Polonia își păstrează direcția (anti)UE

Nu doar în România legile justiției și statul de drept se află sub asaltul majorității po­litice. La fel se întâmplă și în Polonia. Schimbarea șefului guvernului de la Var­șovia a coincis cu mo­men­tul adoptării de către Par­lamentul polonez a unor legi extrem de con­tro­ver­sa­te. Pe 15 noiembrie, o re­zoluție a Parlamentului Eu­ropean cerea Poloniei să susțină valorile europene co­mune cuprinse în Ar­ti­co­lul 2 al Tratatului UE, cons­tatând faptul că măsurile ac­tivate de formațiunea lui Kaczyński „riscă subminarea sistematică a mecanismelor democratice de control și echilibru, dar și a statului de drept“. Toto­dată, PE îndemna majoritatea guver­na­mentală poloneză să se abțină de la adoptarea oricărei inițiative legislative pâ­nă la evaluarea Comisiei de la Veneția. De­sigur, nimeni la Varșovia nu a avut in­ten­ția să aștepte un astfel de verdict. Prin adop­tarea lor, noile legi dau undă verde politizării și subordonării unor instituții cheie: Consiliul Național de Magistratură (unde un număr important dintre membri este acum ales de Parlament, iar actualii membri sunt înlocuiți imediat) și Curtea Supremă. Reacția Comisiei de la Veneția este edificatoare: „efectul cumulat al re­for­melor propuse plasează sub un risc se­rios independența tuturor părților sis­te­mului judiciar polonez“.

Din această perspectivă, totul seamănă mai degrabă cu o încercare de resetare a dis­cuției dintre Varșovia și Bruxelles, de îm­blânzire a unui „fapt împlinit“. Cu ae­rul său tehnocrat, fluent în engleză și ger­mană, educat în Germania, Elveția și Sta­tele Unite, timp de mulți ani președinte al unei bănci poloneze din grupul San­tander, cu o legătură di­rec­tă spre președintele Con­si­liului European (într-o al­tă viață i-a fost con­si­li­er), Mateusz Morawiecki de­ține toate atuurile pen­tru a con­duce o potențială opera­țiu­ne de cosmetizare. Într-un fel, vorbim de o tactică pre­luată de la Viktor Orbán, mimând dialogul cu Bruxellesul, dar și ducând mai departe proiectul: „guvernul polonez și-a dat sea­ma că în legile sale poate avea un con­ți­nut iliberal nelimitat, câtă vreme fo­lo­seș­te metode liberale - legiferare formală, dialog cu toate părțile relevante“ (Kim La­ne Scheppele).

Este sugestiv faptul că, atunci când Mo­rawiecki se confruntă cu perspectiva pe­depsirii Varșoviei, el spune că ar fi vorba despre „amenințări urâte. Polonia este o națiune mare și mândră și nu vom per­mite un șantaj de acest fel“. Statul de drept, separația puterilor nu par să se re­gă­sească printre preocupările sale. Dim­po­trivă, preferă să mute discuția într-un re­gistru identitar. El vrea să „ajute“ Vestul să descopere „adevăratele valori. Suntem parte a UE, dar vrem să o transformăm, să o recreștinăm. (...) Construim Polonia ca un stat puternic, eficient, dar și ca un stat care încorporează valori universale și creștine. Le vom apăra împotriva aces­tui fundal al laicizării, al căderii în con­sumerism, al lipsei de valori, care este o trăsătură predominantă astăzi în Europa Occidentală“. Foarte probabil un discurs menit să demonstreze loialitatea față de președintele PiS, destinat consumului in­tern, către baza partidului. Pe de altă par­te, însă, este evitată socializarea, sen­si­bi­lizarea electoratului față de principiile nor­mative ale UE. Se încearcă mobilizarea eto­sului naționalist, conservator, alergic la pluralism, unde principiile constitutive ale UE devin mai degrabă obstacole în calea afirmării Poloniei „autentice“.

De altfel, din postura de vicepremier al guvernului Szydło, Morawiecki a luat apă­rarea măsurilor care au adus Polonia sub lupa Europei, considerându-le ca o parte necesară a procesului de decomunizare: „i-am văzut pe aceiași judecători care îi condamnau pe luptătorii Solidarității în anii ’80 luând apărarea oligarhilor și sis­temului postcomunist în anii ’90 și 2000. Majoritatea publicului polonez vrea re­forma“.

Morawiecki este și arhitectul programului asistențial al PiS, fiind adeptul unei fi­lo­zo­fii care alunecă bine către etatism, cen­tra­tă pe creșterea intervenției statului în eco­nomie și pe consolidarea ponderii sec­to­rului public: „vedem că mâna invizibilă a pieței ne-a slăbit în tot acești ani. Ar trebui să tratăm statul ca fiind cel mai important bun“. În urmă cu un an pleda pentru mai puțin liberalism economic. În­tre timp, se pare că vrea și mai puțin li­beralism politic. Unul dintre principalii săi critici rămâne părintele terapiei de șoc poloneze din anii ’90 - Leszek Bal­ce­ro­wicz, cel care observa despre instinctele PiS că „deși se prezintă ca un partid an­ticomunist, dacă te uiți la direcția lui politică, devine foarte clar că reprezintă poate cel mai postcomunist dintre par­tidele de după 1989: vrea mai multă pu­tere pentru politicieni în stat și în eco­nomie, controlul partidului asupra pre­sei, atacă organizațiile independente“. //