ANUL XXXV (1607) (23 ianuarie 2024)

Spre a-i face nu numai „vizibili”, dar și „reali”, este nevoie să exersăm uneori prin ochii liderului „cu mână de fier” atât vederea lumii, cât și felul în care ei ne privesc.

Nu doar fermierii și transportatorii au lăsat-o baltă pe Șoșoacă, ci și bucureștenii, propriii adepți de la SOS și de la AUR. Extremismului i-au înghețat bocnă picioarele.

Guvernul a scăpat situația de sub control și se pregătește să cedeze în fața protestatarilor, indiferent de costuri.

De la vladincă până la hopincă toată lumea politică e terorizată de Șoșoacă, spaima camioanelor, sputnika tractoarelor.

Am tras de timp cât am putut, dar la un moment dat tot a trebuit să trimit vis-a-viul ăsta... Mă bătea gândul să le spun colegilor să publice unul de anul trecut.

Nu cetățenii cerând puterea sunt populiști, ci aceia, redutabili, care se cațără pe umerii lor și pretind că-i reprezintă.

Retorica de la show-ul anual de la Davos ilustrează perfect un fenomen descris de Thomas Sowell: „În ultimele trei decenii, Occidentul a renunțat la ceea ce mergea bine în favoarea a ceea ce suna bine”.

Toți și-au însușit lecția de bază a capitalismului redus la darwinism social: singurul lucru comun e cel care ne întoarce pe fiecare împotriva celorlalți – concurența. Nu trăim împreună cu ceilalți, ci împ

Întrebarea este dacă Trump va lăsa Europa singură. Instinctele sale izolaționiste sunt în măsură să dea fiori pe spatele europenilor, care sunt departe de a fi pregătiți de un război de unii singuri.

Marea miză a lui Macron este pregătirea succesiunii; punerea pe orbită a celor care vor îmbrăca costumul de prezidențiabil atunci când se vor face calcule pentru alegerea candidatului.

Pe măsură ce crește așteptarea reunificării cu teritoriile istorice și leadershipul chinez devine tot mai preocupat de legitimitatea internă, presiunea societală ar putea să devină tot mai explozivă.

Am susținut recent două ateliere online pe tema teoriei (și practicii) argumentării, cu tineri din mai multe țări.

Interviu cu pictorul Constantin Flondor

Omenirea e azi în impas, nu e o noutate, mai ales în privința sentimentelor umane pierdute sub presiunea sărăciei și a lăcomiei. Așa încât temele lui Brecht se simt la ele acasă.

O vizită a casei de pe strada Cervantes numărul 11 începe în holul din care se ridică o mică scară de lemn, tocită de pașii care au urmat pașilor lui don Lope și ai familiei sale.

În lumea creatorilor de teatru există două curente: cei care respectă textul piesei la virgulă și cei care-l folosesc ca pretext pentru a monta ceva inedit.

Următoarele apariții editoriale poartă două semnături de uriaș prestigiu pentru diviziunea spaniolă a Republicii Literelor: Jose Ortega Y Gasset și Fernando Savater.

Funcționarii publici privesc artiștii și intelectualii „de sus” și de cele mai multe ori au ajuns să își confunde rolul de exponenți ai serviciului public cu acela de proprietari și patroni ai acestuia.

Întreaga atmosferă a romanului Voci la distanță este una de crepuscul, și nu din cauza pandemiei, ci pentru că avem de-a face cu un declin și o dezintegrare familială și socială.