Cum să pui mâna pe banii UTC: metoda Mavrodin & Dascălu

Fara Autor | 31.08.2011

Doi tinerei, dar aşa, mai tomnateci, însă daţi în Paşte de abili, unul Mavrodin, celălalt, Dascălu, s-au gândit că statul-vacă proastă ar mai putea fi muls ...

SHARE 2

Pe aceeași temă

Doi tinerei, dar aşa, mai tomnateci, însă daţi în Paşte de abili, unul Mavrodin, celălalt, Dascălu, s-au gândit că statul-vacă proastă ar mai putea fi muls, nu doar printr-un pricăjit de titlul de revoluţionar, ci şi prin reclamarea ditamai averii fostului UTC, ai cărui succesori se bat să fie. Povestea relatată recent de ziarul Adevărul ne e bine cunoscută, întrucât, într-o anexa a Legii tineretului, apărea ca bun succesoral pentru alde Mavrodin & Dascălu şi casa din Calea Victoriei 120, unde îşi au sediul Grupul pentru Dialog Social si Revista 22.

Pe amândoi i-am văzut cum se uitau pofticioşi la clădire. Ce nu ştie ziarul Adevărul este că întreaga operaţiune a fost croşetată de Olguţa Vasilescu, parlamentar PRM la acea vreme, azi PSD: sub coordonarea ei a fost urzită o lege a tineretului care, în fapt, urmărea punerea în posesie cu averea fostului UTC (conturi şi case multe în toată ţara) a unor clienţi.

Când legea încă mai zăbovea în parlament, Mavrodin îşi înregistrează o fundaţie, fix cu numele celei din lege (Fundaţia Naţională pentru Tineret). Ce bizar, ce ciudat şi ce coincidenţă... Aşa că Nicolae Mavrodin (azi, amicul de zaveră a lui Miron Cozma) n-a stat pe gânduri şi a umflat „disponibilul de 352.169 de lei din aceste două conturi (care) a fost virat la 4 ianuarie 2007, către Fundaţia Naţională pentru Tineret, cu sediul în Calea Victoriei numărul 120, la solicitarea acesteia", dupa cum arată acum reprezentanţii BCR.

In epocă, Iulian Dascălu, şi el teribil de înfometat, era foc şi pară: pierduse pontul şi îşi înregistrase, dar vai!, cu întârziere, tot o Fundaţie Naţională pentru Tineret. Îl căuta pe Mavrodin şi-n gaură de şarpe, voind să-i ia nu doar banii utecişti care pretindea că lui i se „cuvin“, dar şi pielea. Numai că Mavrodin dispăruse. Se zvonea că îşi luase tălpăşiţa în vasta străinatate, evident, cu caşcavalul utecist la purtător.

Ce aflăm azi din ancheta în curs e că Mavrodin, înainte de a se cărăbăni, a mai dat un tun: a scos la vânzare, nici mai mult nici mai puţin, imobilul din Calea Victoriei 120, găsind un fraier sau un şarlatan care să-i şi avanseze o sumă grasă. Acum, fraierul sau şarlatanul respectiv l-a reclamat se pare la poliţie pe tânarul revoluţionar şi (doar) PSD-ist de rând, Mavrodin.

La tribunal, Dascălu cere în continuare averea UTC, măcar aia înşfăcată de mai rapidul Mavrodin. Ai zice că toate astea se petrec în ţara lui Stan şi Bran. Dar nuuu, eşti într-o ţară a Uniunii Europene si a NATO! Eşti într-o ţară în care, fără „ajutorul“, „lucrarea“, „aportul“ neprecupeţita ş.a. a parlamentului, a guvernului, a băncilor şi a justiţiei (oarbe, cum o ştim), unii ca Mavrodin şi Dascălu ar fi doar nişte cetăţeni în banca lor, poate chiar onorabili, despre care nu am avea nimic de povestit.

TAGS:

Comentarii 2

nenea - 01-27-2012

Asta da Impostor!....Daca justitia pentru suma de 352.169 de lei, nu a reusit sa-l priponeasca!....Cred ca pe ce-i cu frauda de pana-n 100 lei,merita felicitati si pe alocuri mustruluiti ,de ce numai atat!.....

Răspunde

anonim - 01-25-2012

vai, vai!Cand n-or mai exista oameni care sa-si umfle buzunarele?!! unii nu se mai satura!! Pacat.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22