Cazul Milan Kundera* - o parere din Cehia -

Fapte si protagonisti

Dupa 58 de ani nu se stie mare lucru despre cele intamplate in martie 1950, la un camin studentesc si la un oficiu de politie din Praga. Sa amintim cele cateva evenimente care sunt mai mult sau mai putin sigure si sa-i prezentam pe scurt pe protagonistii lor. Cu un an in urma, adica in 1949, studentul Academiei Militare de Aviatie Miroslav Dvoracek, impreuna cu un coleg al sau, dupa ce au fost dati afara din aceasta institutie de invatamant superior in cadrul unor epurari politice, au dezertat din armata si au reusit sa fuga in Germania de Vest. La propunerea unui general ceh din exil se inroleaza in serviciul de informatii sustinut de americani. In timpul celei de-a doua misiuni in Cehoslovacia, Dvorácek o zareste intamplator la o statie de tramvai din centrul capitalei pe studenta Iva Militka, o prietena a lui din perioada de dinainte de fuga. O convinge pe fata sa fie de acord ca el sa petreaca o noapte la ea, intr-un camin studentesc, si ii incredinteaza geamantanul sau. La camin, domnisoara Iva ii marturiseste iubitului sau, Miroslav Dlask, cu cine s-a intalnit si ce i-a promis. Apoi este pazita de cativa studenti intr-o alta camera. Spre seara, ajung doi politisti care il aresteaza pe Dvorcek la usa camerei fostei sale prietene. In septembrie are loc un proces politic, in care tanarul dezertor si spion in serviciul puterilor imperialiste este condamnat la 22 de ani de temnita grea; abia dupa 14 ani iese din iadul minelor de uraniu. La cateva zile dupa agresiunea sovietica din august 1968, Dvoracek impreuna cu sotia lui emigreaza in Suedia, unde traiesc si acum, numai ca fostul detinut politic este grav bolnav si aproape nu comunica din cauza afaziei, iar doamna Dvorackova refuza sa participe la actualele dezbateri provocate de "cazul Kundera", argumentand ca nicio noua dezvaluire nu-i mai da inapoi sotului sanatatea si o mare parte a vietii. Iva Militka a trecut prin momente de mare tensiune in timpul procesului impotriva lui Dvoracek, dar numele ei nu a fost pomenit si, prin urmare, nici n-a fost persecutata in vreun fel. S-a casatorit cu Miroslav Dlask si a trait o viata linistita alaturi de el; sotul ei, inainte de a se stinge, cu cativa ani in urma, i-ar fi destainuit cine ar fi fost omul care il denuntase pe Dvoracek: Milan Kundera, pe atunci student la Facultatea de Film, cu o functie oarecare in comitetul studentesc pentru gestiunea caminului. La randul ei, doamna Militka, ajunsa la o varsta venerabila, tine sa dezvaluie anumite secrete din tineretea ei nepotului sau Matej Dlask; acesta se consulta cu varul sau, Adam Hradilek, angajat al Institutului pentru Studierea Regimurilor Totalitare, institutie infiintata acum un an printr-o hotarare a Parlamentului Republicii Cehe. D-l Hradilek nu este istoric cu pregatire de specialitate, dar a avut un noroc nemaipomenit, descoperind in arhiva Institutului o foaie ingalbenita cu un raport batut la o masina de scris, intocmit la Oficiul Securitatii Nationale (Politia de atunci) din Praga 6 si datat pe 14 martie 1950. In scurtul document de circa 25 de randuri, sergentul Rosický relateaza ca la orele 16 s-a prezentat la oficiu studentul Milan Kundera, nascut la 1 aprilie 1929 la Brno, domiciliat la caminul studentesc de pe str. Regele Jirí, ca sa anunte ca studenta Iva Militka din acelasi camin i-ar fi spus studentului Miroslav Dlask ca asteapta sa vina la ea un cunoscut al ei, Miroslav Dvoracek, care ar fi dezertat din armata si ar fi trecut ilegal in Germania de Vest. In baza informatiilor primite, sergentii Rosicky si Hanton s-au dus la camin si in jurul orei opt l-au arestat pe Dvoracek care figura pe lista persoanelor cautate.

