De același autor
Anul 2022 a însemnat o trezire rapidă la realitate, mai ales în capitalele vest-europene: Rusia nu mai poate fi privită ca parteneră de încredere, de acum încolo. Europa a reușit în niciun an să găsească alternative la majoritatea surselor de energie rusești. Embargoul parțial asupra petrolului din 5 decembrie 2022 și asupra produselor petroliere din 5 februarie 2023, cu excepția celor transportate pe conducte, nu a dus la vreun șoc de proporții. Cărbunele rusesc a fost înlocuit rapid, dispărând complet din mixul energetic european după embargoul total din august 2022. Gazul din Rusia s-a redus de la 155 de miliarde de metri cubi în 2021 la mai puțin de jumătate (75). E ușor trist că reducerea dependenței de gazul rusesc a fost mai puțin rezultatul acțiunii europenilor și mai mult o consecință a deciziilor de la Kremlin, precum solicitarea absurdă ca gazul să fie plătit în ruble sau reducerea nejustificată a livrărilor pe conducta Nord Stream 1 vara trecută. Într-un singur domeniu energetic, Rusia rămâne un actor cu poziție dominantă, cel al energiei nucleare, care a fost ocolit cu grijă din toate pachetele de sancțiuni aplicate atât de UE, cât și de SUA.
Decuplarea de energia din Rusia n-a fost ușoară, dar nici n-a fost catastrofa de care se temeau mulți acum un an. Gazul a fost înlocuit prin creșterea importurilor din alte părți, prin conducte (3 miliarde de metri cubi suplimentari din Azerbaidjan, 8 din Norvegia), dar mai ales gaz lichefiat (50 de miliarde de metri cubi în plus față de cei 80 importați în 2021). Germania a făcut saltul cel mai spectaculos, ajungând în 10 luni la zero dependență de gazul rusesc, după ce și-a inaugurat trei terminale de gaz lichefiat. A scăzut și cererea europeană de gaz prin eforturi reale de eficiență energetică și prin substituție de combustibili (producerea de energie electrică din alte surse), dar și din cauza prețurilor mari și extrem de volatile pe parcursul lui 2022, care au închis temporar sau definitiv o parte din industrie. Per ansamblu, Rusia a reușit în 2022 un singur lucru: să obțină un avantaj masiv pe termen scurt din explozia prețului gazului, pierzând în schimb rapid și ireversibil cea mai profitabilă piață, cea europeană.
Trebuie menționate aici două aspecte. Primul, că explozia de prețuri din august 2022, când gazul a ajuns la 350 EUR/MWh pe bursa olandeză TTF (de 10 ori mai scump decât în 2020), a fost o panică speculativă, exploatată masiv de Gazprom. Deși bursa TTF reprezintă sub 10% din piața europeană de gaze, este cea mai lichidă, iar cele mai multe contracte pe termen lung în Europa aveau clauze de preț legate de acest indice bursier; Gazprom însuși avea mai mult de 50% din contracte raportate la acest preț. Cu cât prețurile erau mai mari, cu atât Gazprom încasa mai mult, chiar dacă se reduceau cantitățile vândute. În vara lui 2022, după reducerea și apoi întreruperea definitivă a livrărilor pe Nord Stream, traderii europeni s-au panicat că nu va fi suficient gaz în piață pentru umplerea depozitelor de înmagazinare pentru iarnă, ceea ce a dus la creșterea accelerată a prețurilor. Deși panica s-a potolit relativ rapid, efectele negative sunt de durată, inclusiv din cauză că decidenții europeni au început să ceară modificarea profundă a modelului european de piață, cu efecte posibil distructive pentru investiții în energie.
Totuși, spre toamnă, piețele de energie au început să se calmeze și chiar explozia Nord Stream 1 a avut efecte minore asupra prețurilor, în ciuda speranțelor Kremlinului că se va ajunge din nou la haos. În pofida diferitelor ipoteze circulate în presa occidentală, varianta cea mai plauzibilă rămâne că Rusia e responsabilă pentru atacul terorist. Rusia avea tot interesul să găsească scuze aparent legitime pentru încălcarea contractelor de gaz. În august, Gazprom încă încerca să păstreze impresia că decizia sa unilaterală de a opri livrările pe Nord Stream e legitimă, odată ce marii clienți, ca Uniper, mergeau în instanțe și în arbitraj internațional și deja nu mai credea nimeni că Nord Stream e oprit din cauza unei turbine care nu se poate repara din cauza sancțiunilor. Apoi, pentru a arăta Occidentului vulnerabilitatea infrastructurii sale critice. Poate cel mai important, pentru că acesta a fost modus operandi al rușilor în ultimii 30 de ani în vecinătate, de la Georgia la Turkmenistan, unde conducte de petrol și gaze au explodat misterios în atentate teroriste cu autor necunoscut tocmai când Kremlinul avea conturi de reglat cu guvernele respective. În niciuna dintre aceste țări n-a fost vreun dubiu cine era realmente în spatele exploziilor. Nu în ultimul rând, aruncarea în piață a cât mai multor variante contradictorii (accident, au fost americanii, ucraineni pe un iaht etc.) urmărește la literă manualul de dezinformare pe care rușii îl folosesc cu mult succes acasă. Pentru cine a urmărit cum a fost împachetată în presa rusă povestea prăbușirii avionului MH17 în 2014, cu scopul de a induce ideea că nu există realitate obiectivă sau adevăr absolut, senzația de deja vu e uimitoare.
