De același autor
Relaţiile interlopilor cu politicienii, magistraţii, şefii poliţiei şi administraţiei statului au o lungă şi glorioasă tradiţie.
De la epoca Ceauşescu la cea a lui Iliescu şi Năstase, trecând prin guvernările lui Constantinescu şi Băsescu, legăturile clanurilor interlope cu lumea de afaceri, justiţia şi clasa politică şi-au consolidat trăinicia şi ascensiunea. Aproape nu există dosar în care unui nume sonor din mafia clanurilor să nu i se alăture unul din ceea ce ar trebui să fie statul de drept. Duduienii, Cămătarii, Fane Spoitoru, Sile Pietroi, Nicu Gheară, Răgălie, Genică Boerică sau Gemenii, Toboşarii şi Bercea Mondialu’ sunt doar câteva branduri faimoase prin conexiunile la cel mai înalt nivel.
Recenta încuscrire a lui Mircea Băsescu, fratele cu relaţii mocirloase al preşedintelui, cu Bercea Mondialu’, pe numele civil Sandu Anghel, a scos la iveală legături la fel de periculoase. Maria Huza (fosta preşedintă a Tribunalului Bucureşti), Gheorghe Brenciu (fost prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt), Nicolae Grădinaru (fost prefect de Olt, PDSR, PSD, PRM), Gabriel Diaconu (fost viceprimar din Slatina, PNL, PL-D, PD-L) sau Lidia Bărbulescu (fost preşedinte CSM, propusă pentru şefia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) şi Theodor Stolojan sunt cei care se învârt în cercul select al clanului Bercea, care se poate mândri că cele 37 de dosare penale i-au adus tot pe atâtea NUP-uri. Palmaresul arată că şi dosarele, şi relaţiile sunt transpartinice, bulibaşa Mondialu’ jucând mereu la două sau mai multe capete, ca dovadă vizita la sediul PSD din Kiseleff exact în campania pentru prezidenţiale.
În pat cu interlopii
Cătălin Voicu, senator PSD, cel pe care Marian Vanghelie îl voia ministru de Interne, poate fi subiect de saga, ţinând cont că naraţiunea coboară până în 1990, când asigura telecomunicaţiile speciale pentru Cabinetul 1, în care tocmai se instalase Ion Iliescu, şi se termină cu şpaga de 200.000 de euro pe care a intermediat-o între „regele asfaltului“ Costel Căşuneanu şi judecătorul de la ÎCCJ Florin Costiniu. Procurorii lasă să se înţeleagă că ocupaţia de senator a lui Cătălin Voicu era aceea de a percepe taxe de proces pentru diverşi interlopi şi oameni de afaceri, în spatele său aflându-se clanul Vanghelie, generalul Dumitru Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Mircea Geoană, de întreg eşafodajul nefiind străine nici serviciile secrete. O altă istorie pilduitoare este cea a lui Genică Boerică, denunţătorul lui Adrian Năstase în dosarul „Mătuşa Tamara“, care a dezvăluit că intermediarul în afacerea rambursărilor de TVA era chiar exdeputatul PSD Ristea Priboi, fost ofiţer SIE. Interlopul Boerică a povestit procurorilor cum mergea la vânătoare cu Năstase, ba chiar că a „dormit în acelaşi pat cu el“, cum îşi petrecea concediile cu Priboi şi cum Ioan Melinescu, fost şef al Oficiului pentru Prevenirea Spălării Banilor, acuzat în acelaşi dosar, „era nelipsit de la petrecerile mele“.
Legături transpartinice
Galeria politicienilor care cultivă relaţii cu interlopi este supraaglomerată, iar la loc de cinste stau figurile unor miniştri. Dom’ Costel, pedelistul din Doljul guvernat de Radu Berceanu, a fost numit secretar de stat şi director al Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare, deşi avea dosar instrumentat de DIICOT pentru răpirea şi sechestrarea unui om de afaceri, acţiune pusă în practică de nişte băieţi vânjoşi din Craiova. În oraşul-capitală a bătăilor cu săbii, pistoale şi bâte se zvonea că ascensiunea lui Costel Iancu era consecinţa cotizaţiilor grase date partidului, aşa cum incendierea maşinii unui alt afacerist din aceeaşi categorie se datora refuzului acestuia de a dona 300.000 euro pentru campania electorală la Consiliul Judeţean.
