Pe aceeași temă
În 1994, într-un interviu acordat revistei franceze La Vie (nr. 2546, 1994), Lucian Pintilie îşi aducea aminte de unele experienţe dureroase trăite în copilărie. Printre altele, îşi amintea de discriminarea evreilor şi de faptul că aceştia „purtau steaua galbenă în timp ce măturau Bucureştiul“ la începutul anilor ’40. Într-o pagină de jurnal, Paul Goma a comentat astfel acest episod: „Ştiam – din cele ştiute – că, în România, evreii suferiseră persecuţii […], dar nu purtaseră stea galbenă“ (Timpul, nr. 10, 1995). Am scris atunci un text (în 22, nr. 1, 1996 şi în volumul Imaginea evreului în cultura română) în care observam rabinic că ambii interlocutori aveau, în felul lor, dreptate.
Printr-un ordin din 12 iulie 1941, „Conducătorul Statului“ Ion Antonescu decidea ca evreii de pe teritoriul României să poarte un stigmat etnic de culoare galbenă. Ulterior, în urma presiunilor făcute de preşedintele comunităţii evreieşti, Wilhelm Filderman, legea a fost retrasă în mod formal. Dar mulţi prefecţi de judeţe i-au menţinut prevederile în vigoare până la sfârşitul lunii august 1944.
În primăvara anului 2005, când Lucian Pintilie pregătea filmul Tertium non datur (după nuvela lui Vasile Voiculescu, Capul de zimbru), regizorul m-a rugat să ne vedem. Ne-am întâlnit, cred, la sediul Grupului pentru Dialog Social. Mi-a cerut atunci câteva date privind deportarea evreilor în lagărele din Transnistria, începând cu toamna anului 1941. Vroia să le folosească în filmul la care lucra. La 20 martie 2005, regizorul mi-a trimis o scrisoare cu următorul conţinut:
„Dragă domnule Andrei Oişteanu,
Mulţumesc din toată inima pentru informaţia foarte preţioasă pe care mi-ai dăruit-o. Fac un film după o nuvelă excepţională a lui Vasile Voiculescu şi ajunsesem la un fragment legat de soarta evreilor în Basarabia şi Transnistria pe care Voiculescu o cam eludează, prin procedeul clasic al… elipsei. M-ai ajutat foarte mult să mă apropii de adevăr. Mulţumesc încă o dată. Cu recunoştinţă,
Lucian Pintilie
PS: Nuvela se numeşte Capul de zimbru.“
Acum, la despărţirea de Lucian Pintilie (Dumnezeu să-l odihnească în pace), am vrut să punctez aceste aspecte pentru a prezenta încă o latură nobilă a caracterului său: empatia de care a dat dovadă față de soarta, uneori tragică, a minorităţilor etnice din România. Vezi şi filmul său O vară de neuitat (1994).
