Trei scenarii pentru (in)stabilitatea noastra

 Presedintele si Partidul Democrat nu au renuntat la ideea schimbarii premierului, dupa aderarea la  Uniunea Europeana sau chiar inainte, daca se iveste ocazia. Traian Basescu are mai multe motive sa scape grabnic de Calin Popescu Tariceanu, care s-a dovedit neloial fata de seful statului, dar si fata de PNL si PD, acum un an, cand s-a temut sa demisioneze, stricand planul anticipatelor facut deopotriva de liberali si democrati. Apoi, Tariceanu este incontrolabil si, deci, incomod pentru presedinte. Prietenia afisata de primul ministru fata de omul de afaceri Dinu Patriciu, inclusiv prin telefonul dat de Tariceanu procurorului general, pentru a afla de ce a fost arestat, este un alt motiv pentru ca presedintele sa doreasca indepartarea sefului Executivului. Exista si alte argumente pentru ca Traian Basescu sa doreasca schimbarea lui Calin Popescu Tariceanu, dar nici unul dintre ele nu ar justifica o rasturnare urgenta a Cabinetului intr-o perioada in care România trebuie sa demonstreze ca merita sa fie primita in UE la 1 ianuarie 2007.

Daca majoritatea care sustine guvernul ar fi de acord cu debarcarea premierului sau daca s-ar putea forma rapid o alta majoritate fara riscul unei crize politice, lucrurile ar fi simple, iar Tariceanu ar putea fi inlocuit cu o persoana mai eficienta si, eventual, mai maleabila. Dar, in conditiile in care liberalii, conservatorii si reprezentantii UDMR sunt multumiti de actualul premier si il sustin neconditionat, planul de schimbare a sefului guvernului este destul de complicat si nu poate fi pus in opera fara colaborarea directa a PSD si tacita a PRM. Exista insa mai multe scenarii care pot fi luate in calcul, unele posibile, altele mai putin probabile.

Scenariul 1: impacarea de vitrina

 PNL si PD pot sa cada de acord asupra unui armistitiu care sa dureze pana la verdictul final al Uniunii Europene. Remanierea sau restructurarea guvernului ar putea avea loc astfel incat sa dea senzatia ca schimbarile se fac in favoarea reformei, dar fara destabilizarea scenei politice. Liberalii si democratii si-ar putea face unii altora mici concesii de vitrina, pentru a reface fidelitatea cuplului, pierduta de mult in tradarile reciproce. In paralel insa, fiecare isi va continua strategiile de subminare a partenerului, pregatindu-se de anticipatele socotite inevitabile dupa integrare. Cele doua partide ar asigura in acest fel stabilitatea politica necesara pentru aderarea Romaniei la termenul stabilit, urmand ca mai apoi sa-si dispute la scena deschisa meritele. Chiar daca armistitiul ar fi incalcat periodic prin lovituri sub centura plasate de liberali democratilor si invers, Cabinetul Tariceanu ar putea supravietui, cum s-a intamplat si pana acum, prin vesnicele reconcilieri saptamanale.

Scenariul 2: debarcarea prin motiune de cenzura

 Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, a spus fara ezitari ca schimbarea premierului nu genereaza neaparat instabilitate politica si a sugerat discret ca Tariceanu e cam obosit pentru a putea sa-si duca mandatul la bun sfarsit. in paralel, secretarul general al PD are discutii amicale, dar neoficiale cu liderii PSD din Ardeal, cu care incearca sa gaseasca si alte puncte comune in afara de filiatia regionala - o modalitate prin care vrea, in acelasi timp, sa-i puna pe ganduri pe liberali, dar si sa asigure, la o adica, o baza de lucru pentru o noua majoritate. Declaratiile vicepresedintelui PSD Ilie Sarbu, senator de Timis, au confirmat recent tatonarile dintre cele doua partide, iar Emil Boc, liderul PD, a amenintat nu demult Partidul National Liberal ca, daca nu joaca dupa cum i se canta, PD ar putea sustine motiunea de cenzura pe care o pregateste PSD. Cu putin efort si multa disciplina, parlamentarii PSD si PD ar putea sa darame fara probleme Cabinetul Tariceanu, iar Vasile Blaga sa devina noul premier, mai cu seama ca pana acum a dovedit ca stie sa taca si sa faca. Aceasta solutie ar aduce insa prejudicii greu de calculat pentru viitorul democratilor si al presedintelui, care si asa au pierdut, in scandalul CNSAS si al condamnarii comunismului, destui dintre simpatizantii castigati in campania electorala.

Scenariul 3: demonizarea adversarului si reciclarea lui Stolojan

 Primul ministru a devenit de mai multa vreme adversarul numarul unu al presedintelui. Pozitia lui Calin Popescu Tariceanu a fost subminata constant in ultimele zece luni, mai ales prin declaratiile lui Traian Basescu, care a vorbit de mai multe ori despre  "mafia care a ajuns pe masa guvernului" si despre "grupurile de interese nelegitime" care fac agenda premierului. Intre timp, sondajele de opinie arata ca doua treimi dintre alegatori si-au pierdut increderea in Tariceanu, iar Theodor Stolojan reapare brusc in aceste cercetari cu scoruri de invidiat pentru un politician care a stat in umbra un an si jumatate. Fost admirator al lui Ion Iliescu, premier in vreme de restriste (1991-1992), devenit liberal de ocazie si prieten de conjunctura al presedintelui Basescu, Theodor Stolojan este permanent solutie de rezerva pentru jocurile politice la cel mai inalt nivel. Sarcina lui Theodor Stolojan este acum sa demonstreze metodic greselile de fond facute de Tariceanu pe parcursul celor 16 luni de cand conduce guvernul: intarzierea reformei fiscale si a privatizarilor, costuri prea ridicate pe piata muncii, trenarea sistemului de pensii private, inechitatea si chiar ilegalitatea Fondului Proprietatea, jumatati de masura in reforma sanatatii si a administratiei etc. Toate aceste critici formulate de un tehnician ca Stolojan devin credibile in ochii opiniei publice, chiar daca fostul lider liberal pare reciclat la Palatul Cotroceni. In plus, Stolojan se bucura inca de simpatia, mai mult sau mai putin interesata, a unor grupuri din PSD. El poate fi folosit fie ca momeala pentru destabilizarea lui Tariceanu, fie ca solutie dupa rasturnarea acestuia. E posibila, de asemenea, incercarea de compromitere a premierului, pe fondul legaturilor sale cu "grupurile de interese nelegitime", cu sprijinul nevazut al serviciilor secrete, dupa ce a fost facuta proba incompetentei sale. In acest fel, primul ministru ar putea fi fortat sa demisioneze, desi fascinatia pe care o exercita functia asupra sa este de la bun inceput un motiv de a elimina din calcul aceasta varianta.