Semne de intrebare

Dat fiind ca este vorba de un singur document, de o singura "dovada", se impune o prima intrebare: nu avem cumva de a face cu un fals fabricat in interesul cuiva care dorea sa arunce vina pe Kundera? Curios lucru, aproape nimeni dintre numerosii comentatori ai cazului nu pune la indoiala autenticitatea acestei bucati de hartie, desi este destul de probabil ca pana la urma va fi solicitata si o expertiza de specialitate. Adevarul este ca "Raportul" arata extraordinar de veridic. De ce insa transcrierea documentului publicata in nr. 42 al saptamanalului Respekt nu il reproduce in intregime, ci numai pe jumatate? Nu cumva din cauza ca in cealalta parte (asa cum reiese dintr-o fotocopie micsorata si destul de greu lizibila a "Raportului") sunt de gasit urmatoarele cuvinte: "Dupa declaratia facuta de Militka (subl. n.), Dvoracek ar fi dezertat si ar fi fugit ilegal in Germania..."? Va sa zica, cine a dat informatii despre revenirea agentului in patrie: fosta sa prietena sau Milan Kundera, care pana atunci habar n-avea de existenta lui? Si inca un lucru absolut de neinteles, pe care tanarul cercetator il lasa deoparte: daca studenta Militka era la curent cu activitatile "criminale" ale lui Dvora­cek, dar cu toate acestea i-a oferit ajutor, cum se poate explica faptul ca nu a fost nici macar anchetata?
Documentul descoperit e un banal raport al unui politist, scris in limba de lemn a epocii si nu are de a face cu o eventuala colaborare cu politia secreta, ceea ce trebuie spus explicit, mai ales pentru uzul cititorilor romani obisnuiti sa afle din cand in cand ca si intelectualul X sau Y fusese turnator. Dupa ce cativa prieteni din Romania mi-au pus intrebarea respectiva, as vrea sa subliniez ceea ce din presa mondiala poate nu reiese suficient de clar: Milan Kundera nu a semnat niciun angajament de colaborare cu Securitatea, in plus, nu a semnat nici pretinsa declaratie din ziua de 14 martie 1950. In raport este identificat numai dupa data nasterii si domiciliul flotant; in schimb, lipseste orice mentiune despre numarul buletinului sau, desi e mai mult ca probabil ca i s-ar fi cerut sa se legitimeze, daca avea ceva de comunicat la politie. De altfel, cei doi sergenti i-au cerut si lui Dvorácek actul sau de identitate, in momentul cand acesta ajunsese la camin (buletinul sau fusese unul fals, pe numele de Miroslav Petr).

