O chestiune de confort

Remarcabil de flexibili în exprimare, mulţi români schimbă categoria gramaticală, siluind-o cu seninătate, sau recurg la părţi de vorbire ce nu au îndeplinit niciodată rolul pe care ei îl decid ad-hoc.

Justina Irimia 20.02.2018

De același autor

 

În anii ’70, la sfârşitul unui eveniment ofi­cial, fostul preşedinte mozambican Sa­mo­ra Machel îşi exprima entuziasmul, de ma­nieră memorabilă: „Un singur adjectiv: mi-a plăcut!“. Cuvintele liderului marxist s-au înscris comod în galeria inepţiilor cor­diale, iar exotica perspectivă asupra mor­fologiei nu a rămas unică. Astăzi, ano­maliile proliferează în diverse limbi, eli­be­rate de rigiditatea regulilor odinioară obli­gatorii. Engleza permite dezacorduri neaş­teptate, franceza înlocuieşte prepoziţii tra­diţional folosite cu unele incorecte, spa­nio­la confundă adverbe cu adjective...

 

In ce îi priveşte, remarcabil de flexibili în exprimare, mulţi români schimbă categoria gramaticală, siluind-o cu se­ninătate, sau recurg la părţi de vor­bire ce nu au îndeplinit niciodată ro­lul pe care ei îl decid ad-hoc. Modificările par să urmeze regia unei comodităţi greu de uzurpat. Acum, când bizara construcţie ca şi – inventată febril dintr-o teamă ne­justificată de presupuse cacofonii – s-a ins­talat pe vecie în limbajul majorităţii, calea e deschisă pentru noi malformaţii. O ilustrare de succes a fenomenului este re­curenţa adverbului undeva, folosit ca ad­verb de timp. Mult mai recent decât abe­rantul ca şi, dar la fel de comun şi de su­părător, undeva defilează zglobiu în cele mai banale situaţii – „Ne vedem undeva du­pă prânz“; „Evenimentul va avea loc undeva în toamnă“; „M-a sunat undeva pe la ora 3“. Bucurându-se de asemenea po­pularitate, adverbul a divorţat de ne­gu­ra istoriei ce îl plasa în context spaţial şi a obţinut valoare temporală. În noua reali­ta­te, nu numai că nu creează perplexităţi, ci pare să asigure transmiterea mesajului, ne­ridicând sprâncene nici atunci când se in­sinuează în exemple tragice şi pro­du­că­toare de confuzii, precum „Generalul ar fi murit undeva în 2013“. Nimeni nu se în­treabă unde anume ar fi murit generalul, deoarece a devenit evident că adverbul de loc joacă rolul celui de timp. Puţini vor­bitori vor exprima corect informaţia, re­curgând la adverbul de timp cândva.

 

Asupra categoriei adverbului se profilează o anatemă ling­vistică, undeva nefiind sin­gu­rul exemplu de gândire răsucită. Cum­va are un destin la fel de neaşteptat, pro­dus în retortele alchimice ale minţilor apa­rent sofisticate. El nu reflectă, însă, o altă accepţiune, nici o corupţie lingvistică, pen­tru simplul fapt că nu reflectă nimic. În cele mai multe situaţii, cumva este, as­tăzi, un termen vid, un cuvânt de um­plu­tură ce se întinde mândru, precum frun­za de salată pe canapelele cu brânză – nu adaugă, dar nici nu reduce din savoare. Es­te un trist, dar insistent figurant, ce reu­şeş­te, deseori, să deplaseze dialogul de la în­săşi esenţa sa. Astfel, se fac afirmaţii cum ar fi: „Ne-am certat, cumva, ieri; Fil­mul este, cumva, o comedie; Bărbatul era, cumva, decis să plece; Cumva, ea are dreptate; Articolul este un elogiu, cum­va. Anumite exemple sugerează tea­ma vorbitorului de a folosi termeni duri, îndrăzneţi, excesivi sau subversivi. Astfel, cumva devine edulcorantul ideal, mereu la îndemână, dar utilizat ad nauseam, cu riscul de a sabota accepţiunea corectă a ad­verbului de mod.

 

Mai puţin contondenţi, dar iri­tanţi pentru percepţia vigi­lentă sunt termenii şi ex­pre­siile cărora nu li se poate adu­ce vreun reproş ling­vis­tic, dar care propun o fatală stază a gân­dirii. Şi cum extrema comoditate în ex­pri­mare defineşte discursul multora, această inerţie îşi trăieşte nemurirea glorioasă. O ilustrare este recurentul substantiv zonă. Năs­cut dintr-un snobism nejustificat, ter­me­nul irumpe în cele mai variate situaţii – în zona economicului, în zona socialului, în zona politicului, în zona sexualităţii, în zona teatrului. Clasicul substantiv do­me­niu pare să ameninţe prin însăşi desue­tu­di­nea sa periculoasă, vorbitorii trans­for­maţi în topografi preferând să îl evite.

 

O apariţie recentă, născută din spuma ig­noranţei comode, este construcţia pe re­pede înainte. Dacă, în anii ’90, ea cu­noş­tea strict accepţiunea tehnologică referi­toa­re la derularea benzii de casetofon sau de aparat video, azi, ea se împrăştie avid, in­diferent de context. Un jucător de fotbal es­te transferat pe repede înainte, în sa­loa­nele de cosmetică se lucrează pe repede înainte, o supă cremă se pregăteşte în ace­laşi mod, iar o bancă oferă, miraculos, creditul pe repede înainte.

 

Să îi reproşezi clişeului natura de clişeu este, desigur, deplasat. De altfel, termenii de salut sunt, de asemenea, străvechi for­mu­le ce nu mai atrag atenţia. Totuşi, nou­tatea agresivă şi inoportună a cons­truc­ţiilor enumerate nu poate decât să forţeze gândirea într-un confort jenant, a cărui substanţă previzibilă închide discursul în­tr-o mohorâtă sărăcie.

 

Probabil cea mai populară for­mu­lă, produs aplaudat al ultimilor aproximativ doi ani, este mân­dra expresie cu subiect şi pre­di­cat. Platitudinea şi spiritul său eliptic, de un ridicol remarcabil, nu pro­voacă surprindere. Din contră, ele promit să redea fermitatea sau intransigenţa vor­bitorului, atunci când orice altă variantă ratează. Astfel, adverbe şi locuţiuni pre­cum clar, răspicat, expres, tranşant, ca­tegoric, fără echivoc au încetat, abrupt, să fiinţeze, dintr-un capriciu de neînţeles. Incapabil să se abţină – ne înştiinţează o pu­blicaţie – un jurnalist „a spus-o cu su­biect şi predicat, iar un anumit ministru s-a exprimat cu subiect şi predicat într-o chestiune de importanţă naţională. Cu­ce­riţi de această coregrafie, unii vor risca, poate, să-şi imagineze un scenariu sub­ver­siv, în care îşi face apariţia şi un atribut, sau, tatonând terenul, chiar şi un com­ple­ment. Situaţia s-ar agrava peste măsură în prezenţa unui inoportun nume predicativ şi ar deveni absolut incontrolabilă sub dom­nia unei serii formate din com­ple­men­te de loc, de timp şi de mod... //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22