Opinii

In ultimele zile am auzit nenumarate opinii despre ce inseamna sa plagiezi. Mai jos voi incerca sa demontez cateva dintre miturile care au aparut in Romania despre plagiat. 1. Daca mentionezi la sfarsitul lucrarii sursa din care ai copiat este suficient ca sa nu mai fii acuzat de plagiat. Argumentul acesta a fost invocat de VP, de foarte multi aparatori ai lui VP si a fost inclus si in dreptul la replica trimis revistei Nature de biroul de presa al Guvernului. Mai mult, VP a declarat ca s-a consultat cu mai multi profesori si ca toti i-au spus ca singurul lucru de care e vinovat este ca nu a trecut si in subsolul paginii cartile din care a copiat (trecandu-le doar la finalul lucrarii, in bibliografie). Unele ghiduri privind plagiatul nu trateaza explicit problema copierii unui text dintr-o sursa nementionata care este mai apoi trecuta in bibliografie (de exemplu ghidul LSE cu privire la plagiat, vezi link mai jos). Motivul este acela ca din conditiile impuse asupra citarii adecvate reiese prin implicatie ca simpla mentionare in bibliografie nu este suficienta. Totusi exista si alte ghiduri care ca masura suplimentara atrag atentia explicit asupra acestui fapt.

Daca universitarii romani isi vor asuma plagiatul lui Victor Ponta, de frica sau cumparati, daca il vor apara si il vor achita, se vor discredita ei insisi grav si vor iesi total in afara marilor circuite stiintifice.

Nu îmi mai fac vreo iluzie că românii îşi amintesc, ştiu sau mai vor să ştie ce au trăit înainte de 1990. Dar îmi e greu să accept că au uitat sau nu mai vor să ştie nici ce au trăit în urmă cu zece-doisprezece ani, în „epoca Năstase”. Aş dori să le spun, în acest moment în care mulţi dintre noi par să fie lăcrimos loviţi de amnezie, ce imagine mi s-a gravat mie în minte când se vorbeşte de anii 2000: imaginea unui grafician, Dan Erceanu, director pe atunci al Bibliotecii Naţionale, ridicat cu cătuşe la mâini şi instalat într-o celulă la Rahova. Omul era hipertensiv, supraponderal şi a primit, odată adus în celulă – şi asta ca să simtă mai bine ce făcuse şi cu cine îndrăznise să se pună – patul de sus.

Încercarea de salvare a companiei Hidroelectrica (cel mai valoros activ al statului român la această oră şi unitate strategică în politica energetică a României) prin insolvența voluntară pare să se facă după un sistem de relații similar cu cel care a împins compania în groapă. Toți cei implicați în salvare și în insolvență își sunt prieteni sau susținători politici sau de afaceri, iar cronologia după care funcționează ”strategia Hidroelctrica” e plină de coincidențe care configurează ideea unui plan premeditat.

Sunt intrebat in mod insistent ce va urma mai departe in cazul de plagiat in care este implicat Primul Ministru al Romaniei, d-l Victor Ponta, ca si cum ar trebui cumva sa am o cunoastere speciala asupra desfasurarilor viitoare. Nu am. Nimeni nu are. Am intrat in teritorii cu totul inedite pentru politica romaneasca. Putem insa specula. Iar daca o facem cu realism si retinere, cred ca ne putem face o imagine destul de buna privind alternativele posibile. Toata atentia publicului pare acum fixata pe ideea ca in curgerea fireasca a evenimentelor, va exista o Comisie legitima care da verdictul. Asteptarea generala este ca in situatia in care verdictul confirma formal si oficial plagiatul, cutuma si precedentele europene fiind lipsite de orice ambiguitate, urmeaza demisia. Asadar, se poate observa cum marea majoritate asteapta verdictul oficial ca pe momentul final si clarificator al episodului. Unii, pentru a confirma nevinovatia; altii, pentru a o infirma. Pentru mai toti, orizontul de analiza si anticipare se opreste asadar simplificator si facil la acest verdict. Dar lucrurile nu sunt atat de simple.

