Opinii

De două luni de zile trăiesc un amestec de bâlci și coșmar. Cu excepția primelor guverne din anii 1990 (dar atunci istoria însăși se reașeza și își căuta matca), nici un guvern al României nu a reușit, asemeni guvernului Ponta, să inducă în populație o isteriei mai mare într-un timp mai scurt. Pe acest fundal de Blitzkrieg declarat societății civile, instituțiilor statului și constituției României, pe acest fundal de cultivare sistematică a urii și agresivității devenită program de guvernare, nimeni, se pare, nu mai poate să-și vadă de treabă. Oamenii și-au întors privirile de la îndeletnicirile curente și mestecă mental, clipă de clipă, ceea ce le oferă cotidianul. Iar cotidianul le oferă o hrană mizerabilă: minciuna barocă, atentatele repetate la pudoarea elementară a intelectului și a bunului simț, tupeul abisal, înscenările grotești. Parcă niciodată n-am văzut cuvintele mințind, punctual, în halul ăsta. Tot mai mulți oameni se simt interlocați și își caută, în replică, cuvintele potrivite pentru a găsi un remediu la tenacitatea minciunii.

Pe la mijlocul lui mai, într-o discuție cu un amic (de dreapta) eram de părere că proaspătul premier Victor Ponta are șanse mari să joace un rol vizibil în următorii 10 ani de politică europeană. ”Dacă-l scapă Justiția de Adrian Năstase – și, odată cu el, de sistemul de presiuni și coterii asupra instituțiilor de stat prin care ăla făcea politică – Ponta poate deveni exponentul unei noi stângi în România. Într-un moment în care Europa, sătulă de austeritate, poate balansa, în următorii ani, spre stânga. Ponta vine chiar într-un moment în care unul ca Hollande își caută aliați cu putere de decizie în țările lor. Și va beneficia de avantajul celor care vin de la început. ” -  îmi dădeam eu cu părerea. Prietenul (de dreapta) mi-a acceptat argumentele și teoria.

Guvernul Ponta si papusarii sai au aruncat Romania intr-o cursa dementa impotriva institutiilor statului de drept. Sintem toti prinsi intr-o miscare centrifuga ce ne indeparteaza de centrul functional al statului. In fiecare zi, o institutie ce ar putea impiedica socotelile USL e e castrata sau atacata frontal. Totul, in numele preluarii puterii absolute. Intre timp, Vestul tace profund. Si incurajator pentru atacatori. Ultima stire din sirul monstruozitatilor a venit vineri dimineata. Ministrul Educatiei a "reorganizat" Consiliul care ar fi trebuit sa ia, chiar azi, decizia in cazul Ponta - plagiat. E evidenta intentia de albire a lui Ponta, care tocmai declarase intr-un interviu pentru El Pais ca va demisiona daca e dovedit plagiator. Cine sa-l mai dovedeasca? Ambele institutii cu atributii, Consiliul de Etica si Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare au fost schimbate peste noapte de servitorul credincios de la Ministerul Educatiei.

Victor Ponta a declarat apasat si senin pentru cotidianul spaniol El Pais ca, in ipoteza confirmarii plagiatului sau, va demisiona din functie. Aceea de premier, nu aceea de doctor, dupa cum raspunsese ironic la o intrebare a unui jurnalist roman. Sigur, dublul discurs se explica si prin faptul ca in fata presei straine dl. Ponta nu-si permite un raspuns in doi peri, fara riscul unei replici pe masura.

Așa-i că dacă vă zic că cea mai mare porcărie făcută până acum de Ponta și gașca lui e asta cu Monitorul Oficial n-o să mă credeți?  Nu, încercările de spălare a plagiatorilor (Mang, Ponta însuși) și de scăpare a infractorilor (Năstase) sunt de-a dreptul subtilități față de ce ne-a pregătit guvernul Ponta pe șestache, cum stă bine unor șmecheri adevărați și experți în lovituri de culise. Pe scurt: Guvernul a hotărât ieri, prin Ordonanță de Urgență, trecerea Monitorului Oficial de la Camera Deputaților în subordinea Guvernului (SGG), cu niște pretexte cusute cu ață albă, de exemplu că “Parlamentul are vacanță, ce facem cu MO atunci” sau “numai sub Guvern s-ar putea publica pe gratis legile pe site”, cum explică dl Mihalache.  Nu vă lăsați păcăliți, miza jocului e uriașă.  Mai ales după ziua de azi cu deciziile Curții Constituționale.  Cine nu știe că în țara asta contează mai curând cine, cum și când dactilografiază și tipărește o lege decât ăia care o votează, să recitească excelentul articol al d-lui Orășanu.  Apropo.  Dacă n-ar fi exact cum zice el, n-aș mai fi fost obligată să citesc de 14 ori Legea Energiei căutând schimbări făcute pe furiș, și nici nu mi-aș mai pierde vremea s-o mai citesc o dată și după ce e publicată să fiu sigură că e în forma în care zice-se c-a fost votată ultima oară, să nu ne trezim ferească Sfântul cu încă vreun infringement de la Comisie pentru articole croite cu dedicație.

