De același autor
Tăcerea și lipsa de reacție din partea unui nou ministru faţă de impostura din educaţie ajută la proliferarea, la endemizarea furtului academic, aruncând în derizoriu însăși noțiunea de doctorat.
Una dintre aşteptările pe care le au mediul academic (cel onest) şi o parte a societăţii civile şi a opiniei publice de la noul ministru al Educaţiei, Adrian Curaj, este recredibilizarea învăţământului. Un proces laborios, de lungă durată. Care poate fi început prin lupta reală împotriva imposturii – ar trebui lovită la vârf, ca exemplu mobilizator. Primele soluţii la îndemâna d-lui Curaj ar fi retragerea titlului de doctor fostului premier Victor Ponta şi scoaterea analizei plagiatelor demnitarilor din competenţa Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării şi punerea ei strict în competența Comisiilor de Etică ale universităților.
Prima reacţie a domnului Curaj faţă de retragerea titlului de doctor nu dă, însă, mari speranţe că vrea să pornească războiul împotriva imposturii din educaţie. A anunţat că va discuta despre acest subiect după ce va încheia bugetul pe 2016 al Educaţiei, deşi cele două nu sunt probleme interdependente, putând fi abordate separat şi concomitent. Ce nu e clar încă este dacă noul ministru vrea să temporizeze rezolvarea problemei, în încercarea de a calcula magnitudinea acestei decizii – e clar că precedentul poate duce la retragerea altor şi altor titluri de doctori în cazul unei pleiade de foste şi actuale personalităţi politice şi academice -, sau, după modelul miniştrilor succedaţi la Educaţie din vara lui 2012 încoace, să o muşamalizeze. Niciunul dintre aceşti miniştri – de la Liviu Pop şi Ecaterina Andronescu la Remus Pricopie şi Sorin Cîmpeanu – nu şi-a depăşit condiţia de slugă politică şi nu i-a retras titlul academic d-lui Ponta. Deşi Legea educaţiei prevede retragerea titlului de doctor, ca sancţiune, pe baza unor rapoarte externe de evaluare. Or, astfel de rapoarte există din 2012.
O opinie a noului ministru al Educaţiei pe tema scoaterii analizei plagiatelor demnitarilor din competenţa CNE şi punerii strict în competența Comisiilor de Etică ale universităților nici nu a existat. E drept, nu l-a întrebat încă niciun jurnalist şi nici mediul academic nu l-a asaltat cu vreo solicitare în acest sens. Ar trebui, însă, ca d-l Curaj să aibă această iniţiativă. Şi chiar să desfiinţeze CNE, abrogând actul normativ prin care a fost constituit. Pentru că, de trei ani, membrii CNE sunt avocați ai hoților intelectuali, sub înaltul patronaj al ministrului Educației. Să ne amintim...
După ce în vara lui 2012 l-a albit public pe premierul Victor Ponta, decretând rapidisim că teza sa de doctorat nu e plagiată, în vara acestui an, CNE îl albea și pe fostul viceprim-ministru Gabriel Oprea. În doar două săptămâni din momentul sesizării. Verdictele au fost date în condiții ce seamănă izbitor. În cazul ambelor teze, plagiatul nu numai că era atât de evident, încât era sesizabil și de către nespecialiști, dar fusese confirmat de specialiști. În cazul lui Victor Ponta, de către CNATDCU – organism desfiinţat, în vederea reorganizării, exact în ziua în care urma să se pronunţe oficial asupra lucrării sale de doctorat – şi, ulterior, de Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti. În cazul lui Gabriel Oprea, de către președintele acestei comisii, prof. univ. dr. Marian Popescu. În ciuda tuturor evidențelor, însă, politrucii din CNE, nouă la număr, numiți prin ordin al ministrului Educației, au transformat negrul în alb. Cauționând furtul academic. Între cele două decizii cu rol de „detergent“ ale CNE, nu a auzit nimeni de vreun doctorat sau vreun masterat al unui oficial dovedit de către specialiștii CNE ca fiind plagiat, deşi presa a scris în ultimii ani despre exemple elocvente. De fapt, nu a auzit nimeni despre vreo altă verificare făcută în acest sens.
Adânc au tăcut și șefii lor direcți, staff-ul Ministerului Educației. Ba, într-un exces de zel, penultimul dintre miniştri, Sorin Cîmpeanu, a încercat să-l ajute pe d-l Ponta – încă o dată, prima oară făcând-o în vara lui 2012, când CNATDCU, comisie pe care o conducea, spunea că plagiatul acestuia nu se confirmă, infirmând verdictul dat de comisia anterioară, „reorganizată“ în ziua în care urma să se pronunţe oficial asupra subiectului. În decembrie 2014, d-l Cîmpeanu a vrut să-l ajute să se debaraseze de acest titlu obţinut prin fraudă. Cum Legea educaţiei nu permite renunţarea la titlul de doctor, ci doar retragerea, ca sancţiune, Guvernul Ponta, via Ministerul Educaţiei, anunţa modificarea legii prin ordonanţă de urgenţă – 94/2014. Rapid şi fără consultarea mediului universitar. Anexându-i un articol care să le confere titularilor titlului de doctor dreptul să renunţe la el. Deci, un articol care să-l exonereze pe premierul plagiator de răspundere. Idee la care s-a renunţat din cauza scandalului declanşat în presă şi în mediul universitar.
Tăcerea și lipsa de reacție din partea unui nou ministru faţă de impostura din educaţie ajută la proliferarea, la endemizarea furtului academic, aruncând în derizoriu însăși noțiunea de doctorat. Îşi asumă o astfel de decizie d-l Adrian Curaj, numit ministru într-un guvern ajuns la putere după ce anteriorul fusese dărâmat de strada sătulă de minciuni, abuzuri, incompetenţă şi furt?