Cartea necropsiilor

Totul sau nimic

Ceea ce deosebeste cartea despre Comunism si represiune in Romania*, coordonata de Ruxandra Cesereanu,  de grosul analizelor regimului comunist este vocatia sintezei. Citind-o, mi-am adus aminte de un fragment de proza (autobiografica?) a autoarei, pe care l-am  vazut cu putina vreme in urma. Povesteste acolo despre un joc pe care, in copilarie, il practica impreuna cu altii de-aceeasi varsta. Sus, pe terasa din varful unui bloc turn, copiii alergau cat puteau de repede spre margine. Castiga acela care reusea sa se opreasca cel mai aproape de buza terasei. Un joc seducator si infricosator totodata, in care doar cativa centimetri desparteau victoria de moarte, un fel de ruleta ruseasca, de pariu "totul sau nimic".

Cred ca miza Ruxandrei Cesereanu a ramas aceeasi pana astazi - totul  sau nimic -, desi intre timp terenul de joc s-a transferat in spatiul culturii. Altfel nu mi-as putea explica pornirea autoarei spre lucruri definitive, ca si vocatia ei pentru sinteza. O vocatie pe care i-am descoperit-o deja in cateva din cartile anterioare, precum Gulagul in constiinta romanesca (Iasi, Polirom, 1998; a doua editie, revazuta si adaugita, 2005) sau Decembrie ’89. Deconstructia unei revolutii (Iasi, Polirom, 2004). Carti din care intelegem ca nu se multumeste cu "farame", "cioburi" si "aschii", si ca urmareste cuprinderea intregului, a "marii imagini".

Daca cele doua carti citate ii apartin in intregime, de data aceasta Ruxandra Cesereanu apare in calitate de coordonatoare a unui volum colectiv. Ideea s-a nascut, asa cum ea insasi marturiseste, in timpul unei discutii cu Stéphane Courtois, istoric francez, editor al amplei lucrari Cartea neagra a comunismului, tradusa si in limba romana. Acesta i-a propus sa coordoneze un numar tematic al revistei in limba franceza Communisme, despre represiunea din Romania in  vremea defunctului regim. De aici pana la publicarea si in limba  romana a acelei lucrari nu a mai fost decat un pas.

Cartea e structurata intr-o suita de capitole-studii autonome, dar reprezentand fiecare unul dintre "nucle ele cele mai specifice pentru manifestarea comunismului si a represiunii in Romania". Ceea ce im presioneaza din prima clipa este priceperea coor donatoarei de a-si selecta colaboratorii. Desi un volum colectiv poate fi, in principiu, mai dezlanat, mai putin coerent decat o "monografie de autor", primul are un mare avantaj. Prin posibilitatea incredintarii fiecarui capitol catre o persoana ultraspecializata in tema capitolului respectiv, cartea cu mai multi autori castiga in profunzimea analizelor si credibilitatea concluziilor. Atunci cand intelegi acest lucru, esti un coordonator autentic. Ceea ce se intampla si in cazul de fata, unde "distributia" este una de invidiat.

Repertoriul ororilor

Volumul incepe cu un articol - De la Regatul Romaniei la Republica Popu lara Romana: tranzitia catre totalitarism si semnificatia ei  - in care juristul si scriitorul Ioan Stanomir rezuma principalele momente ale acapararii puterii de catre comunisti, in anii 1944-1947. E de retinut, din acest material, ipoteza conform careia repunerea doar partiala in vigoare a Constitutiei in august 1944 ar fi stat "la originea cautionarii exceselor si abuzurilor din anii de pana la 1948" (p. 16). Omiterea din Constitutie a pasajelor privitoare la garantarea independentei puterii judecatoresti era agravata de absenta unui parlament ales, imprejurare care facea ca atributiile legislative sa fie asumate de guvern. Ipoteza, seducatoare la prima vedere, ramane inca de demonstrat.

