Ideea de națiune. Exemplele maghiar și român văzute dintr-o perspectivă istorică

Intitulată Ideea de superioritate națională în Imperiul Austro-Ungar (1880-1918), car­tea lui Marius Turda merită o atenție apar­te pentru că tema ei este una im­por­tantă pentru cunoașterea evoluției gândirii politice a comunităților umane din re­giu­nile Europei Centrale și pentru că abia în ultimul deceniu aceasta a început să fie stu­diată științific. Profesor de istoria bio­me­dicinei la Oxford Brookes University, eminent cercetător al istoriei intelectuale și al istoriei ideilor politice din Europa Centrală și de Est, Marius Turda este in­teresat mai ales de naționalismele amin­ti­tei zone a continentului și de natura lor complicată care a provocat numeroase con­flicte în ultimele secole. El are în ve­dere naționalismele de secol al XIX-lea, fe­lul în care s-au articulat și s-au manifestat acestea în culturile regionale ale Europei Cen­trale, contribuția lor la disoluția mo­nar­hiei austro-ungare, precum și con­se­cințele propagării noilor teorii identitare.

De-a lungul a patru capitole den­se este prezentată gândirea na­țional-naționalistă, legătura ei cu ideologia rasistă și cu dar­wi­nis­mul social. Ideologia su­pe­rio­rității naționale este rediscutată și pro­ble­matizată în contextul fostei monarhii dua­liste, Marius Turda propunându-și să des­crie, să analizeze și să problematizeze ide­ea națională la români și maghiari. E aces­ta un prilej de a evidenția textele de re­ferință din culturile europene care au fun­damentat naționalismul etnic, rasismul și darwinismul social. Discutarea prin­ci­pa­le­lor înțelesuri atribuite ideii de identitate co­lectivă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea se bazează pe lectura critică a căr­ților lui Charles Darwin, Herbert Spencer, Houston Stuart Chamberlain, Ludwig Gum­plowicz. Preocupat să arate influența aces­tora asupra unor intelectuali din Europa Centrală, autorul se oprește cu deosebire asupra acelora din Ungaria care au jucat un rol important în promovarea ideii de su­perioritate națională în anii 1880-1918. El analizează lucrările unor reprezentanți ai elitei maghiare precum: Ágost Pulszky, Pál Hunfalvy, Zsolt Beöthy, Armin Vám­béry, Ernő Baloghy, Gusztáv Beksics, Mi­há­ly Réz ș.a. O ideologie etnonaționalistă si­milară aceleia maghiare a amintiților in­telectuali publici este și cea formulată de Aurel C. Popovici, una care a provocat nu­me­roase discuții contradictorii în epocă și al cărei ecou se regăsește în orientările po­litice extremiste din România secolului al XX-lea.

Între întrebările-cheie cărora cartea Ide­ea de superioritate națională în Imperiul Austro-Ungar (1880-1918) le caută răs­pun­suri este și următoarea: în ce măsură amin­tita ideologie etnonaționalistă și na­țio­na­listă a fost receptată de societatea ungară, respectiv cum anume „a participat aceas­ta la formularea unui imaginar al superi­o­rității rasiale?“. Marius Turda presupune că ar fi existat o influență reciprocă între culturile elitară și populară, ceea ce e plau­zibil, dacă urmărim în timp evoluția idei­lor politice în cazul fiecărei națiuni din Europa Centrală. Cartea sugerează multe al­te interogații utile înțelegerii co­mu­ni­tă­ți­lor naționale și statelor Europei Centrale construite pe ruinele fostei monarhii dua­liste. De exemplu: care e sensul con­cep­tu­lui de naţiune în cultura ungară? Este vor­ba despre un concept rezultând din asi­mi­larea şi interpretarea unor izvoare literar-istorice şi juridico-politice sau e vorba de impulsuri şi sentimente dezvăluind o ima­ginară zestre ancestrală? Este națiunea, cu sinonimele sale, un concept raţional sau unul iraţional?

