Opinii

Fără îndoială că acuzăm o problemă perenă de sociologie a mulțimilor pentru că, înainte de toate, avem o problemă de psihologie a acestora; la noi, ele se constituie predilect fie în jurul unor determinări emoționale autohtone, fie în jurul unor  rațiuni ale proximității. Din această direcție, duminică, este posibil orice răspuns al electoratului nostru fără să mă mir dacă ar fi unul sau altul; problema se va decide, evident, în cantitate, nu în calitate. Și asta nu este opinia unui român resemnat și nici a unuia care are premoniții, ci judecata unuia care știe bine că dacă, prin absurd, un ceh, un polonez sau un italian ar fi ajuns în situația noastră, răspunsul acestora ar fi covârșitor de o parte ușor previzibilă, ca să nu mai vorbim de popoare care nici în coșmaruri nu ar accepta ceea ce se întâmplă pe scena noastră politică în ultimele două luni.

Ce mă impresionează cu deosebire este forţa şi, totodată, subtilitatea argumentării. Model, parlamentul, părintele nostru al tuturor, bineînţeles. Cu câtă iscusinţă i-a redat virginitatea domnului Andon! Iar asta, în condiţiile în care cei de la ANI îl agasau cu adrese lunare, încât a şi trebuit să-i convoace, în septembrie, să-i întrebe ce tot vor. Nu mă întorc la domnul Ioan Rus, la fascinanta sa teorie a plagiatului universal. Şi nu mă duc cu gândul până la domnul Ion Iliescu, care şi-a regăsit vigoarea după ce ne îngrijorase prin tăcere. I-a redat-o vântul de Apus. Este politică de partid la nemţii cârtitori, ne-a explicat. Şi cum partidele se iau la o firească întrecere, au cârtit ce-au cârtit creştin-democraţii, dar nici socialiştii nu s-au dat bătuţi. Fie vorba între noi, eu le-aş fi zis mai bine, mai potrivit cu tinereţea domnului Iliescu, agenturi.

Avem trei comisii. Una este alcatuita din academicieni, in frunte cu presedintele si vicepresedintele Academiei Romane, exact tipul de comisie pe care il solicita Victor Ponta (probabil nestiind ca exista) pentru evaluarea acuzatiilor de plagiat la adresa lui Ioan Mang.

Plagiatul lui Victor Ponta a ajuns testul de etică  al comisiilor de etică din România. Să ne imaginăm că  o comisie de etică trezește suspiciuni în privința acurateței sale etice și deci asupra validității activităților ei. O manieră de a ne edifica în această privință ar fi să privim felul în care a luat ea naștere și garanțiile pe care le oferă membrii ei în raport cu atribuțiile unei comisii de etică: o judecată de apreciere privitoare la moralitatea unui individ, așadar la capacitatea acestuia de a distinge între bine și rău și de a respecta această distincție. Dacă, de pildă, o societate are ca normă faptul că nu e bine să furi, și dintr-o comisie de etică menită să aprecieze existența unui furt fac parte hoți patenți, credibilitatea comisiei este nulă. Invers se va întâmpla dacă în componența ei intră oameni reputați pentru cinstea lor.

Miercuri, la Bruxelles, prezentând Raportul CE asupra Justiției din României (și Bulgaria), dl. Barroso a rostit o frază cioraniană: „România a făcut un pas înapoi de pe buza prăpastiei“ unde au adus-o „eveni­men­tele din ultimele săptămâni“ care „au zdruncinat încre­derea CE“ determinând-o să solicite încă un raport până la sfârșitul anului. Aici le-am luat-o înainte bulgarilor care n-au primit un raport în plus deși în aceeași zi au avut un atentat terorist la Burgas. Degeaba!

E mult mai rău decât la ora asta putem să ne închipuim – factura detaliată o s-o primim în lunile următoare. România s-a ales cu o evaluare suplimentară în anul 2012 – ceea ce e un fel de-a ne deosebi de Bulgaria. Am ajuns chiar ultimii.

„Politicieni de la noi nu au găsit altceva mai bun de făcut decât să alerge aţă la Bruxelles şi să se plângă acolo. E interesant de urmărit, în istorie, cum au fugit să se plângă ba la Poartă, ba la Viena, ba la Budapesta, ba la Bruxelles, în loc să stea acasă, să vorbească împreună şi să găsească soluţii pentru problemele noastre. Nu vine nimeni din afară să ne rezolve sau să ne rânduiască ţara...

Acest început de iulie 2012 va rămâne fără-ndoială în istorie. Nu oricui i-a fost dat să trăiască aşa ceva. Cuvântul cel mai des de pe buzele tuturor, în ţară şi afară, a fost, zilele astea, "incredibil".

În democraţie, „întoarcerea la popor” poate fi soluţia ideală pentru adoptarea, în situaţii excepţionale, a unei măsuri importante pentru societate. Peste puţin timp, democraţia noastră se va manifesta direct, nu pentru a lua o astfel de măsură, ci pentru a hotărî dacă preşedintele ei, (re)ales în 2009, poate rămâne sau nu în funcţie până la terminarea mandatului, în 2014. Suntem o democraţie cu o clasă politică în formare, ceea ce îi dă o notă aparte, cu manifestări uneori atipice faţă de democraţiile europene consolidate.

Inainte de a stabili daca, in calitate de aparator al statului de drept, e bine sau nu sa mergi la referendum, sa stabilim mai intai ca simplul fapt ca suntem fortati sa avem de a face cu toata aceasta poveste acum, ca si cand aceasta tara nu ar fi avut altele mai importante de facut, este esentialmente o bataie de joc nationala, o insulta la adresa cetatenilor responsabili si in ultima instanta la adresa poporului roman, privit in ansamblu.

Ținta reală a guvernului Ponta și a alianței USL este fără îndoială independența justiției și sistemul de instituții pentru a lupta împotriva corupției.