De același autor
Ca să-i scoți pe europeni din zona de confort este nevoie de trei elemente: haos, lipsa de responsabilitate și șantaj. Din fericire pentru Boris Johnson, toate trei fac parte din arsenalul său de lucru, așa că n-a fost nevoie de prea mult efort.
„Haosul“ și „lipsa de responsabilitate“ sunt oricum sinonime cu „Boris“. „Șantajul“ este de regulă transmis prin consilierul premierului, Dominic Cummings, strategul campaniei Vote Leave din 2016. În timp ce Boris încearcă să se păstreze în limite protocolare în ceea ce privește interacțiunea cu ceilalți șefi de guvern sau de stat, Cummings vine cu mesaje directe de tipul: „dacă nu ajungem la o înțelegere, o să forțăm oricum ieșirea fără acord“. Ultima astfel de comunicare a fost o scrisoare destinată revistei Spectator (publicația la care scrie soția lui Cummings) din partea unei „surse din Downing Street “. Având în vedere tonul ultimativ și exprimările agresive („Parlamentul este cam la fel de popular ca gonoreea“), puțini au dubii în ceea ce privește autorul. De altfel, Cummings livrează frecvent jurnaliștilor apropiați astfel de mesaje, într-un scenariu clasic de good cop - bad cop în care interpretează cu mare satisfacție rolul personajului negativ. Haina de good cop o îmbracă Boris Johnson, chiar dacă nu prea îl încape. N-o să treacă niciodată drept „băiatul bun“ la Bruxelles, dar a reușit într-o oarecare măsură ceea ce fostul premier Theresa May n-a reușit în aproape trei ani de mandat: să schimbe tempoul și stilul negocierilor. Mai concret, euroscepticii consideră că negocierile purtate de cabinetul anterior cu partenerii europeni nu au fost de fapt „negocieri“. Părțile nu s-au întâlnit undeva la mijloc și nici nu a lăsat fiecare puțin câte puțin de la el. Altul a fost ritualul. Britanicii au venit cu o agendă maximalistă încercând să păstreze avantajele pieței comune, Bruxellesul n-a cedat aproape deloc și până la urmă Londra s-a conformat. Acum lucrurile nu mai arată la fel.
Oferta Londrei
Să recapitulăm: pe 2 octombrie, Downing Street și-a prezentat oferta către Bruxelles. Documentul a venit cu o întârziere uluitoare, dar a venit. Precizarea este importantă pentru că, atât în cercurile politice de la Londra, cât și la Comisie, exista senzația că guvernul condus de Boris nici măcar n-o să-și mai bată capul cu așa ceva și că o să meargă direct pe „No deal Brexit“.
Obiectivul principal este eliminarea „backstop“-ului nord-irlandez. În rest, rămâne același acord negociat de Theresa May. Pentru context, backstop-ul este un fel de asigurare pentru ipoteza în care UK și UE nu reușesc să încheie un acord comercial la doi ani după Brexit. Irlanda de Nord ar rămâne atunci parte a pieței comune și a Uniunii Vamale până la momentul perfectării acordului comercial, adică despărțită de Regatul Unit. Backstop-ul asigură de asemenea lipsa frontierei fizice între Republica Irlanda și Irlanda de Nord, o prevedere esențială a tratatului de pace din 1998, cunoscut și sub numele de Acordul din Vinerea Mare, tratat co-garantat de Uniunea Europeană alături de Statele Unite. Acestea sunt motivele pentru care europenii insistă pe backstop. Unioniștii nord-irlandezi au refuzat din capul locului prevederea. De backstop nu vor să audă nici susținătorii „Brexitului fără acord“ din partidul conservator (ERG Group - European Research Group, n.r.), nici laburiștii și nici liberal-democrații.
Cabinetul Boris Johnson vrea să înlocuiască backstop-ul cu „două granițe“, una maritimă și alta terestră cvasi-invizibilă. Regatul Unit părăsește Uniunea Europeană la termen, pe 31 octombrie, după care urmează o perioadă de tranziție, aceeași stabilită în acordul inițial negociat de guvernul May, până la sfârșitul lui 2020. Practic, Marea Britanie se rupe total de Uniunea Europeană începând cu data de 1 ianuarie 2021. Valabil și pentru Irlanda de Nord? Nu tocmai. Pe de-o parte, regiunea pleacă odată cu restul Regatului, adică iese din Uniunea Vamală. Pe de altă parte, planul lui Boris prevede menținerea Irlandei de Nord în piața comună și deci alinierea la normele europene, dar numai pentru bunuri industriale, produse agroalimentare și animale. Transporturile dinspre Marea Britanie cu destinația Republica Irlanda urmează să fie verificate la o graniță maritimă situată între insule, la fel ca în alte porturi cu reglementări diferite.