Interogaţiile sunt îndreptăţite de în­dată ce majoritatea istoricilor și mai ales a ideologilor au vorbit de naţiune într-o accepțiune similară, indiferent de epocă, de pildă, fără a face dis­tincția dintre vocabularul social-politic mo­dern și acela premodern. De aici şi im­portanţa cercetării conceptelor de naţiune şi de naţionalism în cazul ungar. Im­pu­ne­rea limbii maghiare în instituţiile statului şi intenţia asimilării vorbitorilor de alte limbi ori a delimitării de aceştia arată ori­entarea ideologică spre care se îndreptau elitele ungare în epoca romantică și în ace­ea a descoperirii ideii naționale. Indiferent de orientările îmbrăţişate, radicală sau mo­de­rată, intelighenția Ungariei a revăzut ra­porturile cu nonungurii în a doua ju­mă­tate a secolului al XIX-lea, a dezbătut re­vendicările lor şi a folosit teoriile recent apă­rute în culturile Europei Occidentale.

Problematizarea ideilor politice năs­cute pe parcursul disputei în­tre grupurile ce deveneau din ce în ce mai conștiente de propria lor identitate – ungurii reven­dicau ideea de cuceritori, iar românii pe aceea de continuitate - îi oferă ocazia lui Ma­rius Turda de a radiografia un timp is­toric, respectiv de a comenta analitic și cri­tic discursul naționalist care împrumută idei rasiste și antisemite. Trebuie spus că deschiderea spre alteritate și includerea în discuțiile publice a chestiunii na­ţio­na­li­tă­ţilor din imperiu, precum și formularea con­ceptului de naţiune în acord cu rea­li­tăţile social-comunitare ungare a fost pre­zentă în gândirea unor intelectuali ra­țio­nali și bine informați. Exemplul lui József Eötvös nu a fost unul singular. Din păcate, el nu a avut succes nici în Ungaria și nici în regiunile învecinate ei. Cum observă Ma­rius Turda, ceea ce se dezvoltase în min­­tea multora dintre urmașii pașop­tiș­tilor a fost relația dintre rasism și na­țio­nalism. Fenomenul este unul relativ si­mi­lar în cazurile român și maghiar.

Concluziile cărţii trimit la un mod de abordare pertinent şi no­vator al trecutului în general, motivând totodată de ce istoricii preocupaţi de etnicitate, na­ţio­nalitate, naţiune, naţionalism, stat-na­ţiu­ne, de istoria ideilor identitare de secol al XIX-lea ar trebui să ţină seama de pro­blematizarea ştiinţifică, şi nu de ideologia identităţii în regiunile Europei Centrale şi de Est. Iată ce scrie Marius Turda: „Mo­delul istoriografic care, în mod obişnuit, a fost aplicat la investigarea na­ţio­na­lis­mu­lui în Europa Centrală trebuie deci ex­tins, iar ideea de superioritate naţională să fie inclusă între acele interpretări ca­re au în vedere unul dintre cele mai im­portante evenimente din istoria Europei moderne, dezintegrarea Monarhiei Aus­tro-Un­ga­re“. Înţelesul nu este doar unul istoric, ci şi istoriografic, îndemnând la re­gân­direa me­todologiei şi la rescrierea is­to­riei, la ex­pli­carea unui set de idei ex­tre­mis­te de secol al XIX-lea care aveau să fa­că ravagii pe par­cursul secolului al XX-lea. Ideea de su­perioritate națională în Im­pe­riul Austro-Ungar (1880-1918) este o car­te care nu tre­buie să lipsească din refe­rin­ţe­le principale ale istoricilor, filologilor şi sociologilor ro­mâni, maghiari ori ale ace­lora din alte sta­te ale Europei Centrale. Sa­lut cu bucurie apariţia acestei cărți într-o fru­moasă ver­siune românească aparţinînd tradu­că­to­ru­lui şi istoricului Attila Varga, pre­cum şi Edi­turii Argonaut din Cluj-Napoca.