Victor Popa

Din punct de vedere regional, Brexit-ul a fost preponderent o răzvrătire anglo-galeză, uitându-se de problemele Scoției și mai cu seamă de cele ale Irlandei de Nord. Până astăzi.

Supraviețuirea guvernului Theresei May depinde de voturile celor 10 parlamentari ai unioniștilor irlandezi, ceea ce face ca spațiul de manevră privind Brexit-ul să fie drastic redus.

Opoziția laburistă condusă de Jeremy Corbyn a lansat cel mai ambițios program socialist din ultimele decenii. Ca să găsești ceva asemănător este nevoie de o incursiune serioasă în trecut.

Responsabilitatea fiscala este pentru guverne cam cum sunt legumele pentru copii: greu gasesti amatori. Factorul coercitiv sau “binele cu de-a sila” vine in general sub forma presiunii pietelor financiare.

Războiul celor care sprijină ieșirea din UE cu Banca Angliei se amplifică, ori de câte ori avertismentele guvernatorului privind efectele unui „Hard Brexit“ ajung în spațiul public.

Chiar dacă resursele de expertiză sunt mult mai limitate decât cele ale Comisiei Europene, guvernul de la Londra nu a fost coerent nici măcar la nivel de intenții.

“Polishing a turd” tradus literar inseamna, cu scuzele de rigoare, “sa faci din rahat bici”. Potrivit presei britanice, acesta a fost diagnosticul pus de Boris Johnson strategiei guvernamentale vis-à-vis de Brexit.

Pe 21 mai, Comisia parlamentară pentru Relații Externe de la Londra a publicat raportul intitulat dramatic Aurul Moscovei: corupția rusească din UK. Un document dur, categoric și aproape ridicol de redundant.

O uniune vamală între Marea Britanie și Uniunea Europeană ar fi opusul idealurilor Brexit.

Asaltul asupra băncilor centrale va continua pe măsură ce populismul prinde tot mai mult teren.

Alexander Adamescu si Puiu Popoviciu s-ar incadra, pastrand proportiile, la categoria “oligarhi romani”. Prin urmare, nivelul de excelenta al serviciilor londoneze, le-a facut si lor cu ochiul.

Clasa politica de la Londra deconteaza astazi goana dupa banii rusesti. Un fel de trezire brusca la o realitate care nu-i convine.

În relația cu Uniunea Europeană, Marea Britanie își dorește un acord special și fără precedent.

What Happened, volumul autobiografic lansat recent de Hillary Clinton, seamănă prea mult cu justificările unui premiant atunci când nu se mai alege cu niciun fel de coroniță. Cauzele eșecului sunt multiple, unele văzute, altele mai puțin evidente. Hillary refuză să privească dincolo de tiparele pe care le stăpânește perfect.

Pe măsura ce timpul se scurge, chiar și cei mai fanatici susținători ai Brexit încep să aprecieze importanța unei relații funcționale cu Uniunea Europeană.

Să pierzi jumătate de miliard de lire de pe-o zi pe alta nu e puțin lucru. Nici măcar pentru Marea Britanie. Este și mai neplăcut atunci când te-ai obișnuit să contezi pe banii aceștia an de an.

Traversam o perioada istorica hiper-activa, in care factorul politic si-a asumat un rol disproportionat. Cu alte cuvinte, “conteaza” mai mult ca de obicei.

Nimic nu schimbă soarta unor alegeri mai rapid decât o tragedie de proporții. Așa ai fi tentat să crezi. Și totuși, în Marea Britanie, primele evoluții surprinzătoare în campania pentru scrutinul din 8 iunie au apărut înaintea atacului de la Manchester.

Theresa May a anunțat săptămâna trecută declanșarea de alegeri anticipate pentru data de 8 iunie. O majoritate largă și un restart emoțional i-ar întări poziția de negociere în fața Bruxellesului. Însă nimic nu mai este sigur în epoca răsturnărilor de situații de tip Brexit sau Trump, care i-au ridiculizat pe experții electorali din lumea largă.

Zilele trecute, stindardul euro-atlantismului a fost fluturat de către cine te așteptai mai puțin: un premier care vrea să-și vadă țara ieșită rapid din Uniunea Europeană! O situație în sine inedită, fără să mai punem la socoteală densitatea și caracterul îndrăzneț al mesajelor transmise de Theresa May la Philadelphia și mai apoi la Washington.

Reactia pietelor financiare la victoria lui Trump a contrastat puternic cu senzatia de “sfarsit de lume” instaurata la nivel global.