Marius Oprea, autor al unor deja celebre carti despre aparatul represiv comunist, semneaza in acest volum un studiu privind Securitatea si mostenirea sa. Institutia Securitatii a fost infiintata de regimul comunist in 1948 pentru a servi acelui regim si pentru a-i asigura perpetuarea. Ea a fost organul represiv prin excelenta, iar principala sa metoda era teroarea. Altfel decat s-au petrecut lucrurile in celelalte tari foste socialiste, in Romania nu s-a produs o de-stalinizare a represiunii. Dimpotriva, Securitatea si-a mentinut mijloacele  violente de interventie si pe cele brutale de control de-a  lungul intregii existente a regimului comunist. Mai mult decat atat, crede istoricul Marius Oprea, Securitatea ne-a lasat mostenire acel lucru pe care, dupa decenii de represiune, a reusit sa il infiga adanc in firea romanilor: frica. Iar urmasii Securitatii, prezenti si deosebit de activi in zilele noastre, sunt "clasa politica a fostilor activisti, securisti si informatori, care au interesul sa pastreze in continuare, sub acoperirea unui discurs de subestimare a raului, cat mai putin stirbite structurile si puterea ei" (p. 37).

 Studiul semnat de Ioan Ciupea si Stancuta Todea este o ampla si atenta analiza pe tema Represiune, sistem si regim penitenciar in Romania, pentru perioada 1945-1964. Ceea ce impresioneaza la acest studiu este seriozitatea documentarii. Sunt puse in joc documente inedite de arhiva si surse memorialistice foarte numeroase, iar concluziile sunt mereu raportate la rezultatele altor cercetari. Autorii reconstituie infiintarea sistemului inchisorilor politice, descriu structura acestuia, cu tipurile de penitenciare, lagare de munca si alte forme de incarcerare, analizeaza comparativ practicile de tortura, dezvaluie, la fel de documentat, strategia prin care regimul comunist urmarea sa-si extermine fizic, in inchisori, opozantii. Utila este lista penitenciarelor si lagarelor de munca, dar si calcularea - aproximativa,  cum altfel - a numarului detinutilor politici din acea perioada: circa 250.000 de "ares tati, condamnati si necondamnati, internati in lagare de munca si retinuti pentru perioade mai scurte in aresturi sau alte depozite ale Securitatii" (p. 72).

Doru Radosav, in studiul intitulat Rezistenta anticomunista armata din Romania intre istorie si memorie, valorifica un mare numar de surse apartinand "istoriei orale", in special interviuri. Reuseste, astfel, sa depaseasca nivelul statistic, pe cel strict taxonomic si pe acela cronologic, la care se opresc multe dintre textele istorice despre rezistenta anticomunista. Analiza sa merge mai departe, deoarece categoria de surse invocata ii permite sa patrunda in profunzimea fenomenului, sa ii caute motivatiile, resorturile adanci (individuale, sociale, politice, religioase), sa intuiasca mentalitati si sa dezvaluie strategii de legitimare.

Colectivizarea agriculturii, o tema extrem de fecunda in istoriografia noastra din ultimii ani, este analizata de Dorin Dobrincu. Autorul calculeaza amploarea represiunii la care a recurs guvernul comunist pentru a asigura succesul actiu nii, de la sfarsitul anilor ’40 pana la inceputul anilor ’60: zeci de mii de tarani ares tati, judecati, incarcerati sau internati in lagare de munca, la care se adauga cei peste 40.000 de tarani din Banat si Dobrogea deportati in Baragan. Deportarea acestora, ne atrage atentia analistul fenomenului, "s-a facut in baza unei ‹‹logici›› a vinovatiei colective, tradand o conceptie premoderna asupra dreptului public" (p. 116). Ma intreb, in relativ consens cu observatia istoricului Dorin Dobrincu: cine se sinchisea, pe-atunci, de logica si de drept?

Problema deportarilor - cu accent pe cea a unei parti din populatia vestului Romaniei in Baragan din anii 1951-1955 - este abordata, de data aceasta ca tema aparte de analiza, de Smaranda Vultur, in studiul Un trist bilant: deportarile din perioada stalinista a comunismului romanesc. Deportarile nu au fost, nici pe departe, cazuri izolate, intamplatoare, sporadice. Ele erau, de fapt, forme ale politicii deliberate a statului comunist fata de propriii  cetateni. Ceea ce constata autoarea, in urma investigarii unui mare numar de documente  de arhiva, mai ales din fondurile CNSAS, este "cvasi-generalizarea deplasarii de  populatie in perioada anilor 1945-1956  ca masura punitiva sau preventiva, in toate regiunile tarii" (p. 136). Intr-adevar, bilantul e trist: 82.700 de persoane care au suferit pedepse administrative (deportare, evacuare, domiciliu obligatoriu, dar fara o sentinta juridica) (p. 148). Dar cifrele indica doar amploarea represiunii, nu si adancimea dramelor individuale ale celor deportati. Pentru a analiza acest din urma aspect, cercetatoarea a apelat la sursele istoriei orale, la interviuri cu supravietuitorii, de a caror colectare s-a ocupat ea insasi, arhiva personala fiind completata cu interviuri din arhiva Fundatiei "A Treia Europa".