Campanie în care Berceanu se afişa alături de Dom’ Costel. Acelaşi motiv l-a determinat probabil şi pe viceprimarul PD-L Răzvan Murgeanu să apeleze în campanie la serviciile lui Sile Pietroi şi Titi Chira, personaje care aveau la activ tâlhării, tentative de omor şi lipsire de libertate. Procurorii susţin că în vara lui 2008 cei doi interlopi au prestat intens pentru diverşi politicieni cuprinşi de febra alegerilor. Un alt politician pentru care banii, ca şi interlopii nu au miros este Elena Udrea. Doamna ministru a fost asociată în grupul Niro, condus de Nicolae Dumitru, finul fraţilor Sile şi Nuţu Cămătaru, şi asociat cu Nicu Gheară, grup împreună cu care voia să demareze un proiect imobiliar. „Niro“, pornit din cartierul Ferentari şi ajuns în Top 300 cu o avere estimată la 50 de milioane de euro, mărturisea într-un interviu pentru România liberă că nu face politică, dar „a sponsorizat toate partidele“, iar la firma sa, după modelul SOV şi Voiculescu, sunt angajate mai mult de 20 de persoane care provin din Securitate, DNA, „Doi şi un sfert“ sau Poliţie.
Mafioţii n-au miros
Din panoplia politicienilor cu lipici la interlopi se evidenţiază Radu Mazăre – prin bunăvoinţa căruia a ajuns Nicolae Nemirschi ministrul Mediului –, Constantin Niţă sau Gigi Becali, asta ca să ne referim doar la istoria recentă. Niţă, domnul cu mustaţă siciliană, care se ocupa de IMM-uri în guvernul PSD-PD-L, era, potrivit Centrului Român pentru Jurnalism, unul dintre contactele în România ale lui Paul Brener, individ cu dublă cetăţenie, a cărui urmărire a fost cerută de anchetatorii italieni, care îl suspectau de trafic de droguri, metale preţioase şi arme. Ministrul, patron al mai multor societăţi comerciale la vremea aceea, fusese invitat de Brener în însorita Italie. Despre relaţiile interlope ale lui Radu Mazăre s-au scris deja articole care ar putea umple un raft de bibliotecă. De la afacerile cu palmieri până la cele cu retrocedări sau Aqualand-ul din Mamaia, numele primarului Constanţei a fost mereu asociat cu interlopi, cum ar fi clanul fraţilor Vasea, implicaţi în comerţul cu combustibil şi în tranzacţii hoteliere care de care mai dubioase.
Gigi Becali, ajuns europarlamentar şi curtat pentru voturi de toate partidele politice, cel care acum câţiva ani stătea la şpriţuri cu însuşi şeful statului, are o faimă atât de bună printre interlopi încât la arestarea din 2009 aceştia au dat un adevărat regal televizat în sprijinul său. Fraţii Nuţu şi Sile Cămătaru, care făceau cu patronul Stelei afacerile specifice branşei, Fluturică şi Scali, care se duelează cu pistoalele în plină stradă şi sunt vârâţi într-una din firmele de pază ale politicianului, Amet Metin, temutul interlop arestat în dosarul „Portbagajul“ pentru sechestrare de persoane, Nicu Gheară şi membri ai clanului Duduianu au transmis în direct un gând bun pentru Becali şi unul rău pentru „nemernicii de procurori“ care au îndrăznit să-l aresteze. Presa şi politicienii le-au ţinut isonul, Corneliu Vadim Tudor şi-a finanţat campania din banii lui Becali, iar pedelişti din Consiliul Capitalei nu au avut probleme în a negocia majoritatea cu PNG.