Scenarii

Articolele "incendiare" din Respekt nu se preocupa deloc de contextul intamplarilor din 1950, reducandu-le la un scenariu simplificat intr-o maniera maniheista: tanarul Kundera, pe atunci comunist inflacarat, s-a dus la politie sa-l denunte pe Dvoracek si prin urmare este vinovat de arestarea acestui luptator de pe frontul anticomunist si de toate suferintele prin care acesta a trecut.
Or, lucrurile nu sunt nici pe departe atat de simple. In primul rand, studentul Kundera, in varsta de 21 de ani, nu se mai numara printre comunistii dogmatici, fiind exclus din randurile PC in urma criticii sale violente la adresa unui activist de partid, din 1949. Faptul ca nu a fost dat afara si de la facultate s-a datorat poate originii lui: tatal lui, Ludvík Kundera, renumit muzicolog, unul dintre discipolii compozitorului Janacek, se mai bucura de o anumita recunoastere si din partea regimului instalat dupa 1948. Pe de alta parte, fostii absolventii ai Facultatii de Film (FAMU) din Praga isi amintesc ca acolo, spre deosebire de facultatile cu caracter pronuntat ideologic, domnea o atmosfera ceva mai liberala. (Pentru a completa informatia: Kundera a mai fost membru al PC in anii 1956-1970.)
In al doilea rand, dupa cum stiu toti cei care au trait intr-un stat totalitar, pe un document elaborat la politie nu se poate jura ca pe Biblie. Evenimentele in care au fost implicati protagonistii s-au putut produce cu totul altfel si se pot imagina zeci de scenarii diferite.
Unul este oferit de istoricul literar Zdenek Pesat, un fost coleg de camin al lui Kundera, dupa care cel care l-a denuntat pe Dvorácek a fost Miroslav Dlask. Iubitul Ivei Militka avea cel putin doua motive s-o faca: din gelozie, dar si din dorinta de a o apara pe ea. Din exces de zel s-a dus sa informeze si comitetul de partid, in care pe atunci functiona si Pesat. Sentimentul de vinovatie de altfel explica mai bine tacerea lui Dlask pana in preajma mortii sale.
Istoricul Jiri Pernes atrage atentia asupra unei practici cu totul obisnuite pe vremurile de atunci, si anume la serviciul de paza, care avea sarcina ca stabilimentele de cazare, precum caminele studentesti, sa nu fie folosite de persoane fara autorizatie. In cazul acesta, fapta lui Kundera ar fi fost un simplu anunt, obligatoriu pentru membrii gestiunii studentesti a caminului respectiv. Cu aceasta presupunere coincide marturia locotenentului-colonel Alois Pasek care, la inceputul anului 1950, ca tanar criminalist, a luat parte la ancheta privind omorul unui director de teatru. Urmele unui complice al ucigatorilor duceau spre caminul din cartierul Letna, de unde, pe tot parcursul anchetarii, studentii ii informau pe criminalisti despre miscarea unor persoane suspecte. Dupa el, sergentul Rosicky a preferat sa treaca in raportul sau (scris probabil abia a doua zi dupa arestarea lui Dvoracek: stampila e din 15 martie) numele unui responsabil din comitetul studentesc, adica al lui Kundera, pentru eventualitatea unor contacte ulterioare cu reprezentantii caminului. Aceasta ar putea fi dezlegarea enigmei de care vorbeste scriitorul, nefiind in stare sa explice cum a ajuns numele sau pe document.
Unii publicisti se intreaba daca succesiunea intamplarilor nu a fost oarecum diferita de cea prezentata in "Raport": poate ca politistii, informati de altcineva despre sosirea agentului, au venit la camin, acolo au cautat pe cineva din comitetul studentesc, au dat de Kundera si si-au notat doar numele lui si data nasterii, ceea ce in aceasta situatie ajungea pentru identificare.
Altii cred ca politia il urmarea pe Dvoracek de la inceputul misiunii, asa ca gradatii au venit la camin stiind sigur ca-l vor captura. Nu se poate exclude nici eventualitatea unei provocari din partea Securitatii, destinate sa verifice atitudinile civice ale baiatului cam nonconformist - fiul unui eminent reprezentant al culturii. Sirul scenariilor plauzibile poate continua practic la nesfarsit.