Romania pare a fi in plina lovitura de stat parlamentara. Un articol semnat de Corneliu Dan Berari evoca acest tip de puci pasnic, pentru multi straniu, si explica in mod convingator pe siteul Hotnews cat de grava este criza prin care trece Romania.

In urma salvarii care-l transporta pe Adrian Nastase, portile penitenciarului s-au inchis, marti seara, ca o cortina grea la capatul unei dramolete nationale de 6 zile. Este finalul unei afaceri judiciare intinse pe cativa ani, avand ca protagonist un fost prim-ministru condamnat pentru coruptie. Un detaliu uluitor a scapat insa funestului cortegiu de bocitoare instalat la capataiul celui care, in ziua pronuntarii sentintei, ar fi incercat sa se sinucida tragandu-si un glont in gat. La iesirea din spital, fostul premier misca vioi din cap ca un porumbel, statea in capul oaselor pe targa, parea nefiresc de vivace pentru un pacient cu gatlejul ciuruit de glont.

Victor Ponta nu pare conștient de răul pe care ruşinoasa lui faptă l-a făcut învățământului, comunității științifice, dar și imaginii României în lume.

Doctoratul este descrierea detaliată a unor rezultate originale Ce este de fapt un doctorat? La ce este bun? Cum putem deosebi un doctorat fraudulos de un doctorat „pe bune”?  Dezbaterea publică legată de cazul Ponta mă face să cred că pentru mulţi spectatori doctoratul e o entitate nebuloasă, un document complicat, niște studii aprofundate ale unui subiect,  „referate” care explică anumite aspecte mai cu precizie.  De fapt, doctoratul e colecția unui număr de articole științifice explicate mai pe larg pentru ca toți pașii care au dus la rezultatele lucrărilor publicate să fie detaliați mai bine. Prin natura lor, articolele științifice sunt scrise foarte concis.

Multi au uitat deja, altii doar se prefac ca nu-si amintesc. Gabriel Liiceanu nu a uitat. Voi? Cum stati cu memoria? Ce v-a marcat viata sub regimul Nastase? Ce v-a ramas in cap din atmosfera de atunci, din evenimentele petrecute in spatiul public, presa, politica, mediul de afaceri? Relatati cat mai acurat, fara patima. Contributia voastra ne va ajuta pe noi toti sa contracaram telenovela nationala prin care AN este umanizat, victimizat,  eroizat, iertat pe jumatate. Mi-am invitat si prietenii pe Facebook sa-si aminteasca. CB a rezumat urmatoarele: "Uite aici ceva. Liiceanu oricum a uitat destule, de ex cazul Tarau-Lele-Panait (Nastase sare in apararea lui Tarau, Panait moare), actiunile lui Tanase Joita (de ex Stanculescu si Chitac eliberati),

Actul ministrului Pop nu face decât să continue o politică explicit favorabilă învățământului particular și mai ales afacerilor imense care stau în spatele fabricilor de diplome. Condamnarea lui Adrian Năstase și mai cu sea­­mă tot spectacolul care a urmat, departe de a se fi terminat, a avut, printre altele, da­rul de a deturna

Hârjoneala din scena politică românească a ecranat cel mai mare şoc pe care economia românească şi piaţa sa financiară l-au suferit în ultimii zece ani. Hidroelectrica, un colos energetic, şi-a cerut singură insolvenţa, instanţa a acceptat-o şi un avocat va conduce procedurile de reorganizare a activităţii.

Victor Ponta contracarează acu­zaţia de plagiat folosindu-se de ar­gumente menite să distragă aten­ţia de la problema principală - teza de doctorat şi demisia din funcţia de premier. Printre aces­te argumente se numără im­pli­ca­rea preşedintelui Băsescu în stâr­nirea scandalului, utilizarea bi­blio­­grafiei în locul notelor de sub­sol, demonetizarea ideii de pla­gi­at prin voci care afirmă că aceas­tă practică este atât de ră­spân­di­tă, încât nu mai contează şi, în fi­ne, componenţa Consiliului Na­ţio­nal de Etică.

Totdeauna m-am întrebat cum a fost posibil ca în perioada interbelică oameni inteligenţi şi educaţi să înceapă să tropăie în turmă cu rinocerii, justificând, direct sau voalat, derivele de la democraţie şi bunul simţ elementar.