Tocmai din aceste motive, presa și comentatorii din lumea civilizată trebuie să fie infinit mai prudenți în popularizarea unor narațiuni care convin de minune Rusiei și să le verifice la sânge. Toamna trecută, în toată presa era citată ca atare „îngrijorarea” Gazprom că prețurile gazului în iarnă vor depăși 4000 de dolari mia de metri cubi; s-a dovedit că prețurile și-au revenit la nivelul de dinainte de invazie. Zilele trecute, Gazprom a avertizat din nou că Europa riscă să nu-și umple depozitele de înmagazinare până în iarnă, în pofida realității verificabile că depozitele erau peste 55% pline la ieșirea din sezonul rece, față de 2021, când erau abia la 30%.
În loc să preluăm pe nemestecate afirmații aruncate cu intenția clară de a induce panică, trebuie să înțelegem că singurele arme pe care le mai are Rusia sunt manipularea și dependența de sursele de energie de care nu ne-am atins încă. Astfel, Rusia continuă nu doar să-și păstreze, ci chiar să-și extindă influența la nivel global în sectorul nuclear. Dependența de Rusia aici e complexă: în cercetare științifică, în organizații internaționale, în exploatarea centralelor nucleare existente și în proiecte de construcție de centrale noi. Rosatom e în continuare în boardul Agenției Internaționale de Energie Atomică (AIEA), având și acces la date sensibile, și o influență notabilă în funcționarea Agenției. Rusia, prin specialiștii ei în domeniul nuclear, dar și cu bani, participă la marile proiecte de cercetare internațională, precum proiectul ITER în domeniul fuziunii nucleare, ceea ce îi dă acces la ultimele evoluții tehnologice pe plan mondial. Apoi, Rosatom continuă să furnizeze combustibil și echipamente pentru centrale existente (numai în Europa, 18). Rosatom mai are în plan construcția a 34 de centrale noi în diverse țări, cel mai mare fiind un proiect în Turcia, echivalent cu 7 reactoare de la Cernavodă, care avansează cu pași rapizi. Rosatom mai e un grup gigantic de 300 de firme, niciuna inclusă pe vreo listă de sancțiuni. Ele continuă să importe componente sensibile de înaltă tehnologie, dintre care unele pot avea utilizare dublă: atât în scopuri civile (energie nucleară), cât și militare.
Cum e totuși posibil ca sectorul nuclear rusesc să rămână neatins de vreo sancțiune? Parțial, motivele sunt obiective: multe țări din Europa Centrală și de Est (Bulgaria, Ungaria, Cehia, dar și Finlanda) au centrale care necesită fie combustibil, fie echipamente cu Rusia ca singur furnizor. Totuși, Ucraina arată că acest lucru nu e o fatalitate: toate centralele nucleare ucrainene au făcut tranziția completă către combustibil american și întreținere americană și franceză. De altminteri, și țări din UE (Cehia) fac același lucru, chiar dacă vor fi costuri ceva mai mari și proceduri operaționale mai complicate. Apoi, trebuie să evităm orice contract nou de construcție cu rușii, cum vedem la Polonia, care apelează la furnizori din SUA și Coreea de Sud. Soluțiile nu sunt simple, dar trebuie să avem un plan clar, coordonat la nivel european și în cooperare cu SUA, dincolo de inițiative punctuale ale guvernelor naționale.
Astfel, ar trebui să stabilim o listă clară de bunuri cu utilizare dublă care trebuie interzise la export pentru sectorul nuclear rusesc și să sancționăm companiile care le livrează. Trebuie sancționați personal cei din conducerea Rosatom. Rusia poate fi izolată treptat din toate organismele internaționale și exclusă din proiectele de cercetare. Trebuie impus un embargo pe uraniul rusesc, cu un calendar care să permită înlocuirea acestuia în fiecare centrală, și sprijin financiar european pentru asta, inclusiv pentru creșterea costurilor operaționale cauzate de schimbarea combustibilului. Nu în ultimul rând, pentru a bloca extinderea influenței Rosatom pe restul planetei, trebuie ca reglementatorii din țările UE să se implice. Ei pot interzice companiilor europene să devină partenere în proiecte noi de construcție de centrale în țări terțe, cum a făcut deja Germania, interzicând Siemens să furnizeze echipamente pentru proiectele rusești din Turcia și Ungaria. Ca o ironie a sorții, în acest moment principalul susținător al sancțiunilor europene îndreptate contra sectorului nuclear rus este Germania: iată că vechea decizie, nu prea rațională, a Germaniei de a renunța definitiv la energia nucleară are și efecte pozitive neașteptate.
Pe lângă sancțiuni, un plan concret, cu pași pentru fiecare capacitate și proces, și banii necesari trebuie inclus în noua strategie europeană RePowerEU. Acest lucru ar ridica la nivel european inițiativele individuale ale statelor membre și ar duce la o decuplare sistematică a Rusiei de restul lumii în sectorul nuclear. //