Imagologi si mitologii

La mai bine de o luna dupa izbucnirea scandalului sa rezumam: pe de o parte, refuzul net al invinuirii din partea scriitorului, ale carui activitati si opera sunt bine cunoscute si judecate in permanenta, timp de o jumatate de secol, plus parerile colegilor sai de promotie si de breasla, plus avizele si precautiile istoricilor. Pe de alta parte, redactia revistei Respekt, incantata de o descoperire smulsa din contextul istoric, provenita din partea unui cercetator amator, doritor sa dezvinovateasca o ruda. Felul in care au procedat d-nii Adam Hradilek si Martin M. Simecka, redactorul-sef al revistei de opinii pana acum citite si respectate de multi intelectuali, aminteste de fabricarea miturilor moderne descrisa in Mythologies de Roland Barthes. Numarul 42 al saptamanalului nu prezinta un material de analizat si de discutat, ci "istoria unui barbat pe care celebrul scriitor l-a trimis la temnita grea, pentru 14 ani". Aceasta istorie mitologizata este inramata intre un portret caricaturizat al lui Kundera de pe prima pagina si cuvantul "denuntator" care se repeta obsesiv in cele doua articole, cititorul neavand decat sa puna semnul de egalitate intre cele doua imagini. In cazurile precum acestea, mediile nu se mai multumesc cu relatarea despre realitate, ci creeaza "naratii", deci realitati noi. Semnificativa este in acest sens bucuria redactorului Petr Tresnak: "The New York Times, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Le Figaro, Corriere della Sera si alte ziare importante nu scriu decat despre trecutul celui mai celebru scriitor ceh. In redactia revistei noastre, care a publicat prima descoperirea tanarului cercetator, toata ziua de ieri telefoanele sunau intruna. O poveste veche de 58 de ani isi traieste de pe acum viata proprie, ceea ce este exact ce ne-am dorit... Singurul care a provocat indoieli asupra veridicitatii ei a fost Milan Kundera insusi..." (Respekt, 14 octombrie 2008)
Ce ar fi trebuit atunci sa faca scriitorul pus in fata invinuirii? In opinia redactorilor, un singur lucru: sa marturiseasca, sa-si recunoasca pacatele, sa descrie motivele faptelor sale, sa-si faca autocritica... Limbajul acesta aminteste de un imperativ bine cunoscut, folosit atat pe vremurile Inchizitiei, cat si la procesele politice din anii ’50. Dar nici rezultatul autocriticii nu e prea sigur: cei care candva isi recunosteau pretinsa vina au fost oricum executati, iar acum, in vremurile moderne, nu l-ar astepta pe vinovat, real sau inchipuit, decat o executie publica a reputatiei sale, pe calea mediatizarii.
Se pare ca vina fundamentala a lui Milan Kundera nu consta intr-o veche greseala din tinerete, pentru care de altfel lipsesc probe si marturii concludente, ci in aerul lui de superioritate, in tacerea lui indelungata, in lipsa de disponibilitate de a acorda interviuri si de a se intretine cu ziaristii in timpul rarelor sale reintoarceri in tara. In lumea de astazi sunt de retinut reflectiile exacte si pline de miez ale prozatorului ceho-francez cu privire la fenomenul imagologiei si la cei care se ocupa cu crearea imaginilor. In acest sens, nu e de mirare ca anumiti "imagologi" au profitat de ocazie ca sa-si ia revansa.

