.

Socialismul francez - greu de (sin)ucis

Foarte urmăritele alegeri din Olanda sunt încă un exemplu că partidele stângii clasice continuă să piardă alegători, dar nu numai în beneficiul populiștilor. După criza economică din 2008-2009, nu stânga progresează, ci populiștii și, în unele cazuri, centrul. Iar în contextul alegerilor prezidențiale franceze din aprilie, anunțatul progres al centrului îi împinge pe socialiștii francezi într-o situație dramatică.

Alexandru Gussi 21.03.2017

De același autor

 

În Franţa se cântă de mult prohodul unui Par­tid Socialist (PS) care mult timp s-a în­că­pă­țânat să nu se social-democratizeze, iar acum a devenit bastionul refuzului reformării „mo­delului social francez“. Ac­tualul context sporește con­si­derabil șansele ca acest par­tid aflat de mai mult timp în pragul exploziei să-și ducă pâ­nă la capăt criza exis­ten­țială. Și să iasă din rândul par­tidelor de guvernare.

 

Criza existențială a so­cia­liș­tilor francezi datează încă de pe vremea (re)fondatorului Fran­çois Mitterrand. În 1981 acesta provocase prima alternanță din istoria Republicii a V-a având un program cvasi-re­vo­luționar. Un program care îi permisese să preia de la comuniști dominația asupra stân­gii franceze. O mișcare strategică care avea să fie plătită de PS până azi cu un tip de con­știință vinovată, o conștiință a unei ilegi­ti­mi­tăți care trebuia depășită printr-o ortodoxie so­cialistă în decalaj față de stânga gu­ver­na­mentală europeană.

 

Problema socialiștilor a venit din faptul că prac­tica lor guvernamentală nu a dus la cons­trui­rea unei doctrine a responsabilității, partidul ră­mânând rupt între ideologia profesată și re­a­­litatea politicilor aplicate. Contextul unei in­te­lectualități foarte de stânga, cu un mediu uni­ver­sitar și mass-media pe mă­sură, dar mai ales exis­ten­ța unei elite economice ea în­săși etatistă au permis ca acest șpa­gat între ideal și re­al să su­praviețuiască într-un echi­li­bru instabil. În timp, în­să, ten­siunile au crescut între cei res­ponsabili de guvernare și ideo­logi, între discursul pra­gmatic și cel idealist-po­pu­list.

 

Mitterrand anunțase că „cei care nu sunt ad­versari ai capitalismului nu au ce căuta în PS“. Hollande, la fel de cinic, s-a ales el în­suși cu un discurs în care spu­nea că „ade­vă­ra­tul meu adversar e lumea fi­nanțelor“. Re­zultatele politicii sale sunt re­zu­ma­te de cifrele șomajului care a crescut, în timp ce în țările din jur scădea. Hollande a eșu­at, dar eșecul său nu a fost asumat de o parte a PS-ului care i-a reproșat faptul că gu­vernele sale nu au fost destul de socialiste. Cu acest tip de discurs, Benoît Hamon a câș­tigat dreptul de a reprezenta PS-ul la pre­zi­den­țiale. Astfel, so­cialiștii se leapădă opor­tu­nist de bilanțul unui Hollande care a condus partidul 11 ani. Dar, de fapt, se leapădă de ori­ce responsabilitate, discursul acestora dez­vol­tându-se ca și cum nu ar fi guvernat 10 din ultimii 20 de ani sau nu ar fi deținut pre­șe­din­ția aproape 20 din ul­timii 36 de ani.

 

Hamon asumă în schimb un viitor de aur și se demarcă de adversari spunând, în dis­cur­sul său de la Bercy de duminică, 20 martie, că „partidul banului are prea mulți candidați la aceste alegeri“. Propunerea sa principală es­te „venitul universal“, care se va traduce în creșterea veniturilor celor care câștigă sub 2.200 euro, activi independenți, muncitori, alți salariați. La asta se adaugă finanțarea a su­te de mii de locuri de muncă, creșterea aju­toarelor de stat și a salariului minim, scă­de­rea timpului de lucru (deja de 35 ore/săp­tă­mână). Finanțarea acestor propuneri e ne­cla­ră, inclusiv pentru ziarul de centru-stânga Le Monde, care în plus acuză programul de fa­vo­rizare a întreprinderilor franceze ca fiind con­trar dreptului european. Hamon vrea și un protecționism european, fiind inclusiv pentru suspendarea acordului de liber-schimb cu Ca­nada. La nivel instituțional, anunță o a VI-a Republică cu mai multă democrație directă și cu limitarea dreptului de a fi reales. Plus ta­xa­rea roboților, suprataxarea profiturilor băn­ci­lor, legalizarea canabisului.

 

Mulți din apropiații lui Hollande fie îl susțin pe Macron, fie, precum fostul prim-ministru Ma­nu­el Valls, unul dintre cei mai populari lideri ai PS, consideră nerealist programul lui Ha­mon. Acum Hamon se bate pe un teren co­mun cu cel al candidatului populist de stân­ga, Jean-Luc Mélenchon, un fost socialist ca­re acum a devenit tribunul iubit de stânga-stân­gii. Sondajele le dau ambilor în jur de 12%, Hamon va fi votat numai de 25% dintre alegătorii lui Hollande de la primul tur din 2012. Majoritatea relativă a acestora (40%) merg acum spre Macron.

 

Socialistul Hamon e un fel de simpatic Asterix care vrea să reziste mondializării, dar îi lip­seș­te poțiunea magică. Programul său e un stri­găt de război. Un război ideologic care în Fran­ța încă se mai poartă, dar și acolo este ușor demodat. E deci un program care nu va fi votat pentru a fi aplicat. Va fi votat pentru „a da un semnal“ lumii întregi că socialismul fran­cez su­pra­vie­țu­iește. Dar adevărata între­ba­re nu e dacă va su­praviețui, ci dacă nu va fi definitiv margi­na­li­zat de probabila victorie a lui Macron. Acesta ar fi primul candidat de cen­tru-stânga care ar deveni președinte. Are nevoie de deputați so­cia­liști pentru a gu­ver­na, dar nu are nevoie de un partid al cărui cen­tru de greutate e în acest moment in­com­patibil cu reformele anun­țate. De aici poate re­zulta fie o ipotetică și im­pro­babilă con­ver­ti­re a PS-ului la o formă de li­be­ralism social, fie o mult mai probabilă apariție a unui partid de centru-stânga care ar rupe și ar mar­gi­na­liza restul de PS care se do­ve­deș­te necon­ver­ti­bil la reformarea statului social. Noul partid se va naște din larva socialistă, dar fluturele se va duce spre alte zări. Sfâr­șitul PS pare mai aproape ca niciodată.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22