De același autor
Birocrația nu ține pasul cu vremurile noastre. Nici n-ar avea cum, având în vedere ritmul și spectaculozitatea evenimentelor. Cei care obțin zilele acestea pașaportul britanic au parte de un memento bizar: scrisoarea oficială de întâmpinare este semnată de Theresa May. Însă nu ca prim-ministru, ci ca ministru de Interne, portofoliul deținut până în iulie anul trecut! Nostalgicii au astfel posibilitatea să se întoarcă în timp, la perioada de dinainte de referendum.
Desincronizare birocratică sau ironie a sorții? Și una, și alta. Simbolistica este puternică oricum. În cabinetul condus de David Cameron, Theresa May, ministrul de Interne de la acea vreme, era responsabilă cu lupta antiimigrație. Astăzi, ca premier, se confruntă de fapt cu aceeași problemă: gestionarea Brexit, procesul generat de aversiunea față de imigrația intracomunitară.
Calculele premierului britanic
Ducerea la îndeplinire a verdictului popular din 23 iunie 2016 necesită cel puțin legitimitate și forță. La rigoare, May se bucură de ambele, chiar dacă nu în sensul convențional: nu a ajuns în fruntea guvernului în urma unor alegeri, așa cum era normal, însă nimeni nu i-a contestat autoritatea. Tot așa cum și în parlament deține majoritatea, dar una relativ fragilă, de doar 17 locuri. Prin urmare, orice îmbunătățire este binevenită, însă aceeași concluzie putea fi trasă și în urmă cu două, cu trei sau chiar cu nouă luni, după referendumul de anul trecut.
De ce declanșează anticipate acum? Cel mai probabil, premierul a înțeles că lupta pe două fronturi, în Uniunea Europeană și acasă, impune un arsenal adecvat. Negocierile cu Bruxellesul vor fi suficient de dure și fără grija unui parlament ostil. Mai ales că, în ultima perioadă, tensiunile dintre susținătorii unui „hard Brexit“ și adepții variantei „soft“ au atins cote alarmante. Fractura din societate a necesitat intervenția Curții Supreme de Justiție (n.b., judecătorii de la Curte au fost denunțați de Daily Mail ca „dușmani ai poporului“).
Dincolo de asta, conservatorii se pot mândri cu o bogată tradiție de sabotaj al propriilor prim-miniștri, care a dus la căderea lui Edward Heath și Margaret Thatcher, a creat constant probleme pentru John Major și i-a distrus cariera politică lui David Cameron. Un prim cartonaș galben a fost arătat deja cabinetului: Philip Hammond, vicepremier și ministru de Finanțe, a renunțat umilit la majorarea contribuțiilor sociale, măsură cheie în buget, în urma reacției dure din partea colegilor parlamentari Tory. De data asta, furia rebelilor s-a oprit la el. Următoarea victimă ar putea fi chiar liderul.
Chiar dacă Theresa May a dorit să-și definească mandatul și dincolo de tematica Brexit, nu va fi posibil. Cel puțin nu în următoarele 24 de luni, perioada formală a negocierilor cu Bruxellesul. O majoritate largă și un restart emoțional i-ar întări poziția de negociere și i-ar oferi un cec în alb până la următoarele algeri la termen, în 2022.
În prezent, șansele sunt de partea ei. Nimic nu mai este sigur în epoca răsturnărilor de situații de tip Brexit sau Trump, care i-au ridiculizat pe experții electorali din lumea largă. Însă lipsa de formă a opoziției tinde către minime istorice. Dincolo de sondajele unanim nemiloase, Jeremy Corbyn, liderul laburist, a reușit în ultimii doi ani să plaseze partidul într-o zonă „nefrecventabilă“. De la neomarxism agresiv și chiar până la antisemitism, puține au fost influențele dubioase care să fi ocolit Labour. Astfel, a reușit să îndepărteze o parte consistentă a clasei de mijloc atrase în anii ’90 de Tony Blair. Alții s-au îndreptat către UKIP sau, în cazul Scoției, către naționaliștii de la SNP. La nivel personal, credibilitatea lui Corbyn se situează cam la jumătate față de nivelurile înregistrate de May și, în general, nu sunt mulți cei care și-l imaginează prim-ministru. În cazul anticipatelor, un eventual reviriment al liberal-democraților ar putea genera noi dislocări de voturi de la Labour.
Implozia UKIP
UKIP, vedeta ultimelor două tururi de scrutin, europarlamentare și generale, a făcut implozie. Opțiunea populară pro-Brexit a lăsat partidul fără obiectiv strategic. La asta se adaugă și plecarea liderului carismatic Nigel Farage. Fostul catalizator al votului de protest își pierde masiv din susținere, în timp ce sistemul de vot strict uninominal îi blochează accesul către Westminster. În 2015, UKIP a reușit să-și asigure un singur loc în parlament, și acela ca urmare a unei disidențe Tory, la aproape 4 milioane de voturi obținute. În urma demisiei lui Douglas Cartwell, actualmente independent, UKIP nu mai este reprezentat în forul legislativ.