Generalii clanurilor
Relaţiile interlopilor cu generali de armată, poliţie sau cu magistraţi au o lungă tradiţie. Raportul „Căpăţână“, din anii ‘93-’94, arată legăturile suspecte ale unor generali de poliţie cu capi ai lumii interlope, cum este Fane Spoitoru. Numele generalilor Niţu, Medrea şi Suceavă au figurat în respectivul raport. În afacerea „Ţigareta 2“ au apărut numele unor ofiţeri de informaţii, precum generalul SRI Gioni Popescu, fostul ministru de Interne Doru Ioan Tărăcilă sau colonelul SPP Gheorghe Truţulescu, alături de Costel Chiată, patronul discotecii Black and White, sau arabul Jamal Atm, patronul barului Golden Fish. Scandalul „Portbagajul“ a scos la lumină relaţiile unor generali de Poliţie şi SRI cu faimoşii Gemenii şi Cămătarii. Cutremurul care a urmat a dus la înlocuirea generalului Bot, acuzat de interlopi că are legături cu Cămătarii. Fane Spoitoru era atât de influent încât în 1996 a reuşit să serbeze botezul copilului chiar la Palatul Parlamentului, petrecere la care au participat Adrian Păunescu şi Mădălin Voicu. O bună prietenie a existat şi între Genică Boerică şi chestorul Constantin Codiţă, despre care presa spunea că locuia într-un apartament al acestuia din centrul Craiovei, iar prefectul Ion Călin a fost membru în CA al SC Bachus SA în anul în care interlopul a devenit patronul societăţii. Scandalul Mihai Bucurenciu din clanul Gemenilor a fost mediatizat în curtea ţărănistă, numele acestuia, potrivit presei, fiind alăturat celui al lui Constantin Chiriţă, fost primar al Sectorului 5, şi celui al lui Constantin Dudu Ionescu, fost ministru de Interne. Ce să mai discutăm de faimosul Omar Hayssam care, înainte să ajungă răpitorul şi teroristul numărul unu, era acuzat de înşelăciune, fals, trafic cu maşini furate, protecţia înaltă a PSD, partid al cărui membru era, ferindu-l astfel de anchete şi arestări. //
Cuvinte cheie: Ceausescu, interlopi, politicieni, mafioti, Craiova
Comentarii 20
Calin Delavale - 02-20-2010
Ati descris un tablou mafiot performant care a ajuns pe locul 7 in lume cu 114 miliarde de dolari spalati prin Romania in 2005. Lipseste doar conexiunea externa care ar spori confuzia. Mai putem spera in aceste conditii intr-o integrare in Uniunea Europeana prin trecerea la euro?
Răspundecarmen - 02-15-2010
Multumim pt reminder , dar ce e de facut?
Răspunderizoaicad.arges - 02-15-2010
Dna PORA! Va cer scuze ca postez si aici comaentariu de la "Lustrabilii presei". De ce o fac? Pentru ca aceeasi solutie este necesara si aici, ca de-altfel in orice domeniu al societatii infestat de ticalosie, de minciuna, de nesimtire, de lacomie si de iresponsabilitate! Si apoi din doua postari, poate vedeti una si veti reactiona. ---Nu sunteti credibila cand incercati sa aratati ca ati dori curatenie in mass-media, in Justitie si in intreaga societate romaneasca! De ce? Pentru ca de cateva ori v-am prezentat o solutie, care poate face curatenia invocata mai sus, solutie pe care o puteati verifica pe propria dvs. persoana, si pe care am prezentat-o Parlamentului, acum 17 ani, mai exact in 12-01-1993! De 17 ani Romania dispune de solutia care poate face un incoruptibil 100%, din orice persoana publica! Toti cei ce vor citi aceste randuri, ziaristi, comentatori, etc., si vor lua cunostinta de solutia Juramantului implicativ (J.i.), (caci acesta este solutia), sa faca aprecieri asupra acesteia numai dupa ce vor fi verificat acest Juramant, pe propria persoana si familie, si numai dupa ce isi vor fi raspuns, fara echivoc, daca ei si-ar putea, sau NU, incalca acest juramant! Textul Juramantului implicativ, ce trebuie asumat de toti cei ce actioneaza in spatiul