Canalul Dunare-Marea Neagra, cu miile de morti pe care le-a produs din randul internatilor politici, nu poate lipsi din nici o istorie tematica a fratricidului national. Aici, povestea lui este prezentata de Doina Jela, autoare a unei foarte bine documentate carti pe aceasta tema si a altor scrieri despre universul concentrationar. Nu putea lipsi nici experimentul torturii extreme, cunoscut sub denumirea de "fenomenul Pitesti", pe care il analizeaza Ruxandra Cesereanu. Experimentul, pus in aplicare in inchisoarea de la Pitesti in anii 1949-1952, dar si in cateva altele, a constat in torturarea pana la limita imposibilului a unor detinuti politici, majoritatea studenti, urmarindu-se "reeducarea" lor, astfel incat ei insisi sa devina tortionari. Pentru evocarea acelui fenomen "de o unicitate abominabila", autoarea foloseste marturiile supravietuitorilor.

Foarte bine documentat, continand informatii din arhivele CNSAS, SRI, Ministerului Justitiei etc., studiul lui Cristian Vasile reconstituie principalele momente ale reprimarii, compromiterii si instrumentalizarii cultelor religioase crestine de catre regimul comunist, in timp ce Ioana Macrea-Toma se ocupa de represiunea prin cenzura. Igor Casu, bun cunoscator al istoriei contemporane a Basarabiei, scrie despre deportarile si represiunile la care a fost supusa populatia provinciei dintre Prut si Nistru din partea regimului sovietic, in anii 1940-1941 si 1944-1951.

Regimul politic si formele represiunii din perioada dictatorului Ceausescu sunt analizate in cateva studii extrem de interesante. Ion Vianu se ocupa de Persecutia psihiatrica a opozantilor si dizidentilor din anii ’60-’80. Marturii ale persecutatilor, dar si rapoarte ale unor organizatii internationale, invocate de autor, dovedesc existenta unor astfel de practici de reprimare. Ceea ce surprinde insa este ca "nici una din guvernarile (...) care s-au succedat in Romania din 1990 pana in 2006 nu a recunoscut deschis existenta abuzurilor politice ale psihiatriei" (p. 216). Despre discursul si spectacolul puterii, din vremea aceluiasi dictator, se ocupa Angelo Mitchievici (p. 234-250) si Adrian Cioroianu. Primul explica in ce fel a fost construita imaginea de "mare fondator" a lui Nicolae Ceausescu, prin utilizarea propagandistica a imaginilor cutremuru lui din 1977. Celalalt analizeaza rolul pe care portretele pictate ale dictatorului l-au  avut in crearea mitului personalitatii sale. Represiunea impotriva minerilor grevisti din 1977, impotriva revoltatilor de la Brasov din 1986 si contra dizidentei Doina Cornea sunt tratate in articolele semnate de tinerii autori Andreea Iacob, Daniel Iftene si Octavian Coman.

Ce facem cu cadavrul de sub pat?

Volumul Comunism si represiune in Romania are doua mari calitati. Mai intai, el este un soi de bilant istoriografic, altfel spus, o dare de seama despre cat de departe - cat de adanc - au ajuns cercetarile specializate din acest domeniu. Aceasta calitate provine atat din bibliografiile tematice, atasate fiecaruia dintre studii, cat si din exigenta documentara a autorilor, informati "la zi" in privinta temei abordate. De-aici au de castigat mai cu seama specialistii. Apoi, cartea este un compendiu, ce repertoriaza si explica principalele teme ale "comunismului romanesc". Citind studiile secventiale pe care le cuprinde, reusesti sa-ti faci o imagine coerenta despre ansamblu. De data aceasta, profitul le revine in primul rand acelor cititori pe care - nu-mi mai aduc aminte de ce - ne-am obisnuit sa-i numim "publi cul larg". Ei vor citi si vor intelege mult mai bine ce a in semnat comunismul, al carui cadavru il pastram inca sub pat. Fie si pentru a-l necropsia.

* Ruxandra Cesereanu (coord.), Comunism si represiune in Romania. Istoria tematica a unui fratricid national, Iasi, Polirom, 2006, 300 p.