Opinii

Stimată doamnă, Ne-am întîlnit faţă către faţă de două ori. O primă dată, cînd aţi acceptat să vizitaţi Colegiul „Noua Europă”. Vă solicitasem o întîlnire pentru a încerca o clarificare de statut a acestei instituţii şi aţi răspuns cu promptitudine şi receptivitate. Îmi amintesc că, deşi ministru, aţi venit la volanul maşinii proprii şi că am putut avea un dialog rezonabil. A doua oară, s-a întîmplat să fim, împreună cu alţii, membri într-un juriu academic. Între timp, fusesem plăcut surprins să constat că aţi îndrăznit să puneţi în discuţie temeiurile legale ale unei universităţi particulare de trist renume („Spiru Haret”), o profitabilă fabrică de diplome pe care, după ştiinţa mea, nici un alt ministru nu o tratase cu o îngrijorare echivalentă. Am şi scris un articol despre curajul Dvs. de atunci, deşi contraziceam, astfel, nu prea luminoasa Dvs. imagine publică. „Acţiunea Spiru Haret” n-a dat rezultate. Mi-aţi spus-o, de altfel, cînd ne-am întîlnit: „nu cred să reuşesc; au o reţea de susţinere incredibilă...”.

A doua zi după atentatul terorist din Bulgaria, preșe­din­tele neales a ținut un CSAT unde i-a tăiat telefonul operativ dlui Băsescu și a cerut (fără succes din lipsă de consens) recuzarea șefului STS care i l-a instalat respec­tînd decizia CSAT de la suspendarea din 2007. Acum nu mai e legal. E lovitură de CSAT. Ceva s-a respectat totuși ca-n 2007: vizita rusului Kondyakov în țară înaintea suspendării. Se vede ca s-a-ntors Putin la Kremlin! Liberalul Nicola­es­cu a băgat și el presa în sperieți amenințând că „are o bombă“. Cam copt pentru un Kamikaze, liberalul, dar și bomba e veche, de proveniență sovietică, rămasă de prin anii ‘50 când era destinată celor care „defăimează țara și subminează economia“. USL a detonat-o acum făcând plângere penală împotriva dlui Băsescu și altor 14 lideri PDL sub această acuzație bolșevică - fiindcă au vorbit despre „lovitură de stat“. De care vorbește toată lumea, de altfel. Or, în România e interzis! Aici expresia este considerată ilegală iar USL amenință cu procese similare și presa care-o folosește arătându-i pisica: La Ponta la poartă e-o pisică moartă, cine-o râde și-o vorbi, s-o mănânce coaptă. Nici cuvântul puci n-are o soartă mai bună. E legal să-l faci dar e ilegal să-l rostești. Altfel intri la denigrare și subminare căci autorii arun­cării în aer a credibilității țării și a stabilității economiei nu ezită să-i pedepsească pe cei care le aduc vreun reproș - și să-i răsplătească pe cei care pupă copitele „cârlanului“ dlui Iliescu. Și cuvântul plagiat e pe cale de dispariție.

Fără îndoială că acuzăm o problemă perenă de sociologie a mulțimilor pentru că, înainte de toate, avem o problemă de psihologie a acestora; la noi, ele se constituie predilect fie în jurul unor determinări emoționale autohtone, fie în jurul unor  rațiuni ale proximității. Din această direcție, duminică, este posibil orice răspuns al electoratului nostru fără să mă mir dacă ar fi unul sau altul; problema se va decide, evident, în cantitate, nu în calitate. Și asta nu este opinia unui român resemnat și nici a unuia care are premoniții, ci judecata unuia care știe bine că dacă, prin absurd, un ceh, un polonez sau un italian ar fi ajuns în situația noastră, răspunsul acestora ar fi covârșitor de o parte ușor previzibilă, ca să nu mai vorbim de popoare care nici în coșmaruri nu ar accepta ceea ce se întâmplă pe scena noastră politică în ultimele două luni.

Ce mă impresionează cu deosebire este forţa şi, totodată, subtilitatea argumentării. Model, parlamentul, părintele nostru al tuturor, bineînţeles. Cu câtă iscusinţă i-a redat virginitatea domnului Andon! Iar asta, în condiţiile în care cei de la ANI îl agasau cu adrese lunare, încât a şi trebuit să-i convoace, în septembrie, să-i întrebe ce tot vor. Nu mă întorc la domnul Ioan Rus, la fascinanta sa teorie a plagiatului universal. Şi nu mă duc cu gândul până la domnul Ion Iliescu, care şi-a regăsit vigoarea după ce ne îngrijorase prin tăcere. I-a redat-o vântul de Apus. Este politică de partid la nemţii cârtitori, ne-a explicat. Şi cum partidele se iau la o firească întrecere, au cârtit ce-au cârtit creştin-democraţii, dar nici socialiştii nu s-au dat bătuţi. Fie vorba între noi, eu le-aş fi zis mai bine, mai potrivit cu tinereţea domnului Iliescu, agenturi.

Avem trei comisii. Una este alcatuita din academicieni, in frunte cu presedintele si vicepresedintele Academiei Romane, exact tipul de comisie pe care il solicita Victor Ponta (probabil nestiind ca exista) pentru evaluarea acuzatiilor de plagiat la adresa lui Ioan Mang.

Plagiatul lui Victor Ponta a ajuns testul de etică  al comisiilor de etică din România. Să ne imaginăm că  o comisie de etică trezește suspiciuni în privința acurateței sale etice și deci asupra validității activităților ei. O manieră de a ne edifica în această privință ar fi să privim felul în care a luat ea naștere și garanțiile pe care le oferă membrii ei în raport cu atribuțiile unei comisii de etică: o judecată de apreciere privitoare la moralitatea unui individ, așadar la capacitatea acestuia de a distinge între bine și rău și de a respecta această distincție. Dacă, de pildă, o societate are ca normă faptul că nu e bine să furi, și dintr-o comisie de etică menită să aprecieze existența unui furt fac parte hoți patenți, credibilitatea comisiei este nulă. Invers se va întâmpla dacă în componența ei intră oameni reputați pentru cinstea lor.

Miercuri, la Bruxelles, prezentând Raportul CE asupra Justiției din României (și Bulgaria), dl. Barroso a rostit o frază cioraniană: „România a făcut un pas înapoi de pe buza prăpastiei“ unde au adus-o „eveni­men­tele din ultimele săptămâni“ care „au zdruncinat încre­derea CE“ determinând-o să solicite încă un raport până la sfârșitul anului. Aici le-am luat-o înainte bulgarilor care n-au primit un raport în plus deși în aceeași zi au avut un atentat terorist la Burgas. Degeaba!

E mult mai rău decât la ora asta putem să ne închipuim – factura detaliată o s-o primim în lunile următoare. România s-a ales cu o evaluare suplimentară în anul 2012 – ceea ce e un fel de-a ne deosebi de Bulgaria. Am ajuns chiar ultimii.