public, inclusiv Justitie, Politie, etc., are forma prezentata mai jos, si se compune din introducere care este unica, din cuprins care este specific activitatii desfasurate de deponent si din incheiere, care este deasemenea unica, astfel: ----“JUR pe constiinta mea, in fata celor dragi, a semenilor mei si a lui Dumnezeu ca…(se continua cu textul cuprinsului, care este specific activitatii deponentului, dupa care se incheie cu implicatia din final, astfel:). Daca nu imi voi respecta prezentul juramant in toate prevederile lui, explicite sau implicite, sau daca nu voi demisiona la prima incalcare constientizata, Dumnezeu sa abata asupra familiei mele cele mai cumplite nenorociri, si sa ma lipseasca, pe mine si pe cele mai dragi fiinte, de sanatate si fericire! Precizez ca Dumnezeul invocat mai sus este Divinitatea Ocrotitoare si Rasplatitoare a familiei mele, CATRE care MI-AM INDREPTAT, sau IMI VOI INDREPTA Gandul si Ruga, atunci cand viata mea, sau a celor mai dragi fiinte a fost, sau va fi, in Cumpana! Amin!”---- OBS. Acest juramant poate avea si o forma “moale”, pentru cei mai sensibili, in care nu este implicata familia, ci doar complicii, astfel: …“Dumnezeu sa abata asupra mea si a tuturor complicilor mei...etc." Trebuie inteles de toti cei care sunt de buna credinta (daca exista?), ziaristi, politicieni, cetateni obisnuiti, ca responsabilizarea cu ajutorul J.i. este conditia, si initiala si esentiala, pentru a putea spera intr-o schimbare benefica in Romania! Iar Juramantul implicativ nu presupune ca deponentul sa impartaseasca, sau NU, vreo dogma religioasa, deoarece actiunea lui se datoreaza puternicului sentiment de filiatie fata de cei dragi, sentiment ce se regaseste la orice persoan
RăspundeAndreea Pora - 02-13-2010
Radu, cred ca nu ati citit cu atentie articolul. Primul exemplu dat este cel referitor la incuscrirea lui Mircea Basescu cu Mondialul. Kretzu, acuzatia este complet nefondata, problema pe care o ridic nu este cea a minoritarilor ci a interlopilor. Uneori cele doua categorii coincid, e drept.
RăspundeRadu - 02-12-2010
Doamna Pora , Nimic de Bercea Mondialul?
Răspundegygy - 02-12-2010
Oare de ce-si doresc politicienii nostri cu atata sarguinta o republica parlamentara ?
Răspundedoina - 02-12-2010
iINTERESANT,DOCUMENTAT.VA CITESCT TOTDEAUNA CU INTERES.
Răspundejr - 02-11-2010
Felicitari,sunteti extraordinara!
RăspundeEmil - 02-11-2010
Un articol la obiect şi foarte documentat, doamna Pora. Felicitări. Comentatorul Petre, cel cu propunerile de necroloage: domnule, fara suparare, sunteţi din aceelasi film, acelasi tipar de gandire cu adoratorii lui Ilici, cu cei care in anul 1990 "munceau, nu gandeau", acuzau Opozitia ca "nu lasa guvernul sa lucre" si distrugeau sediul PNT-CD cautand tiparnite de dolari falsi si saci cu droguri. Singura diferenta intre dvs. si ei este data de obiectul "pasiunii". "Saboteaza din greu bunul mers al tarii...". Faptul ca Geoana este cu totul si cu totul defazat cu tot ce se intampla pe lumea asta in general si in politica romaneasca in principal nici nu mai are vreo relevanta. Nu cred ca cei de la putere au nevoie de genul asta de adulatie, lipsita de cea mai mica umbra de simt critic. Poate si de aia, pe langa multi alti factori, s-a ajuns la genul de metisari penale care fac obiectul articolului.
Răspundepetre - 02-11-2010
Doamna Andreea dvs.cum vedeti pozitia lui Geoana care doreste sa initieze o motiune de cenzura in conditiile in care el este presedintele senatului?Parerea mea este ca saboteaza din greu bunul mers al tarii.Ce este de facut cu asemenea individ care nu ne lasa in pace.Va rog frumos, cu harul dvs.poate ii compuneti un necrolog.
