Alexandru Gussi

O schimbare durabilă pornește de la abandonarea mentalității stării de excepție și pregătirea temeinică a unei guvernări post-PSD.

Opoziția și președintele Iohannis au lăsat inițiativa strategică PSD-ului și uită că 2019 se apropie.

Nu vom scăpa de PSD așa cum e el azi, corupt și sfidător cu majoritatea care nu-l dorește, pentru că puterea PSD e consubstanțială cu supraviețuirea statului asistențial.

La jumătatea mandatului său, președintele rămâne sub zodia ambiguității, dar contextul îl poate forța să se schimbe.

Au trecut cinci ani de când PSD conduce România. Cine sărbătorește evenimentul?

Când partidul dominant își dă foc la propria casă, vecinii nu ar trebui să privească de pe margine satisfăcuți. Și casa lor ar putea lua foc.

Absenteismul record (57%) la alegerile legislative franceze anunță un braț de fier între legitimitatea urnelor și cea a străzii.

Anunțata supermajoritate prezidențială e produsă în contextul unui absenteism fără precedent.

La République en Marche, partidul prezidențial francez, nu suscită entuziasm, dar își va strivi adversarii în alegerile legislative.

Progresismul lui Macron țintește în primul rând punerea în discuție a dogmelor economice ale stângii franceze.

PSD nu-și va schimba și narațiunea cu care a câștigat atâția alegători anul trecut, ceea ce le va oferi opoziției și președintelui oportunitatea de a se identifica politic prin discursul proeuropean.

Noul președinte francez e deja în campanie pentru a obține o majoritate cu care să guverneze după legislativele din 11 și 18 iunie.

Adevăratul clivaj de dincolo de propagande poate fi înțeles doar plecând de la fenomenul Mélenchon.

Macron a înscris eseul decisiv, în turul doi trebuie doar să-l transforme. Dar o majoritate parlamentară nu va fi ușor de format după legislativele din iunie.

Un electorat mai confuz ca niciodată merge la urne nu atât să voteze pe cineva, cât să-i respingă pe toți ceilalți.

Reinventarea centrului e un experiment, nu e numai o realitate franceză, fiind o reacție la amplificarea curentului populist-extremist în multe țări europene.

După demisia ministrului de Interne și gravele acuzații împotriva șefului statului, „scandalul Fillon“ aproape că devine secundar.

Foarte urmăritele alegeri din Olanda sunt încă un exemplu că partidele stângii clasice continuă să piardă alegători, dar nu numai în beneficiul populiștilor. După criza economică din 2008-2009, nu stânga progresează, ci populiștii și, în unele cazuri, centrul. Iar în contextul alegerilor prezidențiale franceze din aprilie, anunțatul progres al centrului îi împinge pe socialiștii francezi într-o situație dramatică.

Păstrarea în cursă a lui François Fillon lasă relativ deschisă cursa pentru turul doi al prezidenţialelor franceze din 7 mai 2017.

De la speranța ca următorul președinte francez să primească un puternic mandat reformist s-a ajuns la situația de a alege între varianta probabilei instabilități și cea a neguvernabilității.

Dincolo de zgomotul propagandelor, războiul politic devine unul mai rece și mai puțin costisitor la nivel internațional.