Am mai scris asta acum zece ani și sper să nu fie nevoie să repet peste alţi zece: drumul României de la dictatură la democrație se va încheia în ziua în care asasinii lui Gheorghe Ursu vor fi condamnați.
Dan PerjovschiCartea lui Lucian Boia te pune serios pe gânduri pentru că nu este vorba numai de tăierea unor copaci care se dezvoltă în zeci și zeci de ani, ci de un întreg ciclu ecologic care este afectat.
Codrut ConstantinescuUnii spun „de la moartea”. Nu. Nu de la „moartea”, ci de la asasinarea cu sânge rece a inginerului Gheorghe Ursu. E o diferență uriașă și în jurul acestor două cuvinte se poartă toată discuția.
Madalin HodorEditura Trei completează un „peisaj” editorial în care o cadență semnificativă a publicării cărților de istorie – nu arareori, volume masive, de sinteză – reprezintă un semn de sănătate culturală.
Cristian PatrasconiuCartea Anei Blandiana – Soră lume – ilustrează o Europă divizată, în care locuitorii „lagărului comunist” visau la Occident ca la Paradisul pierdut.
Serenela GhiteanuPare că nimic nu reuşeşte să străpungă atmosfera macabră, sumbră a acestui spectacol necruțător de adevărat. Şi totuşi, la final adastă în aer parfumul zambilelor albastre. Spectrul dragostei.
Andreea NanuEdiția din acest an, realizată în condiții de front, e cel mai bun semn că teatrul n-a murit și n-o să moară.
Doina PappMarele câștigător al conflictului azero-armean este Federația Rusă.
Stefan PopescuPrezența doamnei Sandu în fotoliul de președinte la Chișinău va mărturisi despre slaba capacitate analitică și inadecvare a instituțiilor din România care se ocupă de relația cu Republica Moldova.
Armand GosuVictoria zdrobitoare a Maiei Sandu este o gură de aer proaspăt pentru mișcarea reformatoare de la Chișinău. Cu un parlament ostil și puțini aliați, Maia Sandu va avea însă un mandat dificil.
Alexandru DamianAlegerile din SUA nu au provocat niciodată atâtea controverse și pasiuni.
Alexandru LazescuDupă un prim moment de entuziasm, Europa încearcă să-și tempereze așteptările de la noul lider ales al Americii.
Eliza FrancuAlegerile prezidențiale americane au oferit lumii un spectacol periculos, dificil de privit cu detașare, un amestec de reality show și telenovelă, cu final deschis, posibil exploziv.
Ioana MoldovanSunt multe lucruri la care ar trebui să medităm cu privire la alegerile din 2020.
David JimenezVictoria à la Pirus obținută de democrați la 3 noiembrie ar putea împinge administrația Biden spre o direcție de centru.
Octavian ManeaSchimbările visate de democrați înaintea alegerilor semănau cu o nouă revoluție, urmau să fie atât de radicale încât ar fi schimbat structura politică și judiciară a Americii în feluri greu de imaginat.
Cristian CampeanuImpostura a ajuns omniprezentă, chiar triumfă, pentru că e tratată cu clemență, chiar cu indiferență.
Melania CinceaAnul școlar 2020-2021 îi va îndepărta și mai mult de școală pe acei elevi legați oricum de ea cu un fir subțire și va spori expunerea lor viitoare la sărăcie și lipsă de perspective.
Raluca AlexandrescuSursa celor mai numeroase distribuiri de știri false este Gateway Pundit și Info Wars.
Brîndușa ArmancaPrintre atâtea vești rele (cauzate de COVID) s-a strecurat și un firicel de veste bună: am avea un vaccin anti-COVID anul viitor iar vaccinarea ar începe în primăvară.
Tia SerbanescuHărțuirea și hăituirea USR-PLUS are ca explicație faptul că alianța s-a afirmat deja prin forțe proprii ca alternativă politică la PNL pe partea dreaptă a spectrului politic.
Rodica Culcer
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an