Răspundepaul bacosca - 02-11-2010
Justis populi Justiţia poate fi definită ca act reparatoriu prin care se dă satisfacţie celui asuprit şi nedreptăţit. Este ea însă o necesitate, un instrument pentru depăşirea unei traume personale sau sociale, ori un act care, în virtutea naturii sale intrinseci de a fi şi de a exista, se manifestă autonom şi independent de voinţa omului? Este corect să includem justiţia divină în aceleaşi categorii umane ale reparaţiei şi satisfacţiei? Pentru Dumnezeu, justiţia este o necesitate sau o satisfacţie? Dacă la Dumnezeu subiectivitate şi obiectivitate coincid, atunci justiţia, indiferent de semnificaţia ei, este perfectă. Justiţia perfectă aparţine lui Dumnezeu. Subiectivitatea omului este departe de a coincide cu obiectivitatea. Pentru om, obiectivitatea este un deziderat, o categorie în continuă evoluţie prin meandrele, uneori indescifrabile, ale istoriei şi naturii umane. Omul duce lipsă de repere de obiectivitate. Căutarea în propriul Sine sau în progresul culturii şi a tehnologiei a unor criterii nu duce decât la o exacerbare a însăşi categoriilor, care se doresc a fi curate şi perfecte, de exemplu a justiţiei. Atâta timp cât subiectivismul uman este contaminat de un Sine bolnav, justiţia este doar o instrumentalizare. Justiţia umană, inexorabil, se manifestă. Legile sunt principalul etalon şi criteriu al înfăptuirii sale. Aşa cum ele sunt concepute şi cum reprezentaţii ei o aplică, aşa o resimţim, în bine sau în rău. Este o trăire imediată, cu care convieţuim zi de zi. Este justiţia legilor. Mai există însă două criterii ale justiţiei: poporul şi istoria. Roata vieţii şi a istoriei se învârte şi ea inexorabil “corectând” justiţia legilor sau chiar făcând dreptate acolo unde legea nu a intervenit niciodată. Este greu a te împotrivi poporului şi istoriei. Voinţa poporului şi mişcarea ascendentă a istoriei generează o justiţie autentică, obiectivă şi care se apropie cel mai mult de cea divină. Vox populi, vox Dei, justis populi, justis Dei.
RăspundeIonescu Ion - 02-10-2010
Opinia unui sustinator onest, lucid (clarvazator!) al aliantei indestructibile PSD&PNL (clocita 20 de ani)/ Felicitari conducerilor PNL si PSD pentru propunerea lor (da, alor si numai a lor) insistenta, neabatuta, ca domnul Ciolos sa fie unicul candidat al Romaniei pentru o functie de comisar al UE. Base ne-a dovedit si de aceasta data ca este un rau-voitor, un iresponsabil, un neinspirat, atunci cand s-a opus vehement propunerii facute de cele doua partide, referitoare la domnul Ciolos, care au pus pe prim plan exclusiv interesul tarii, nu pe cel meschin, de partid, de gasca, asa cum a facut, si cu aceasta ocazie, obtuzul PD-L. Ca vechi liberal, sustinator al incrangaturii PSD&PNL, bun cunoscator al personalitatilor din partidul ce imi reprezinta convingerile politice, care ma reprezinta la masa bogatilor cu staif, propun ca presedintia partidului sa revina domnului Ludovic Orban. Este adevarat ca si domnul Crin Antonescu se distinge printr-o calitate care l-a detasat in fruntea (la tribuna) parlamentui si ca sef al PNL, precum si in foarte reusita campanie electorala recenta. Ma refer la calitatea domniei sale (poate ar fi mai nimerit "excelentei sale?) domnului Crin Antonescu de a vorbi pe larg, colorat, incisiv, mobilizator. Dar, acum este nevoie de o personalitate care sa aiba expertiza faptelor, parcurgerea unor diferite functiuni in gospodarirea comunitatii. La acest capitol, domnul Ludovic Orban il depaseste detasat pe domnul Crin Antonescu - campionul vorbelor mestesugite, foarte potrivite in campanii electorale. Domnul Ludovic Orban va reusi sa aduca PNL pe primul loc al politicii dambovitene, il va aduce la guvernare, in folosul practic al celor ce sustin acest partid, pe tot cuprinsul tarii. Fara accesul la guvernare (la cascaval), adica fara bani, promisiunile facute electoratului raman vorbe in vant, submineaza doar pozitia noastra de vrednici urmasi ai...um ii chiama?...cum ii chiama?...aaa!, ai Bratienilor (imi statea pe limba).
Răspundelia - 02-10-2010
d-le ion ionescu, luati-va papusa chucky si duceti-va cit mai departe sa scapam odata de voi.
