Efecte contrare

Deși Putin dorește ca influența Rusiei în lume să fie cât mai mare, în ultimul timp a făcut totul pentru ca ea să devină tot mai mică și ca greața față de metodele lui să sporească.

Andrei Cornea 22.02.2022

De același autor

Tucidide povestește că, puțin înainte și în timpul războiului peloponeziac, multe cetăți grecești – mai ales din insule – au căutat alianța cu Sparta. Au făcut-o nu fiindcă i-ar fi iubit în mod special pe spartani, ci fiindcă se temeau de atenieni. Aceștia, sub conducerea lui Pericle, construiseră un veritabil imperiu maritim (Liga de la Delos) care știrbise serios independența și libertățile cetăților participante în favoarea Atenei, care începuse să le exploateze fără scrupule și să le impună reguli interne. A fost începutul sfârșitului pentru hegemonia ateniană.

E curios cât de puțin țin seama politicienii de asemenea exemple elocvente. Sigur, Putin nu-i deloc un Pericle, iar Rusia n-are nici pe departe azi vigoarea culturală și civilizațională a Atenei antice – „educatoarea Greciei”, cum a numit-o retorul Isocrate. Cu atât mai mult. Și dacă exemplul lui Pericle nu i s-ar fi părut semnificativ, măcar cel al lui Stalin (pe care desigur că-l admiră) l-ar fi putut pune pe gânduri. Agresivitatea lui Stalin și tendința URSS de a acapara politic după 1945 toate teritoriile din Europa Centrală și de Est pe care le ocupase Armata Roșie în urma războiului l-au determinat pe președintele SUA, Harry Truman, să declanșeze celebra politică de „îndiguire” (containement), cu cei doi piloni esențiali: Planul Marshall și constituirea NATO. Scopul a fost să salveze restul Europei – distrusă de război și periclitată de coloana a cincea a comuniștilor – de includerea directă sau indirectă în imperiul sovietic. Așa a început Războiul Rece care s-a terminat cu prăbușirea sistemului sovietic în Europa și autodesființarea URSS.

Situația actuală nu e fără asemănare: dacă Putin și-a imaginat (și e practic sigur că a făcut-o) că agresivitatea lui față de Ucraina (indiferent dacă va avea loc în final o invazie masivă sau numai o perpetuare a presiunii militare și hibride) va diviza Vestul, s-a înșelat: mai toți observatorii au constatat în ultimele săptămâni coerența reacțiilor americane și europene, renașterea unei bune conlucrări dintre NATO și UE, dar și desele consultări dintre conducătorii principalelor puteri occidentale. NATO, despre care nu foarte demult președintele Macron spunea că se află în „moarte cerebrală”, s-a trezit. Vor fi staționate noi trupe NATO în Europa de Est. Se întâmplă și se va întâmpla deci lucrul de care conducătorii sovietici și ruși s-au temut mereu: reînarmarea Europei Centrale și de Est. Nu putem crede că Putin și-a dorit trupe NATO (americane, britanice, franceze) în apropierea granițelor Rusiei sau ale statelor dominate de Rusia: dar pe măsură ce sugrumă Ucraina, asta va avea. Tot așa, dacă și-a dorit să țină Europa (mai ales Germania) dependentă de gazul rusesc, tot ceea ce face în ultimul timp merge în sens contrar: e deja virtualmente clar că, în cazul unei invazii a Ucrainei, Germania – deși deloc fericită – va bloca pe termen nedefinit gazoductul North Stream 2. Conducătorii europeni și americani (atât de disprețuiți de unii comentatori români) strâng rândurile și, dând impresia că s-au trezit din letargia geopolitică, devin eficienți. Inițiativa informațională nu mai e, de câteva săptămâni, la ruși. Mișcările de trupe ale Rusiei și minciunile guvernului său au devenit publice și pot fi controlate și din surse neguvernamentale. O nouă politică de „îndiguire” a Rusiei devine tot mai vizibilă. Va rămâne în istorie Biden ca un al doilea Truman? Foarte posibil. Oricum, e greu de crezut că Putin își dorește ceva similar, dar ceva similar va obține.

Pe de altă parte, treptat, Europa va deveni tot mai independentă de gazul rusesc (cu contribuția gazului lichefiat american și din alte surse) – ceea ce, altminteri, s-ar fi întâmplat mult mai lent, dacă Putin ar fi dus o politică moderată. În sfârșit, Statele Unite revin la calitatea lor tradițională de „lider al lumii libere”, din care aproape că ieșiseră în timpul președinției lui Trump, fără a neglija nici rolul esențial al UE. Agresivitatea Rusiei și eventuala ocupare a unei mari țări independente, precum Ucraina, readuc competiția geopolitică dintre marile puteri la nivelul confruntării dintre libertate și opresiune, oricât ar încerca unii să relativizeze lucrurile și să aplatizeze diferențele, pretinzând că Occidentul, supus „elitelor liberale globale” și „neomarxiștilor”, a devenit „un spațiu al cenzurii” și al „totalitarismului soft”. Deși Putin dorește ca influența Rusiei în lume să fie cât mai mare, în ultimul timp a făcut totul pentru ca ea să devină tot mai mică și ca greața față de metodele lui – de totalitarism hard – să sporească. Or, dacă președintele rus voia ca Vestul să fie divizat și tot mai slab, n-avea de făcut decât un singur lucru: să se prezinte lumii ca un lider democrat și pașnic. Dar, evident, așa ceva nu-i stătea în fire nici lui, nici oligarhiei rusești, nici culturii politice ruse dintotdeauna.

Că planurile oamenilor de stat sunt spulberate adesea de vântul realității e un fapt banal. Dar ceea ce poate este mai uimitor e că, de multe ori, era destul de evident dinainte pentru aproape oricine că acel vânt le va purta în direcția contrară celei voite. Evident pentru oricine, mai puțin pentru ei înșiși. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22