Șansele liberal-democraților
Liberal-democrații își pun mari speranțe în anticipatele din iunie. Teoretic, au doar de câștigat. „Geniul“ politic al fostului lider Nick Clegg a condus în 2015 la cea mai mare înfrângere din istoria partidului. Intrarea la guvernare în 2010 alături de Tory, formațiune diametral opusă din punct de vedere ideologic, i-a lăsat cu doar 8 parlamentari, din 57. Acum, sub conducerea lui Tim Farron, aspiră la votul celor dezamăgiți de Brexit, așa-numiții „Remainers“. Posibilitatea unui culoar favorabil este reală și victoriile recente în circumscripții precum Richmond Park (fostă Tory) sau Rotherham (fostă Labour) sunt încurajatoare.
În Scoția, dominată covârșitor de SNP, situația capătă alte valențe, având în vedere dorința de independență și opțiunea proeuropeană. Nicola Sturgeon, premierul scoțian, a obținut la Hollyrood (parlamentul de la Edinburgh) aprobarea pentru un nou referendum care ar putea să ducă la dezintegrarea Regatului Unit. Astfel, miza anticipatelor are o importanță deosebită, pentru că ar putea să confirme dominația SNP, în dauna laburiștilor și a conservatorilor.
Problemele se aglomerează și în Irlanda de Nord, unde unioniștii și Sinn Fein nu reușesc de trei luni să formeze un guvern, conform Acordului de Pace din Vinerea Mare, negociat de Tony Blair și Jonathan Powell în 1998. Mai mult, liderii Sinn Fein văd în Brexit oportunitatea pentru independență.
Incertitudinile est-europenilor
În ceea ce îi privește pe românii din Marea Britanie, campania electorală ar putea reaprinde pasiunile naționaliste din vara trecută. Pirueta de 180 de grade executată de Theresa May pe tema alegerilor nu face decât să sporească angoasele și incertitudinile imigranților est-europeni, ținte predilecte atât pentru publicațiile tabloid, cât și pentru extremiști. Un nou mandat de forță s-ar putea traduce prin rigiditate sporită a vis-à-vis de condițiile impuse cetățenilor din spațiul comunitar, în perioada post-Brexit sau chiar mai devreme. Să nu uităm că, în urmă cu doi ani, aceeași Theresa May, pe atunci ministru de Interne, a îngreunat până la nivel de șicane procesul de obținere a rezidenței permanente. Dincolo de retorică, limitarea imigrației din interiorul Uniunii Europene a fost miza reală a referendumului de anul trecut. Faptul că Downing Street nu a hotărât încă nimic în legătură cu situația europenilor aflați deja pe teritoriul Regatului Unit este îngrijorător. Mulți lideri conservatori s-au grăbit să ofere asigurări că toate drepturile acestora vor fi recunoscute oficial chiar înaintea declanșării articolului 50. N-a fost să fie.
Mediul politic britanic a devenit mai impredictibil ca niciodată. Chiar și Donald Tusk, personalitate sobră, a comparat Brexit cu un scenariu de Alfred Hitchcock: groază și suspans.
Cu alte cuvinte, ne putem aștepta la orice.
Comentarii 3
?????? - 04-20-2017
La români probabil s-ar fi găsit cel puțin și un partid care så-și facă program electoral ,"gospodărește" , care să includă și contestarea referendumului ?
RăspundeJoaquin Murieta - 04-20-2017
Ca Anglia nu este o democratie a constatat Karl Marx. Ce patesc cei care nu voteaza conservatorii ? Vor fi assasinati cum a fost Jo Cox ? Irlandezii si Scotienii stiu bine ca bombele amplasate de ei la Westminster nu votul le pot indeplini obiectivele. Ne asteptam la noi bombe detonate din Irlanda si acum si din Scotia. Anglia este o tara saraca care s-a obisnuit sa traiasca bine jefuind alte tari. Oricati emigranti vor fi alungati Englezii get-beget sunt prea multi si nu doar nivelul lor de trai ci chiar supra-vietuirea lor este imposibila fara comertul cu UE. E greu de crezut ca India, Africa de sud, Canada si Australia vor accepta sa fie iar jefuite cum au fost in trecut pentru a asigura nivelul de trai ridicat al Englezilor.
Răspundecristian sirb - 04-20-2017
Mereu aceasta tendinta catre a exagera! „UKIP, vedeta ultimelor doua tururi de scrutin, europarlamentare si generale” - ce anume a fost vedetă? Faptul că a ținut prima pagină a ziarelor? A trimite un parlamentar în Parlament se numește izbândă? Ani de zile am fost bombardați deja cu pespectiva alegerilor olandeze și franceze din această primăvară. Olanda a trecut cu bine, au fost emoții (mai mult întreținute decât bazate pe motive realiste), dar se încearcă acum a se semăna panica în ce privește Franța, în ciuda sondajelor care-l dau victorios (și nu la scor strâns, ci categoric) pe Macron. În cazul Trump sau Brexit, scorurile au fost mereu strânse, ecartul mic. De ce nu se încearcă în alt fel justificarea meseriei de analist, altfel decât a născoci spaime gratuite, dar care costă nervi cititorul informat?
Răspunde