Andrei Cornea

De curând, Andrei Oișteanu a scris un excelent articol în 22 (Intelectualul și imaginea lui), în care protesta împotriva pasivității intelectualilor care asistă intimidați la insultarea și calomnierea imundă a lui Andrei Pleșu, Horia-Roman Patapievici și Gabriel Liiceanu.

Românul tipic zilelor noastre e un ins veşnic ursuz care priveşte suspicios în jur şi se răsteşte la toate cele.

Nimic nu poate fi mai grav, în acele zile tensionate şi confuze, decât un limbaj nepotrivit din partea reprezentanţilor puterii. Şi mai ales atunci când vorbele respective vin nu de la orice mărunt pedelilst, ci de la un ministru de Externe şi vicepreşedinte al PDL. L-am numit pe domnul Teodor Baconschi. Nesocotind flagrant chiar politica guvernului şi a partidului domniei sale, care a cerut să se acorde atenţie şi respect demonstranţilor paşnici, d-l Baconschi, într-o postare pe blogul propriu din 16 ianuarie, face o confuzie voită între demonstranţii paşnici şi cei violenţi, aşezându-i pe toţi la grămadă la remorca opoziţiei.

Popoarele şi societăţile nu se conduc după raţiune şi analize economice şi sociale. Ele se conduc după mituri. Miturile sunt poveşti eterne, simple şi radicale, care introduc o ordine factice într-o realitate confuză, prea complexă pentru a putea fi înţeleasă şi suportată ca atare.

Fericita Natură nu divide timpul după ani şi luni şi nu-l taie în feliuţe ca pe cozonac. Natura nu ştie să numere, nici să pună timpului hotare. Ea nu ţine socoteala zilelor

Cu un strop de nelinişte, anticipez o Europă strict continentală.

Oare, dacă USL va ajunge la putere, vom vorbi despre „intelectualii lui Ponta (sau Antonescu)“?

Criza europeană prin care trecem redeschide, printre altele, probleme de filosofie politică vechi de multe sute de ani. Cum ar fi aceea că, în situaţii mai deosebite, politicienii ar trebui să facă loc tehnocraţilor la guvernare. Am avut recent cazul Greciei şi al Italiei, care, sfâşiate de diviziuni politice şi confruntate cu un serios deficit de încredere pe plan internaţional, au fost nevoite să pună în fruntea guvernelor lor doi finanţişti respectaţi – Lucas Papademos, respectiv Mario Monti.