oportunitatea de a câștiga timp pentru a crea condițiile pentru o „revenire lentă la normal”. Până în prezent, statul american nu a reușit să furnizeze cerințele de bază pentru o redeschidere prudentă pe care planurile de recuperare serioase ar trebui să le includă. Numărul celor ce ar trebui testați în masă „variază de la 3,5 milioane la zeci de milioane pe săptămână”; în timp ce la sfârșitul lunii aprilie, Statele Unite au înregistrat doar 1,6 milioane de teste. Înainte de pandemie, guvernele locale aveau 2.000 de „urmăritori de contact” capabili să monitorizeze și să oprească răspândirea bolii în cadrul comunităților. Undeva între 100.000 și 300.000 de astfel de colaboratori vor fi necesari pentru COVID-19 și nici Washingtonul, nici statele nu sunt aproape de îndeplinirea acestor ținte. Și în acest caz, Statele Unite se află în urma Singapore-ului, a Coreei de Sud și chiar a Marii Britanii. Fără o astfel de infrastructură de sănătate funcțională, viața de după carantină se poate confrunta cu un „al doilea val” de focare virale, panică în masă și schimbări durabile ale comportamentului individual din care multe întreprinderi și industrii s-ar putea să nu-și mai revină niciodată.

Incapacitatea Washingtonului de a se implica într-un mare proiect de mobilizare, producție și coordonare este rechizitoriul cel mai dur la adresa performanței statului american în timpul COVID-19. Iar această acuzație de mediocritate instituțională se extinde dincolo de Trump și administrația sa; progresiștii sau moderații nu ar trebui să asume cu prea multă încredere faptul că o administrație democrată sau republicană mai normală ar face față cu ușurință acestei provocări doar pentru că ar putea „asculta oamenii de știință”.

Chestiunile de bază privind sănătatea publică și gestionarea situațiilor de urgență - și întrebările supărătoare pe care le ridică cu privire la scopurile și puterile statului - nu figurează printre preocupările elitelor americane. Cei care văd capitalismul democratic liberal într-o siguranță permanentă sunt deranjați de aceste preocupări. Alții, cu o sensibilitate mai întunecată, gravitează către imagini catastrofale, dar numai acolo unde confirmă ideologia existentă: schimbările climatice, inegalitatea sau migrația în masă. Ambelor părți le lipsește simțământul unor posibilități tragice, iar acum națiunea plătește prețul. O astfel de delăsare nu a transformat încă America într-un „stat eșuat”, dar, cu siguranță, va lăsa Statele Unite mai puțin echipate să uimească, să inspire și să conducă lumea democratică. //

Jerome Powell, președintele Federal Reserve, a fost unul dintre arhitecții răspunsului american la criza covid

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22