Alexandru Gussi

Președintele a dus mesajul manifestațiilor în parlament, dar strategia șefului statului și dorințele „străzii“ nu vor coincide mult timp.

Revolta clasei de mijloc nu are program pentru că ceea ce urmărește este în primul rând să fie lăsată în pace. Dar spirala mobilizării și psihologia mulțimilor pot face ca lucrurile să evolueze în direcții greu de anticipat.

Ultima zi a lunii ianuarie a fost și ultima zi de relativă normalitate din viața guvernării Grindeanu-Dragnea-Tăriceanu.

Nu e exclus ca, în dorința sa de a acapara toată puterea, PSD să cadă victima propriilor povești. Reașezarea plăcilor tectonice poate rezerva multe alte surprize.

Pentru a avea o șansă să iasă onorabil din această criză constituțională, președintele Iohannis trebuie să recunoască magnitudinea înfrângerii zonei anti-PSD și a sa personal.

Victoria PSD din 11 decembrie este un revelator al noii realități a raporturilor ideologice din societatea românească.

Formal, au fost cele mai democratice alegeri. Pe fond, România e în plină de-democratizare.

Printre cele câteva momente fondatoare ale raportului de după 1989 între elitele po­li­tice postcomuniste și societatea ro­mâ­neas­că c­el mai important a fost probabil acela din 22 decembrie din fața sediului CC al PCR.

Pe 11 decembrie, societatea românească va da un mesaj. Și poate nu este cel așteptat, cel sperat de unii, cel de care le e frică altora. Poate câștiga ambiguitatea.

Cum ne apropiem de alegeri, PSD și aliații săi reușesc să impună o aparentă coincidență între clivajul putere vs. opoziție și clivajul „partidul străinătății“ vs. „partida națională“.

PSD și-a organizat propaganda în jurul a trei piloni: populism, naționalism şi delegitimarea instituțiilor anticorupție.

De fapt, la mitingul de duminică seara s-a filmat un clip electoral al PNL în care Dacian Cioloș a acceptat, cu timiditatea-i caracteristică, să fie actor principal.

Aproape totul va depinde de credibilitatea președintelui Iohannis la sfârșitul acestei campanii, ce se anunță nemiloasă pentru absolut toți participanții la lupta politică.

Democratizarea nu e numai o prioritate, ci cea mai importantă dintre ele, iar dezbaterea unor soluții concrete în acest sens ar trebui să fie în centrul vieții noastre politice.

Dacian Cioloș este extrem de util tocmai pentru că nu e un lider sau un reformist, ci e un element de brand care trebuie, alături de câțiva candidați proaspeți, să scoată imagologic PNL din încremenirea în proiect.

Duelul Iohannis-Dragnea este, în fond, vârful unui aisberg specific conflictului instituțional, caracteristic sistemului nostru semiprezidențial, între puterea prezidențială și cea parlamentară.

Dacian Cioloș nu numai că nu are carnet de partid, dar este și credibil în rolul de independent. În același timp, a avut cel puțin trei funcții executive, deci eminamente politice. Își îngrijește atent imaginea, devenind chiar cel mai curtat om politic al momentului.

Mi-e teamă că, în ciuda avantajelor de moment, ideea „proiectului de țară“ e o capcană pentru Iohannis. România e traversată de multe falii sociale, istorice, culturale etc., consensul politic e iluzoriu

Retorica prooccidentală a fost adesea utilizată de partide fără ca valorile occidentale să fie asumate în mod autentic. E timpul articulării unui răspuns politic la tentația eurosceptică și antioccidentală, dar și al asumării sale în mod credibil.

Au trecut deja trei luni de la alegerile locale și mai sunt tot trei luni până la parlamentare. În perioada de după locale, majoritatea energiilor s-au consumat în lupta, de cele mai multe ori surdă, pentru clarificarea raportului de forțe din interiorul partidelor. Perioada care urmează va fi una complet diferită.

Credeam că am terminat tranziția. Am descoperit că suntem într-o altfel de tranziție, una de adaptare la o lume dereglată.