Pe aceeași temă
Utilitatea legală a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional s-a redus, în ultimii ani, din păcate, doar la acordarea certificatelor de descărcare arheologică, multe dintre ele stârnind adevărate scandaluri mediatice. Nu am văzut mari proiecte ori mari ambiţii la ministerul condus de d-l Kelemen Hunor. Priorităţile ministrului Culturii erau, la învestitura sa, „respectarea diversităţii culturale, precum şi susţinerea şi protejarea dreptului la diversitate culturală şi lingvistică“. Aceste priorităţi au fost „rezolvate“ cu un buget oficial al Culturii care nu a dat nici un leu în ultimii ani pentru achiziţia de cărţi destinate bibliotecilor publice judeţene ori pentru susţinerea traducerii unor autori români în maghiară sau germană şi a unor scriitori de limbă maghiară, germană sau ucraineană care trăiesc în spaţiul românesc. Utilitatea ministerului de resort e văzută tot mai mult doar ca resursă consumatoare pentru clientela de partid şi de stat!
Lipseşte o viziune privind administrarea culturii naţionale. Adică a elementului esenţial privind securitatea naţională: asigurarea identitară a naţiunii române! Asta nu se poate face doar cu vorbe goale spuse la tribună, ci cu legi şi mecanisme care să apere şi să stimuleze creaţia. Din păcate, în plină societate a cunoaşterii, nu avem o lege a produsului cultural care să încurajeze opera de cultură şi de valoare. O lege care să facă diferenţa între cuie, prezervative şi carte, spectacol şi lucrări de artă. Astfel încât distribuţia şi vânzarea acestor opere culturale să nu mai ajungă la cheremul marilor reţele de hypermarketuri, care iau un procent de până la 60% din preţul de vânzare al unui produs cultural. O lege care să pună pe picioare toată infrastructura necesară difuzării şi receptării unor produse culturale de calitate, care să încurajeze actul de mecenat şi sponsorizările pentru evenimente şi opere cultural-ştiinţifice.
Atunci când se vorbeşte şi se fac comentarii despre bugetul prea mic al Culturii şi reprezentarea lui procentuală în PIB (produsul intern brut), de cele mai multe ori nu sunt luate în discuţie şi în calcul sumele alocate culturii de către administraţia publică locală (primării, consilii judeţene). Valoarea adunată a acestor bugete locale depăşeşte, după estimările specialiştilor, de peste 8 ori bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor. În aceste condiţii, cei mai mulţi operatori culturali, în loc să beneficieze de mai multe resurse financiare pentru proiectele lor, sunt martorii disperaţi ai unor subfinanţări. Cum sunt cheltuiţi, de fapt, banii dedicaţi culturii în bugetele locale, iată eterna problemă care angajează pasiuni şi energii între factorul politic (consilieri locali, consilieri judeţeni, aleşi prin vot) şi societatea civilă. Cu excepţiile care confirmă regula, banii culturii locale favorizează divertismentul şi cultura de masă, în detrimentul acţiunilor culturale de calitate. Totul pentru vot, totul pentru mici şi bere!
Până acum, nici un partid nu a propus electoratului o viziune de politici publice pentru cultura naţională. O viziune care să facă din cultură nu numai un bun de tezaurizat pentru viitor, ci şi un tezaur pentru prezent!