Reputatie si opera

In prezent, scriitorul este ingrijorat de reputatia sa in lume, pe care o considera singura sa avere. La cateva zile dupa izbucnirea scandalului, Kundera a cerut ca revista Respekt sa recunoasca falsitatea invinuirii si sa publice o scuza de rigoare, ceea ce insa editorul revistei a refuzat prompt. La sfarsitul lui octombrie, scriitorul ceh Petr Prouza s-a intalnit la Paris cu Milan Kundera, afland de la el ca nu are chef sa-i dea in judecata pe redactorii revistei pragheze, fiindca se simte prea epuizat in urma acestui atac nedrept, iar procesul i-ar lua din timpul pretios pe care vrea sa-l dedice scrierii unui nou roman.
Sa nu uitam ca ceea ce va ramane in mod sigur si dupa aceasta afacere, actualmente mediatizata pe larg, este opera lui Milan Kundera. Personal, sunt convinsa ca, dupa cativa ani, aproape nimeni n-o sa-si mai aminteasca numele scribilor care au provocat scandalul, dar romanele lui vor fi publicate, citite si interpretate in continuare. Poate si in viitor vor aparea comentatori simplificatori, al caror obiectiv este sa descopere o relatie directa, de cauzalitate, intre viata autorului si temele tratate in opera sa (cum este cazul unei "interpretari" recente din cotidianul Lidove noviny, care leaga "vina" omului Kundera de tema denuntului din unele romane ale scriitorului). Asemenea voci pot fi insa auzite oricand, in ciuda viziunilor despre autor si opera la care au ajuns diferite curente ale teoriei literare contemporane.
Judecand dupa reactiile cunoscutilor mei sau dupa cele din diverse blog-uri, as zice ca n-o sa avem de-a face, la noi, cu un fel de "ostracizare civica" a scriitorului. In legatura cu receptarea operei kunderiene in mediul ceh persista insa o problema, cauzata de faptul ca, dupa 1974, anul plecarii lui Kundera in Franta, publicul ceh nu a avut decat un acces foarte limitat la cartile lui. Pana in 1989, acestea apareau numai la o editura ceha de exil (Sixty-Eight Publishers din Toronto) sau in Occident, in diferite traduceri. Dupa "revolutia de catifea", cititorii cehi s-au asteptat la o rapida deschidere a portilor spre opera cea noua a scriitorului exilat, ramas in mintea cehilor mai ales datorita romanului Zert (Gluma) si ciclului de povestiri intitulat Smesne lasky (Iubiri caraghioase). Or, Milan Kundera nu permite publicarea cartilor sale decat la o singura editura de la Brno (Atlantis), intr-o riguroasa ordine stabilita de el insusi; din aceasta cauza nu au aparut pana acum in limba ceha ultimele sale proze, precum La Lenteur, L Identite si L Ignorance, iar din cele scrise in limba ceha numai Nesnesitelna lehkost byti (Insuportabila usuratate a fiintei) din 1984, si asta abia in 2006, dupa ce romanul a facut inconjurul lumii. Ca filolog, cred ca inteleg motivele pentru care Kundera nu admite sa fie tradus din franceza in ceha decat de el insusi, inteleg de asemenea ca o astfel de "traducere" inseamna o rescriere a prozelor respective, dar totusi nu prea inteleg de ce scriitorul european (expresia ii apartine) de origine ceha ii lasa pe conationalii sai sa astepte atat de mult.
In octombrie 2007, tara sa de bastina i-a acordat lui Kundera prestigiosul Premiu de Stat pentru Literatura. Scriitorul n-a venit la ceremonia inmanarii premiului fiind bolnav in acea perioada, dar intr-un mesaj adresat juriului a afirmat ca se simte foarte onorat de acordarea acestei distinctii. Tot pe atunci am gasit intr-o librarie din Bucuresti romanul sau Ignoranta, tradus in limba romana, pe care l-am recomandat calduros cititorilor Romaniei literare, in cadrul unei "corespondente din Praga". In acelasi timp am prins putin pica pe celebrul scriitor: in timp ce numai o mica parte a cititorilor din Cehia poate sa citeasca romanul in original, toti cititorii romanofoni il au la dispozitie. Nu e profund nedrept ca toata lumea sa afle ce crede Kundera despre exil, despre dorul de tara si despre mentalitatea ceha, in afara de cehi? De aceea i-as dori scriitorului sa nu fie deranjat de imagologi si falsi moralizatori, sa aiba timpul sa scrie noi romane sau eseuri despre scris si... sa se traduca pe el insusi in limba sa materna, sa nu mai retraiasca sentimentele personajelor sale care se temeau "sa nu alunece (atrasi de vertij intr-o prapastie) de partea cealalta, acolo unde limba poporului lor chinuit nu era decat un sunet neinsemnat ce aducea cu ciripitul pasarilor" (Cartea rasului si a uitarii, Univers, 1998, traducere de Mariana Vorona, p. 205).

- Articol publicat simultan si in revista Contrafort nr. 11-12.