Armand Gosu

Armata rusă deține în acest moment inițiativa de-a lungul întregii linii a frontului. Ucrainenii au trecut la o apărare strategică, așteptând echipamente militare și mai ales muniție din Occident.

Pentru ucraineni, eliberarea Hersonului a fost un succes politic și militar important, care le-a întărit convingerea că vor putea, cu ajutorul Occidentului, elibera teritoriul de invadatorii ruși.

Biserica Ortodoxă Rusă a rămas fidelă calendarului iulian, care a fost corectat și înlocuit în Occident de cel gregorian, în 1582. Așa se explică de ce rușii sărbătoresc Crăciunul la 7 ianuarie.

În fața impetuoasei ofensive a armatei azere, Nagorno-Karabah a capitulat după nici 24 de ore. Războiul de o zi ar putea încheia seria lungă a conflictelor dintre armeni și azeri din Caucazul de Sud.

Versurile Adei Milea, parafrazate de mine în titlu, indică direcția în care ar merita purtată o discuție despre Evgheni Prigojin și Rusia lui Vladimir Putin.

Cu ajutorul Chinei, Putin a transformat Rusia într-o fortăreață și se pregătește să-și vândă scump pielea.

Revolta Wagner ar fi putut să fie o lovitură de stat, dar lipsa de experiență politică a lui Prigojin i-a limitat anvergura. A rămas revolta unei grupări militare, după modelul celor din Africa.

Următoarele săptămâni ne vor oferi răspunsuri la întrebările care ne frământă. Până acum, ucrainenii au dus cu succes un război împotriva unui adversar care dispune de resurse mult mai mari.

Birocrațiile de la Washington, dar și de la Berlin, Paris sau Roma, formate timp de decenii sub lozincile globalizării, dorinței de a coopera cu Rusia sunt greu de trezit.

Pentru prima dată de la sfârșitul Războiului Rece, diferența pe câmpul de luptă e chemată s-o facă nu aviația, ci tancurile și mașinile blindate.

Convins că Ucraina o să se prăbușească în brațele sale după ce trupele rusești vor trece granițele, Putin a pariat pe blitzkrieg, sperând într-o repetare a scenariului din Crimeea, din februarie 2014.

Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei începută în 24 februarie 2022 a schimbat dramatic nu doar evoluția celor două țări, ci și arhitectura de securitate construită după Războiul Rece, în ultimii 30 de ani.

Bucureștiul și Varșovia și-au disputat statutul de partener favorit al SUA în Europa Centrală și de Est. Până la summitul NATO de la Varșovia, din iulie 2016, cele două țări păreau să meargă umăr la umăr.

Eliberarea Hersonului, oraș dinaintea deltei Niprului, de sub ocupație rusească, reprezintă o mare victorie strategică a Ucrainei.

Sunt tot mai multe semne că sfârșitul regimului Putin se apropie. Dar putem asista la un proces îndelungat, cu convulsii majore care să modifice radical evoluțiile istorice în spațiul euro-asiatic.

Victoriile rusești nu se traduc în distrugerea unor unități ucrainene și scoaterea lor din război, ci în ocuparea câtorva kilometri pătrați.

Putin vrea o victorie cu orice preț. Va arunca în luptă oricâte resurse este nevoie ca s-o obțină.

Dacă ucrainenii rezistă, țări ca România, Polonia, Țările Baltice sunt salvate pentru încă o generație. Dacă nu, să ne așteptăm la ce e mai rău.

Chiar dacă criza ucraineană se va sfârși, ceea ce e puțin probabil, un nou aranjament de securitate după modelul Actului Final de la Helsinki ar putea fi o soluție de luat în calcul.

Odată cu îndepărtarea lui Nazarbaev se mai prăbușește un mit. Modelul Nazarbaev-Tokaev de transfer al puterii, care părea unul de succes, din care se puteau inspira și Putin, dar și Lukașenko, și-a dovedit

Forțarea graniței Poloniei de câteva mii de oameni ce încearcă să intre în UE dinspre Belarus a declanșat o veritabilă criză la nivelul continentului. Una diferită de celelalte crize.