Răspundekretzu - 02-10-2010
pai doamna asta este reforma politica a pdl. dupa cazul ridzi la ce va asteptati. la tzepe in piata victoriei? sa fim seriosi. nu vedeti ca nici pe gutau nu-l dau afara din partid. daca videanu si berceanu sunt in guvern de ce va mirati. omul e un mizilic pe lânga ei. asa ca inrudirea familiei prezidentiale cu bercea ce are? mai ales ca l-au votat la greu in decembrie. cand cantau salam si guta pro base era bine, acum nu. am impresia ca rev 22 a ajuns sa fie rasista. nu ma asteptat ca liderul societatii civile sa atace minoritatile
RăspundeOvi - 02-10-2010
Felicitari Dna Pora
RăspundeANAMORF - 02-10-2010
Era clar ca Romania e condusa de o retea interlopa, care cuprinde nu numai mafia ca atare, ci si persoane-cheie din politica, justitie, servicii secrete, economie, politie - a mai ramas ceva ?
RăspundeIonescu Ion - 02-09-2010
Crin Antonescu, declaratie descumpanitoare Declaratia domnului Crin Antonescu: "Este foarte posibil sa nu candidez. Nu m-a interesat sa fiu cum-necum presedinte al unui partid. Ma intereseza sa fiu presedintele acestui partid daca voi avea mijloacele reformatoare de a face sau nu acest lucru. Ori noi, ori PD-L se va impune in Romania ca partid de dreapta. Noi trebuie sa avem mijloacele, atitudinea de a creste. Vreau sa fiu o mana forte pentru a forta acest partid sa se deschida, sa se modernizeze si sa ridicam putin capul", Aceste afirmatii par a fi emise de un om obosit, descumpanit. Asa intelege domnul Crin Antonescu sa ne imbarbateze pe noi, cei ce l-am votat? Spune ca vrea sa fie "o mana forte". Cum adica "vrea"? Sa intelegem ca nu se mai considera in putere? Noi stim ca : "una e sa vrei, alta e sa poti". De ce semanati indoiala in randurile noastre, ale soldatilor PNL, domnule Presedinte? Mai spune domnul Presedinte ca vrea sa "forteze" PNL sa se deschida, sa se reformeze. Cum asa? Domnul Crin Antonescu asa ne stie pe noi, membrii partidului pe care ii conduce? Niste ferecati in ei, niste "incremeniti in proiect"? De unde atata timiditate in a-si propune doar ca PNL "sa isi ridice putin capul"? Suna a declaratie de abdicare. Aceasta lamentare ii va descuraja definitiv pe cei din reteaua PNL , deja extrem de nemultumiti ca domnul Crin Antonescu a refuzat invitatia de a intra la guvernare, lipsindu-i astfel de finantarea lucrarilor pe care le promisesera in campanie. PNL are nevoie de personalitati puternice care sa il conduca, nu de extenuati care se lamenteaza feciorelnic, descurajant. Ridicati capul sus de tot, sa va vada intreaga tara, domnule presedinte Crin Antonescu, nu numai "putin", cum afirmati in neinspiratele dumneavoastra vorbe! Nu ne aruncati, va rugam fierbinte, in bratele lacome ale domnului Catarama. Bratienii nu si-au aratat niciodata asemenea slabiciuni, cu iz de tradare a cauzei noastre, a liberalilor autentici.
Răspundecititor - 02-09-2010
Doamna Pora, Constantin Chirita a scris "Ciresarii". Fostul primar al sectorului 5 se numeste Calin Catalin Chirita.
RăspundeGladiatorul - 02-09-2010
Interlopii de azi, patronii de la "Alba-Neagra" de pe vremea lui Ceausescu. Parlamentarii, consilierii judeteni si primarii de azi, activistii si securistii de ieri. Sefii SIE, SRI, Politie de azi, militienii si securistii de ieri, cei care imparteau "profitul" neimpozabil de la "Alba-Neagra." Si atunci sa asteptam transformarea Romaniei intr-un Napoli mai mare? Avem nevoie de prezentarile pertinente ale Domniei Voastre, doamna Pora. Dar ar fi benefic, cred, inceperea "predarii" prin intermediul presei a lectiilor de trezire a spiritului romanesc. Exista adevarate comori printre jurnalisti. Nu asteptam decat sa invatam lectia care nu ni s-a predat niciodata in douazeci de ani. As intitula-o:"scanteia." Cu cele mai respectoase ganduri, G.
RăspundeANAMORF - 02-09-2010
Nu ºtiu de ce ne mai mirãm atâta... România-ntreagã lucreazã, de decenii bune, în regim mafiotic. Mentalitatea însãºi a românului de rând e mafioticã. Dar se vede cã-i de bon ton sã afectezi ingenuitatea !
Răspunde