Opinii

Aripa liberală a USL continuă să scuipe foc întru apărarea interimarului ei, încurajată de-acum şi de monumentala decizie a Curţii Constituţionale de a nu decide, deocamdată, nimic. Spre ghinionul lor, liberalii nu dispun însă de politicieni de talia unui Ioan Rus, capabil atât de o elegantă reţinere în varii stadii ale crizei, cât şi de manevre ce produc o răsturnare totală a situaţiei. Pe Eugen Nicolăescu mintea nu l-a dus decât la varianta burlescă a repetării referendumului ad nauseam pentru cazul în care judecătorii CC nu ar sucomba presiunilor uriaşe ale USL în vederea validării unui referendum eşuat vădit şi în văzul unei lumi întregi. Asemenea belicozităţi din partea unui argat al interimarului Antonescu nu servesc nici reputaţiei deja făcute ţăndări a României şi nici co-liderului USL cazat provizoriu la Cotroceni. Nicolăescu "se joacă de-a ţara pe banii şi vieţile noastre" comenta pe cât de caustic, pe atât de acurat un cititor ştirea despre planul de rezervă al USL. Mini-vacanţele pe care premierul Victor Ponta şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi le permit nu doar în plină secetă devastatoare pentru agricultura şi economia ţării, dar şi în toiul unei noi misiuni de evaluare a FMI confirmă, din păcate, aroganţa crasă şi nepăsarea strigătoare la cer a coaliţiei faţă de cele mai elementare acte şi responsabilităţi guvernamentale.

USL dă o lovitură de stat? Nu, distruge statul cu totul! Bucată cu bucată, om cu om, instituţie cu instituţie. Ceea ce face acum alianţa moşită de Iliescu şi Voiculescu va intra în istorie ca una dintre cele mai brutale încercări de schimbare a poziţionării geostrategice a unei ţări. Iar pentru asta se folosesc de infractori şi infracţiuni care ar trebui să pună ultimele instituţii funcţionale ale statului în alertă de război. Credeţi că este exagerat? Judecaţi dumneavoastră, atunci, faptele descoperite de colega mea Ondine Gherguţ, confirmate de documente oficiale precum şi de spusele lui Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constituţionale.

USL (Uniunea Stalinist-Leninistă, cum bine i-a zis cine i-a zis) a reușit un record absolut la această olimpiadă: a ajuns și pe buza prăpastiei și pe culmile absurdului aproape în același timp. Pe buza prăpastiei a ajuns suspendând degeaba președintele și dărâmând stabilitatea economică a țării iar pe culmile absurdului a ajuns contestându-și singură referendumul pe care l-a organizat și pe care l-a pierdut neizbutind să fure cât și-a propus. Un rol aparte în acest fiasco glorios l-a avut ministrul de interne care după ce a confirmat cifra alegătorilor din listele actualizate (18 mil.) pe 1 august, a contestat-o pe 2 august zicând că „MAI nu și-o asumă“. Hal de ministru! Ce-i drept, între cele două adrese, dl Rus a dat o fugă la mare cu dl Ponta, iar valurile, vânturile i-au scufundat gândurile. Cum și dl Antonescu ceruse CCR să aibă grijă ce număr alege, aceasta a amânat verdictul solicitând guvernului „listele electorale actualizate pe baza cărora s-a otganizat referendumul“.

Nu există, şi nu va exista, o curte de justiţie, fie ea constituţională sau supremă, care să poată spăla România de ruşinea cu care a murdărit-o propriul ei MAI, în ziua de 2 august. La nici 24 de ore de la asumarea listelor electorale, în baza cărora au fost organizate alegerile locale şi referendumul, acelaşi MAI s-a dezis de respectivele liste. Urmarea acestei diversiuni derizorii a fost amânarea unui verdict ce ar fi trebuit să scoată România dintr-o criză politică profundă şi de lungă durată. Ministerul administraţiei şi internelor s-a dovedit a fi ministerul aberaţiilor interne: emblemă a României, după cinci ani de la integrarea în Uniunea Europeană. Acest minister, în nici 24 de ore, a dat ceasul integrării înapoi. El nu are nimic în comun cu ideea de stat european din veacul al XXI-lea. Aşezat pe fundamentul vechii administraţii ceauşiste, MAI este moştenirea cea mai apropiată de statul comunist. MAI este monumentul „Ion Iliescu” al Guvernului României. Nimic din ce s-a întâmplat în ultimii 22 de ani n-a reuşit să-l schimbe, în gândire şi mod de exprimare. Rând pe rând, guvernele s-au perindat prin Palatul Victoria, dar „Ion Iliescu” a rămas încremenit în proiectul său original. O adevărată redută a vechiului regim, în calea integrării europene a României.

Nu trageți în Curtea Constituțională. Da, a amânat cu 40 de zile verdictul în – ca să folosim eufemisme – ”criza politică” de la București, stingând lumina pentru toți cei care încercau să vadă un plan și o cale de ieșire pentru economie până la primăvară.

Decizia Curtii Constitutionale de a amana un verdict in cazul validarii sau invalidarii referendumului pana la data de 12 septembrie este aberanta, de rea credinta si ilogica, nici pe departe fireasca si normala intr-o democratie asa cum o  prezinta unii politicieni si analisti. De ce? Deoarece se bazeaza pe o simpla persupunere ca listele n-ar fi in regula. E ca si cum as interveni intr-un proces, acuzand pe cineva de crima cu simpla afirmatie ca a ingropat o mie de morti, sa zicem, pe dealurile Moldovei. Instanta nu-mi cere probe, dovezi, ceva indicii, ci dispune amanarea procesului cu 40 de zile pentru a fi rascolite dealurile in cautarea cadavrelor.

Stau în faţa claviaturii computerului meu, după ce Curtea s-a pronunţat, cu sentimentul că nu mai e, de fapt, nimic de spus. Că nu mai am, de fapt, cui şi ce să-i spun. Am sentimentul că viitorul şi viaţa mea depind de-acum de fiinţe care nu doar că nu-mi înţeleg limbajul, dar trăiesc în altă realitate, au alte simţuri, sunt altfel construite decât mine. Că dacă eu spun "negru" ele înţeleg "alb" şi invers. Că tot ce e pentru mine bun, drept, adevărat, moral, normal până la urmă într-o lume normală, e pentru ei doar "urâciune", cum se spune în cărţile sfinte.