Andrei Cornea

Regimul acestei țări, redevenită o „închisoare a popoarelor” ca în secolul al XIX-lea, a cărei unică forță de persuasiune a rămas bâta, mai are și imensul tupeu de a-i declara pe „ceilalți” decadenți.

Din excepție în excepție, e ușor de desființat legea, care, cu adevărat, nu va mai avea decât valoarea hârtiei pe care e tipărită.

Povestea e simplă și cinică: politicienii preferă să aibă din nou câteva mii de morți evitabili decât să devină impopulari, introducând măsuri restrictive mai severe.

Își va dezamăgi PSD electoratul, salvându-l, sau dimpotrivă, mulțumindu-l, îl va lăsa să moară pe capete prin ATI și UPU, așa cum a făcut guvernul Cîțu?

Ceea ce vedem întâmplându‑se azi e deopotrivă o trădare și o rușine; dar, poate mai grav decât toate, e o prostie.

La peste două luni de la declanșarea crizei politice continui să nu înțeleg de ce s-a pornit.

De ce recurge președintele la „doctrina Tăriceanu”, când avea posibilitatea – odată plecat premierul Cîțu – să refacă înțelegerea cu cei din USR?

Și demnitatea, și responsabilitatea, și rațiunea politică, și binele public au cerut și cer ca dl Cîțu să plece cât mai repede de la Palatul Victoria.

Ceea ce face Iohannis e de neînțeles: întâi a distrus coaliția cu USR-PLUS și acum a aplicat o lovitură mortală PNL-ului, silit să aleagă candidatul prezidențial și rămas astfel fără voință proprie.

Revin cumva vechile legături, se refac alianțe uitate? Bătrânul duh uselist iese din sticlă?

Cel mai grav din punctul de vedere al electoratului care a votat PNL și USR PLUS este neputința coaliției conduse de premier de a demara reformele promise.

În general, coaliția dă impresia de neputință și de lipsă de apetit pentru acțiuni unitare și ceva mai ample.

Redus la esență, rolul omului politic mi se pare a fi: mai întâi „a-i asculta pe experți” și apoi a decide singur, fără „a asculta de experți”.

Mă tem că trebuie spus un lucru simplu și dur: deocamdată, Nicușor Dan, Clotilde Armand și, în general, coaliția de la București sunt un eșec patent.

E nevoie ca guvernul să renunțe la falsul triumfalism, să recunoască public că România este mult sub rata vaccinării din UE și, în esență, să aibă curajul de a ghida națiunea cu calm și profesinalism.

Viitorul nu se vede cu anticipare nu fiindcă cețurile în care ar fi învăluit ar fi prea dese, împiedicând vederea, ci fiindcă el, viitorul, pur și simplu nu există înainte de a deveni prezent.

Societatea românească (nu altfel decât alte societăți) are multe falii. Într-o cauză comună cum e aceea a vaccinării de masă antiCovid, departe de a dispărea, aceste falii devin tot atâtea obstacole.

O spunem cu tristețe: după nici o jumătate de an de guvernare, coaliția de centru-dreapta nu reușește nici să învețe din trecut, nici să fie la înălțimea sarcinilor prezentului – ce-i drept, enorme.

Momentul actual, de pandemie, e favorabil unor izbucniri antisemite, după cum e favorabil tuturor teoriilor conspiraționiste.

Fiecare om care refuză vaccinarea când îi vine rândul, care își scoate masca nepăsător la locul de muncă sau în autobuz, care nu păstrează distanțarea etc. amână cu puțin sfârșitul pandemiei

Ar fi bine ca oamenii politici să înțeleagă că rostul lor nu este de a inventa „adevăruri”, ci de a-i convinge pe oameni să se conducă după adevărurile pe care alții, oamenii de știință, le descoperă.