N-avem noi treabă cu corectitudinea politică și, dacă adevărul ne cere să fim rasiști, ei bine, vom fi rasiști fără jenă, chiar dacă ne blochează pe FB!
Andrei Cornea„Liniștea” de față s-ar putea să însemne scleroza lentă a democrației sau liniștea dinaintea furtunii care s-o pună la pământ.
Andrei CorneaDacă guvernul și președintele au crezut că vor astupa cu o mie de lei aruncată peste noapte faliile sociale și vor vindeca frustrările acumulate în decenii, au greșit.
Andrei CorneaCum să nu devină respectabilă ideologia de tip AUR, când la Academia Română, Constantin Bălăceanu-Stolnici deschide lucrările cu un atac virulent împotriva modernității occidentale, decadente.
Andrei CorneaExistă vreo legătură psihologică, ideologică sau de altă natură între antivaccinism și putinism? Eu cred că da, și că ea a apărut pe solul destul de fertil al antiliberalismului și „suveranismului”.
Andrei CorneaDa, împărăția cerurilor o fi pesemne pentru cei ce cred, dar sper că nu și pentru cei care cred prostește; în schimb, e sigur că ale lor sunt, au fost și vor fi multe din „împărățiile” mai mari sau mai mic
Andrei Cornea„Inteligența artificială” nu e decât o imitație superficială, formală a celei naturale, fiind lipsită de ceea ce-i mai important pentru om: înțelegerea autentică a sensului lucrului, faptului, situației.
Andrei CorneaO soluționare a războiului favorabilă Ucrainei și Vestului ar trebui obținută anul acesta. Timpul nu ar trebui lăsat să lucreze în favoarea Rusiei.
Andrei CorneaExistă cărturari care, dincolo de biografiile și bibliografiile lor concrete ce pot fi măsurate cu diferite etaloane, sunt – pentru lumea lor, fie ea mai largă sau mai restrînsă – și prezențe.
Andrei CorneaSăptămâna asta se împlinește un an de la agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, botezată eufemistic de regimul Putin „operațiune militară specială”.
Andrei CorneaCea dintîi operă a istoriei autentice a fost (de la Herodot și Tucidide) și este în continuare să se distingă pe sine de pseudo-istorie.
Andrei CorneaCred că i-ar fi fost mai ușor sărmanei să se fi făcut prietenă cu toți maidanezii din Capitală decât să-i înduplece să acționeze pe ipochimenii de la primării.
Andrei CorneaNicăieri în Europa de azi, un om care a făcut parte dintr-un guvern pronazist și responsabil de Holocaust nu poate avea busturi pe domeniul public ori licee și străzi cu numele lui.
Andrei CorneaÎn raport cu regatul pierdut, dar niciodată uitat, al libertății, omul trăiește, existențial vorbind, ca un rege într-un exil aproape neîntrerupt. El este, cum scria Pascal, „un rege deposedat“.
Andrei CorneaDacă n-avem exclusivitatea ideilor, dacă ele sunt oricând simultan și ale noastre, și ale altora, de ce ne sfâșiem pentru ele?
Andrei CorneaDacă Rusia s-ar decide să se retragă sub diverse pretexte din întreaga Ucraină și nu numai din Herson, ostilitățile ar putea înceta și chiar s-ar putea semna un armistițiu.
Andrei CorneaCredințe absurde, primitive, unele manipulate politic, proliferează, fără a fi contrate suficient. Superstițiile se întâlnesc nestingherite și fără rușine cu supratehnologiile secolului XXI.
Andrei CorneaDacă prin „pace” înțelegem un tratat internațional cu garanții și ratificat de parlamente, mă îndoiesc că o pace între Ucraina și Rusia este posibilă în următorii ani și chiar decenii.
Andrei CorneaÎn fapt, sunt niște ipocriți cu idei foarte clare: amestecă, într‑un bizar amalgam, trumpism, antivaccinism, iliberalism, șovinism, diferite forme de conspiraționism. Aici n-au nuanțe, nu cunosc griuri.
Andrei CorneaTrebuie să-i fim recunoscători lui Gorbaciov, indiferent de scopurile reale pe care le-ar fi avut.
Andrei CorneaConfruntați cu plagiatul actualului premier, Nicolae Ciucă, și disperați să-l acopere cu orice preț, guvernanții vor să suprime CNADTCU pur și simplu prin lege.
Andrei Cornea
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an