Un politician cu perspectiva de a deveni șeful guvernului și care susține nonșalant că la treizeci de secunde după ce se va adopta o moţiune de cenzură va anunţa componenţa guvernului şi programul de guvernare poate fi bănuit de orice, inclusiv de tupeu, dar nu de seriozitate. Minunea s-a întâmplat, moțiunea a fost adoptată. Dar, deși „totul este pregătit, avem o moţiune constructivă”, nimic nu era pregătit, guvernul de treizeci de secunde nu exista. Cârlan fără minte, cum ar zice nemuritorul Ion Iliescu.

De ce ministrul de interne, Ioan Rus, a sunat personal un viitor detinut ca Adrian Nastase ca sa negocieze cu el conditiile punerii in executare a sentintei de condamnare? In ce tara din lume un ministru apeleaza infractori condamnati definitiv, chiar daca e vorba de fostul sau sef?

In ultimele zile, ziare si organizatii internationale s-au exprimat asupra Romaniei ca fiind un loc unde frauda intelectuala este endemica—de la plagiatul in doctorate pina la mituirea profesorilor de liceu si copiatul la examenele de bacalaureat.  Multe din aceste organizatii nu au experti dedicati studierii acestor fenomene, si deci se exprima de multe ori ‘din auzite’.  Asta ar putea sa duca pe unii oameni din Romania la concluzia ca nu e nevoie sa se sinchiseasca de aceste probleme.  Dar perceptia conteaza enorm, chiar daca nu este bazata pe probe clare, mai ales cind aceasta perceptie se multiplica in lumea intreaga precum ciupercile dupa ploaie.

De ce-l ia numai pe asta, de ce nu pe toti? Care toti? Basescu, Udrea, Videanu, toata gasca. O fi furat si Nastase, nu zic, da' astia-s mai breji? L-a terminat dictatorul. Prin ce scamatorie?  Eeee, cu judecatorii, cu securistii lui. E politic. Daca-i politic inseamna ca l-au prajit altii, PSD-ul si Ponta. Astia-s la putere. Corect? Ntz, ntz. Securistii lui Basescu. Ei l-au infundat. L-ati vazut si pe Turcescu ala, l-au facut colonel. Dom'le, bati campii. Aici vorbim despre Nastase. Bine, l-au condamnat, dar parca tot e cam mult. Nu trebuia.

Ca român, am trăit o noapte penibilă în mijlocul acestei uriașe zarve provocate de tentativa fostului premier Adrian Năstase de-a se sustrage pedepsei – indiferent la ce măsură a ales să apeleze. Hai să oprim telenovela care satisface atât de bine gustul acestui popor cu naturelul simțitor și să vedem adevărata dramă: nu a condamnatului Adrian Năstase, ci a Domnului Adrian Năstase. Căci domnul s-a sinucis de-adevăratelea, și a supraviețuit tentativei  numai condamnatul.

Analizate intr-un context regional mai larg, recentele declaratii ale Ambasadorului Rusiei in Romania semnaleaza ca obstacolele resetarii sunt mai degraba la Moscova. Intr-un interviu acordat canalului B1Tv la sfarsitul saptamanii trecute, Oleg Malginov, Ambasadorul Rusiei la Bucuresti explica motivele pentru care intre cele doua state exista o relatie mai degraba „racoroasa”: "poporul roman si autoritatile din Romania au facut alegerea in favoarea drumului integrarii europene si euroatlantice, miscare ce a presupus anumite eforturi interne pentru a parcurge acest drum destul de complicat, precum si cateva sacrificii de ordin intern, dar si crearea si implementarea unor legi noi care au devenit norme. In cadrul acestui proces, Romania s-a sprijinit in mare parte de tarile occidentale, de SUA si a ramas in afara prioritatilor politicii externe ale Federatiei Ruse”.

Deci, ce s-a intamplat? Revista Nature si Frankfurter Algemeine Zeitung au scris, luni seara, ca premierul Romaniei, Victor Ponta, este acuzat de plagiat. Ziaristii au verificat, au comparat textele, au solicitat opinii de specialitate. Ingroziti, au ajuns la concluzia ca 200 din 400 de pagini din teza de doctorat scrisa de Victor Ponta in 2003 sunt copy-paste din alte lucrari, fara citat, fara nota de subsol. Asta se cheama plagiat grosolan.