Andrei Cornea

Cel mai probabil mi se pare că instituțiile europene vor fi atât de fragmentate politic, încât nicio decizie fundamentală nu va putea fi luată. Ceea ce-l va bucura pe Putin, posibil și pe Trump.

Cât despre politicieni, pare o lege a firii în a-i acuza pentru toate relele. Dar ei nu sunt decât noi înșine în oglinda societății. Iar aceasta reflectă monstruos propriile noastre defecte.

Credeam că un sfert de secol de democrație ne-a învățat că aroganța n-are ce căuta într-o campanie electorală bine condusă, unde contează numai voturile.

Lucrul la care, cel puțin acum vreo douăzeci de ani, nu ne așteptam aproape deloc este dezolanta mediocritate a liderilor politici din mai noile generații din toate partidele.

Adevărata primejdie la adresa libertății și a modului nostru de viață vine și acum, ca și în urmă cu multe decenii, dinspre Răsărit, nu dinspre Apus.

A fost un teatru prost, o farsă, o maimuțăreală, o falsificare la vedere. Un oximoron: alegeri fără alegere.

Plăcile tectonice ale lumii sunt mult prea mari și prea puternic delimitate pentru ca prezența la putere a unui Trump sau a altora să producă modificări prea decisive, oricât de imprevizibili ar fi ei.

Putin se crede obligat să facă martiri, ca să supraviețuiască. Își percepe puterea ca fragilă. Și, spre deosebire de vechii conducători sovietici, aici nu se înșală.

Optimismul de anul trecut era exagerat, dar cred că diferența de ton și de apreciere de acum reflectă nu atât situația de moment de pe front, cât perspectivele și îngrijorările pentru viitorul imediat.

Spre a-i face nu numai „vizibili”, dar și „reali”, este nevoie să exersăm uneori prin ochii liderului „cu mână de fier” atât vederea lumii, cât și felul în care ei ne privesc.

Judecând după entuziasmul cu care toți tiranii, toți dictatorii, ca să nu mai vorbim despre netrebnicii și impostorii planetei, se declară democrați, am spune că niciodată democrația n-a dus-o mai bine.

Antisemitismul, indiferent de versiune, nu trebuie admis în publicații care își spun democratice, iar denunțarea lui publică este, aș spune, o datorie nu doar culturală, dar și civică.

Cel mai grav mi se pare că Vestul s-a obișnuit să-și relativizeze valorile proprii – libertatea, toleranța religioasă, secularismul, democrația – dar, concomitent să respecte scrupulos valorile altora.

Nu din exterior pier civilizațiile, ci – așa cum observa Hegel cândva – ele sunt învinse dinăuntru, de propria inconsecvență și abandonarea spiritului care le-a călăuzit în epoca măreției lor.

Niciodată, de la Holocaust, n-au mai fost omorâți într-o singură zi atâția evrei pentru că erau evrei.

Spiritul închis, ostil, de castă, plutește, așadar, peste societate, divizând-o tot mai mult în grupuri – de la magistrați și până la mecanici de locomotive.

Moderația și compromisul vor redeveni când Rusia va înceta să mai fie o cauză, un ideal, o reverie sau un coșmar și va deveni numai o țară.

Frustrarea, nemulțumirea și chiar revolta oamenilor sunt legate de sentimentul unei nedreptăți fundamentale și sistemice din societatea românească la peste trei decenii de la revoluție.

Un asemenea proces nu avea voie să se limiteze la definiții legale, la terminologie și la tehnicalități juridice. Era nevoie de curaj, inteligență, cultură politică și, desigur, de o intenție corectă.

N-avem noi treabă cu corectitudinea politică și, dacă adevărul ne cere să fim rasiști, ei bine, vom fi rasiști fără jenă, chiar dacă ne blochează pe FB!

„Liniștea” de față s-ar putea să însemne scleroza lentă a democrației sau liniștea dinaintea furtunii care s-o pună la pământ.