Granița teritorială tarifară între Republica Irlanda și Irlanda de Nord respectă principiul frontierei invizibile în cazul în care controalele se desfășoară departe de graniță. Planul lui Boris își propune să respecte Acordul din Vinerea Mare, dar se bazează pe un algoritm de control vamal tehnologic avansat, combinat cu certificarea bonității importator/exportator (trusted trader - n.r.), culegere de informații la fel ca la poliție și implementarea unui sistem de urmărire a mărfurilor asemănător UBER. Această combinație hipercomplexă n-a mai fost testată nicăieri. Până și cei mai înfocați susținători ai ideii estimează o perioadă de doi ani pentru implementare.
Sistemul „două granițe“ are și un pilon politic, esențial pentru unioniștii nord-irlandezi. Boris dă dreptul Parlamentului regional de la Stormont să hotărască dacă aranjamentele stabilite acum cu Uniunea Europeană rămân sau nu în vigoare. Și asta o dată la fiecare patru ani. Trebuie menționat că, tot ca urmare a Acordului din Vinerea Marea, sistemul de guvernământ din Irlanda de Nord este unul atipic. Mai exact, Executivul este format din republicanii de la Sinn Fein și din unioniștii de la DUP, care pot suspenda prin veto orice acord cu Bruxellesul. Pe deasupra, parlamentul regional nu s-a mai reunit de trei ani încoace, pe fondul disputelor politice interne.
Toate aceste propuneri pentru granița terestră au fost respinse de europeni din motive tehnice, încă de pe vremea cabinetului May. Tehnologia care să permită controlul eficient al mărfurilor se află încă în faza incipientă și este oricum netestată. Spre exemplu, ca să preîntâmpini contrabanda și traficul de orice fel, este nevoie de posturi de control unde mărfurilor li se atașează coduri de bară sau cipuri, urmând ca ele să fie monitorizate electronic. Rezervele Bruxellesului față de asemenea soluții au rămas aceleași. Planul este foarte complicat și imposibil de implementat în timp util, consideră ei. Mai mult, un eventual veto al unioniștilor ar putea să zădărnicească peste patru ani orice fel de aranjament.
Răspunsul Bruxellesului
Evoluția reacțiilor de la Bruxelles a fost un veritabil carusel al emoțiilor. În așteptarea propunerilor din partea Downing Street, exista un oarecare sentiment de speranță. Odată primite propunerile, entuziasmul s-a evaporat în mod vizibil, chiar dacă europenii nu au reacționat imediat. Abia la câteva zile au declarat planul nefezabil. Atmosfera s-a schimbat din nou cu 180 de grade după întâlnirea între Boris Johnson și premierul irlandez Leo Varadkar. În toată problematica backstop-ului, Varadkar este un fel de parte vătămată sau cel puțin vulnerabilă. Toți liderii europeni s-au angajat ferm că o să-i fie alături până la capăt, indiferent de ce surprize ar mai pregăti Boris sau de cum ar mai încerca să-l intimideze. Comentariile neașteptat de pozitive ale celor doi, venite în urma unei discuții extrem de aplicate, au reaprins speranța. Cel mai bine s-a putut „citi“ pe evoluția monedei britanice, care a câștigat serios teren față de dolarul american și față de euro.
Detaliile discuției sunt deocamdată secrete. Negociatorul-șef din partea Uniunii Europene, Michel Barnier, a spus că părțile sunt încă departe de a fi intrat în „tunel“, chiar dacă firul negocierilor a fost reluat și discuțiile sunt foarte intense. În jargonul experților de la Comisia Europeană, „tunelul“ reprezintă ultima sută de metri, perioada concentrată în care sunt bătute în cuie tehnicalitățile. În general, partenerii europeni vor să arate că sunt deschiși la orice propunere, oricât de „creativă“ (termenul lui Boris), că ajută unde pot și că au o atitudine constructivă. Știu ei ce știu. Conservatorii au avut întotdeauna obiceiul să dea vina pe Bruxelles, cu sau fără motiv, indiferent de subiect. Și asta cu mult înainte ca Brexit să devină o temă propriu-zisă.
Întrebarea care rămâne este dacă negocierile derulate în secret pot conduce la un acord care să fie aprobat în cadrul Consiliului European din 17-18 octombrie. Dacă da, Regatul Unit părăsește Uniunea Europeană în data de 31 octombrie. Dacă nu, Parlamentul britanic și-a creat posibilitatea legală de a obliga Downing Street să ceară din nou o extindere pentru continuarea negocierilor. Adică exact ceea ce Boris Johnson a promis în repetate rânduri că nu are de gând să facă. Cu sau fără „tunel“, momentul adevărului se apropie. //
