22 PLUS, nr. 331: Uniunea Europeană într-o lume multipolară

Fara Autor | 29.11.2011

Trăim într-o lume multipolară. SUA este în continuare cea mai puternică economie la nivel global, urmată de Uniunea Europeană, însă grupul ţărilor emergente, BRIC, câştigă în putere economică. Aceasta este o tendinţă foarte clară. Criza economică şi financiară nu face decât să accentueze acest trend. Pe de altă parte, evoluţiile demografice din sânul Europei joacă în defavoarea acesteia. Deşi populaţia mondială creşte, procentul celor ce trăiesc în Occident continuă să scadă şi se estimează că, în 2030, 75% din populaţia globului va trăi în Africa şi în Asia.

Pe aceeași temă

Trăim într-o lume multipolară. SUA este în continuare cea mai puternică economie la nivel global, urmată de Uniunea Europeană, însă grupul ţărilor emergente, BRIC, câştigă în putere economică. Aceasta este o tendinţă foarte clară. Criza economică şi financiară nu face decât să accentueze acest trend. Pe de altă parte, evoluţiile demografice din sânul Europei joacă în defavoarea acesteia. Deşi populaţia mondială creşte, procentul celor ce trăiesc în Occident continuă să scadă şi se estimează că, în 2030, 75% din populaţia globului va trăi în Africa şi în Asia.

E clar că avem de-a face cu o lume multipolară, dar nu ştim exact cu ce fel de lume multipolară. Nu ştim dacă ea va fi bazată strict pe raporturile de forţă sau, dimpotrivă, daca va fi vorba despre o lume multilaterală în care toate ţările se supun unor reguli şi cooperează în cadrul instituţiilor internaţionale.

Uniunea Europeană este ea însăşi în acelaşi timp o organizaţie multilaterală şi un exemplu pentru ceea ce înseamnă o comunitate de drept, o comunitate bazată pe reguli. Obiectivul pe care ar trebui să îl urmărească Europa este, prin urmare, edificarea unei lumi multipolare reglementate, cu instituţii multilaterale renovate.

Putem să remarcăm, de altfel, că, pe plan intern, Europa a dezvoltat gradual, începând cu 1957, un sistem reglementat multipolar la nivelul continentului. Niciun stat membru nu poate individual asuma leadershipul european, iar deciziile adoptate sunt luate în comun. În plus, odată cu Tratatul de la Lisabona, promovarea multilateralismului şi a respectului faţă de dreptul internaţional a devenit unul dintre obiectivele specifice ale Uniunii în sfera relaţiilor externe. Dacă vrem însă ca Uniunea Europeană să fie un pol mai activ în viitoarea configuraţie a lumii multipolare, trebuie imperativ ca ea să devină mai unită.

Până în prezent, Europa a mizat pe rolul său de putere soft, pe capacitatea sa de a-şi atinge obiectivele la nivel internaţional fără a recurge la forţă militară sau economică brută. Mai mult decât aceşti factori, atractivitatea Europei ca model social, economic şi politic i-a permis să se afirme. Nu e, prin urmare, deloc surprinzător să constatăm că politica de extindere se numără printre politicile europene cele mai de succes sau că un număr din ce în ce mai mare de emigranţi sunt atraşi de ţările europene.

În ceea ce priveşte puterea hard a Europei, din 1998 şi pâna în prezent, s-a avansat considerabil pe calea construirii unei Politici Europene de Securitate şi Apărare. Europa a trimis un număr considerabil de misiuni de menţinere a păcii şi misiuni civile în teatre de operaţiuni externe.

Şi totuşi, statele membre rămân reticente să se angajeze în operaţiuni militare şi, mai ales, să îşi coordoneze acţiunile în materie de apărare. Chiar şi atunci când un larg consens internaţional există cu privire la legitimitatea unei intervenţii internaţionale, cum a fost cazul recent al Libiei, puterea militară a NATO rămâne referinţa esenţială.

Foarte adesea, definirea interesului european seamănă cu un foarte complicat exerciţiu de echilibristică. Însă trebuie observat că Uniunea Europeană este, post-Lisabona, mult mai bine echipată pentru a avea o acţiune coerentă în sfera relaţiilor externe. O vădeşte Serviciul European de Acţiune Externă, care, după un început relativ haotic, a devenit azi promisiunea unei politici externe mai bune decât în trecut.

În fine, Uniunea Europeană va putea avea un rol important în noua lume multipolară care se conturează sub ochii noştri, dacă va rămâne fidelă valorilor pe care le încarnează, şi anume democraţia, pluralismul, apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. După cum au demonstrat-o evenimentele recente din Sudul Mediteranei, credibilitatea Europei la nivel internaţional este afectată, dacă ea alege să sacrifice drepturile omului pe altarul stabilităţii, aşa cum s-a întâmplat până nu demult în relaţiile sale cu ţările „Primăverii arabe“.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22