Între 24 şi 28 mai la Bucureşti a avut loc cea de-a XII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest.
Cristian Patrasconiu„Dacă un scriitor ratează în privinţa calităţii operei sale, curajul său civic nu va mai fi la fel de aproape de sufletul cititorilor săi.“
Cristian PatrasconiuVolumul Mistica rugăciunii și a revolverului pubicat de Tatiana Niculescu la Humanitas poate fi considerat o invitație de reflecție serioasă nu doar asupra trecutului, ci și cu privire la viitor.
Cristian PatrasconiuDe la distanţă, dar privind către cartea dedicată Mării Negre, avem deja de-a face cu un fel de reţetă editorială marca Sabina Fati. Eseu-reportaj? Da, dar nu numai. Analiză istorică, antropologică, politică? Da, dar nu numai. Sociologie în priză directă? Da, dar nu numai. Toate la un loc şi mai mult decât atât – şi, de fiecare dată, privire proaspătă care se uită la toate acestea, o mână sigură şi competentă care scrie ceea ce vede, simte, înţelege.
Cristian PatrasconiuVolumul Lumea clădită de America al lui Robert Kagan e un eseu plăcut la lectură, foarte bine argumentat şi extrem de necesar.
Cristian PatrasconiuAdesea, în politică, a vrea mai mult, a vrea prea mult poate însemna, by the end of the day, a avea mult prea puţin.
Cristian PatrasconiuMineriada din iunie e o carte dreaptă cu cei care, „fără-de-putere“, s-au opus unei puteri teribile şi, expresia nu e deloc metaforică, criminale. Este o carte care face dreptate – nu până la capăt, desigur. Nicio carte, de altfel, nu poate face aşa ceva...
Cristian PatrasconiuŢara noastră e altfel într-o bună măsură inclusiv pentru că, de la naştere până la dispariţia sa omologată de momentul decembrie 1989, comunismul asumat şi practicat aici e altfel.
Cristian PatrasconiuOdată devenit politician, chiar şi un matematician redutabil poate pune în criză logica generală.
Cristian PatrasconiuForţa unui partid cum e PSD stă, mai ales acum, când e măcinat de atâtea crize, mai ales în aceea că mai toţi ceilalţi competitori sunt atât de slabi.
Cristian PatrasconiuIAN BURUMA, AVISHAI MARGALIT - Occidentalismul. Războiul împotriva Occidentului O scurtă istorie a urii faţă de Vest (Editura Humanitas, 2016)
Cristian PatrasconiuAdecvarea faţă de reperele de după Colectiv este descurajantă. Fiindcă lucrurile nu merg aproape deloc spre consolidarea unui bine public, a unui spaţiu public decent, a unei societăţi mature şi democratice.
Cristian Patrasconiu
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an