Cultura care unește

Cultura nu doar ne unește, eu fiind liberal, iar tu, social-democrat; cultura ne și definește, pe dedesubtul ideologiilor și în afara ariei lor specifice. Înainte de a lua o anumită culoare politică, fiecare dintre noi a citit; și, de citit, am citit aceleași cărți, deși fiecare dintre noi le-a înțeles în felul său.

În mai multe rânduri, o scriitoare care nu obiș­nuiește să fie concesivă (dimpotrivă), Ileana Mălăncioiu, a pledat pentru o evaluare dezi­deologizată a literaturii române.

Nu ne putem judeca scriitorii pe bază de Dosar și nu pu­tem să-i scoatem din istoria literaturii române pe cei de dreapta pentru că au fost de dreapta și pe cei de stânga pentru că au fost de stânga - spunea Mălăncioiu. Dacă ne gândim numai la exem­ple­le oferite de Mircea Eliade sau Geo Bogza, e greu să nu-i dăm dreptate. Indiferent și chiar independent de convingerile lor de tinerețe, ample secțiuni din opera lor au in­trat în corpusul literar autohton și în canonul pe care critica postlovinesciană l-a construit. Pentru aceasta, e nevoie însă de o critică li­berală, ca a lui Lovinescu însuși, aptă să re­cu­noască și să accepte diferențele, iar nu de una ideologizată, în sensul constrângător și exclusivist al termenului. Este nevoie de o ideologie care să accepte multiplicitatea op­țiu­nilor ideologice, iar nu de una care să le res­pingă și, când îi devine posibil, să le interzică. Pare paradoxal, dar nu e. Este nevoie de li­be­ralism pentru ca textele comuniste ale lui Bog­za să poată fi evaluate și analizate literar; în epoca dejismului, era im­posibil.

Comutând din sfera criticii li­terare în cea a analizei de câmp cultural, aș spune că e nevoie de liberalism nu nu­mai când „judecăm“ o carte, ci și atunci când evaluăm un proiect, o politică insti­tu­țio­nală, o strategie propusă în domeniul culturii și al edu­cației de către o anumită gu­vernare. E destul de logic că membrii unui anumit partid susțin politicile partidului res­pec­tiv și că adversarii politici le critică, le amen­dează, le combat. E în firea lucrurilor ca o lege propusă de PSD să fie criticată de mem­brii PDL și viceversa - fiindcă diferențierea par­tidelor nu s-ar putea obține dacă toți ar fi mereu de aceeași părere. Totuși, mie îmi plac mai mult excepțiile de la această regulă a combaterii „adversarului“ nu pentru că nu are dreptate, ci pentru că e „adversar“. În de­finitiv, fie ei de dreapta, de stânga sau de cen­tru, politicienii noștri afirmă că susțin in­te­re­sul național. Or, dacă ceea ce se numește cul­tură națională și educație națională intră în sintagma „interes național“, vom conchide că, indiferent de agenda lor partinică, poli­ti­cienii noștri vor servi, într-un fel sau altul, și cultura națională, și educația națională.

Horia-Roman Patapievici, un intelectual de dreapta, a făcut din Institutul Cultural Român o platformă de export iconic a avangardei ro­mâ­nești, de stânga, și a fost acoperit cu insul­te pentru garantarea libertății de expresie a ar­­tiștilor (episodul edificator al Poneiului Roz). Ionuț Vulpescu, un ministru de stânga, s-a zbă­tut pentru legea finanțării revistelor cul­tu­rale, reviste în care partidul său nu se bucură de o imagine flatantă. Iată numai două exem­ple de oameni care au făcut, nu doar au zis că fac, și care, păstrându-și convingerile pro­prii, au văzut lucrurile și dincolo de acestea. Sunt oa­re exemple frecvent întâlnite, este aceas­ta ati­tudinea din spațiul politic au­toh­ton, se des­prin­de de aici o filozofie sau - să visăm acum fru­mos - o normă de conviețuire socială?

Bineînțeles că nu. E vorba de excepții care ne miră, iar nu de gesturi și atitudini intrate în firescul societății noastre. Tocmai de aceea, ele trebuie semnalate ca atare, înainte de a cir­cumscrie întristătoarea regulă, jenantul „spi­rit“ de coterie care prezidează atâtea în­făp­tuiri culturale.

În acest spirit, literatura și artele, în general, nu se judecă după calitatea produsului și ori­gi­nalitatea producătorului, ci după carnetul de partid și afinitățile ideologice. Ești în PDL pe vremea guvernării PDL? Ești excepțional. Ești în PDL pe vremea guvernării PSD? Ești la­mentabil. Ești pesedist când e PSD la putere? Pari o statuie, un monument, un clasic în via­ță. Rămâi pesedist când PSD trece în opoziție? De ce mai faci umbră pământului?

Cultura, cred, nu doar ne unește, eu fiind li­be­ral, iar tu, social-democrat; cultura ne și de­fi­nește, pe dedesubtul ideologiilor și în afara ariei lor specifice. Înainte de a lua o anumită culoare politică, fiecare dintre noi a citit; și, de citit, am citit aceleași cărți, deși fiecare din­tre noi le-a înțeles în felul său.

Pe scurt, mi-ar plăcea ca excepțiile Pa­ta­pie­vici și Vulpescu să nu rămână excepții. Pe „lung“, aș prefera să avem mai puțini po­li­ti­cieni mărginiți și mai mulți adevărați oameni politici.