Laignel-Lavastine: metoda "franceza" (IV)

Marta Petreu | 22.07.2002

Pe aceeași temă

Luati, serviti, acestea sunt cartile mele

Al. L.-L. s-a folosit din cartea mea mai ales (dar nu numai) de capitolele: despre tineretea lui Cioran, despre legionari, despre intelighentia romaneasca si miscarea legionara, despre colectivismul national, despre Cioran in peisajul interbelic romanesc. Jaloanele calendaristice ale implicarii lui Cioran in politica, stabilite de mine si pentru care nu a existat nici o alta cronologie anterioara, trec firesc in cartea d-nei L.-L., ca bornele unui drum public. Cand are interes, le exagereaza. De pilda, eu scriu la pagina 335: "Conform informatiilor existente pana acum, daca facem un calcul, Cioran s-a aventurat pe teritoriile ametitoare ale politicii cel mult 8 ani (intre noiembrie 1933 si ianuarie 1941)" (p. 335); iar Al. L.-L., dupa ce fixeaza (pe urmele mele, cum am aratat mai sus) ca data a "adeziunii" "la fin octombre-debut novembre 1933" (p. 86), si ca data terminala "le 1er janvier 1941" (p. 87), calculeaza apoi totalul in felul pe care deja i-l recunosc: introduce imprecizia hiperbolizanta; asa ca ce era la mine 8 ani, devine la ea: "presque une decennie" (p. 122).

Eu scriu despre generatie si ideologia generationista:
M.P.: "a) prima trasatura foarte evidenta a generatiei '27 a fost adversitatea fata de generatia "batranilor"" (p. 337).

Al. L.-L. reia: "Generation parricide L'aversion envers la generation precedente, celle des "vieux", represente bien le trait le plus symptomatique du groupe" (p. 69). Eu aduc argumente si pun pe hartie (cu trimitere filologica la sursa) formula ionesciana:
M.P.: "Acest "sentiment paricid" al tinerilor a fost general. Virtuozitatea bascaliei sofistice a lui Eugen Ionescu din Nu, demolatoare a gloriei literare a lui Arghezi, Barbu si Camil Petrescu, s-a hranit din acest sol. Daca in Nu a demolat voios gloriile literare ale momentului..." (p. 339).

Al. L.-L., ca o cotofana careia ii plac obiectele lucioase, preia formula paricida ionesciana asupra careia i-am atras atentia si o pune ca titlu de paragraf, "Generation parricide", apoi preia, expressis verbis, "demolarea", apoi, prin parafraza, "voiosia" etc.:
Al. L.-L.: "... le jeune critique s'y emploie a demolir une a une toutes les gloires etablies de la scene locale [...] Cette attitude "parricide" tient surtout, ici, de l'hecatombe carnavalesque" (pp. 69-70).

Si, pentru ca eu, analizand atitudinea "paricida" a lui Cioran, arat ca la el atacul la adresa generatiei anterioare s-a sudat cu antitraditionalismul si cu antiautohtonismul (pp. 340, 341), Al. L.-L. mai prinde un capat de idee si o extrapoleaza asupra intregii generatii, exceptandu-l doar pe Ionescu: si anume, scrie ea, generatia tanara e paricida in sensul ca se opune... generatiei pasoptiste cu studii in Franta (p. 70).

Lipsa de finete analitica a autoarei e obositoare. Pe scurt: adversitatea generatiei '27 fata de "batrani" tintea in primul rand in scriitorii cu 10-15 ani mai varstnici; lista celor vizati se afla in Ionescu, daca Al. L.-L. are rabdare s-o caute si s-o citeasca. Cioran nu a fost antipasoptist, cum spune ea, dusa de entuziasm; Eliade, da. Cu toate acestea, Balcescu era printre cei patru favoriti ai lui, nu printre cei respinsi, cum crede doamna L.-L. Autoarea franceza practica ghiveciul de idei pe seama documentarilor altora, asa ca nu-i de mirare ce iese. In acealasi pasaj pe care-l preia, deformandu-l, din cartea mea, L.-L. il premiaza pe Ionescu, a carui atitudine - fata de generatia anterioara - mai complicata decat stie doamna L.-L. - ar fi o "fronda", pentru "exasperer le patriotisme litteraire ambiant" (p. 69). E o politizare si falsa, si stupida.
Eu scriu:
M.P.: "c) Generatia '27, sub influenta lui Nae Ionescu, a descoperit valorile crestinismului ortodox. "Ortodoxia e, pentru noi, Crestinismul autentic, care trebuie actualizat cu proaspete si calde fapte sufletesti" (Mircea Eliade, Itinerariu spiritual. XI. Ortodoxie, in Cuvintul, anul III, nr. 924, 12 nov. 1927, v. Dreptul la memorie..., IV, p. 495), proclama seful generatiei. Consecvent acestei idei, mai tarziu, in anii apropierii si implicarii sale in Miscarea Legionara, Eliade si-a pus sperantele de transformare a Romaniei si de formare a "omului nou" tocmai in religia ortodoxa" (pp. 342-343).

Iar Al. L.-L. reia: "Un article, precisement intitule "Orthodoxie", clot ainsi la serie de L'Itineraire spirituel: l'orthodoxie, affirme-t-il, represente a nos yeux le christianisme authentique, et quels que soient les chemins empruntes par une conscience contemporaine, ceux-ci ne pourront que deboucher sur le christianisme orthodoxe (M. Eliade, "Orthodoxie", Cuvintul, 12 novembre 1927). Ce choix est decisif, car, [...] il jouera dans le cas d'Eliade un role central dans son rapprochement futur avec la Garde de fer. Une des specificites ideologiques du mouvement consistera, en effet, a subordonner l'avenement revolutionnaire d'un "homme nouveau" a la pratique et a la victoire d'un orthodoxisme fondamentaliste" (p. 76).

(Sa notez rapid in paranteza ca Ortodoxie e penultimul, nu ultimul articol din seria Itinerariului... eliadesc, deci contributia proprie a doamnei L.-L. e o eroare.)

Eu continuu:
M.P.: "Ortodoxismul entuziast si zgomotos al generatiei - al lui Eliade, Vulcanescu, Arsavir Acterian, Radu Gyr, Dan Botta, Ernest Bernea etc., si care a fost unul din factorii ce au favorizat intalnirea tinerei intelighentii interbelice cu legionarismul..." (p. 343).

Al. L.-L.: "Chez de nombreux membres de la Jeune Generation - Eliade, mais aussi ses amis Mircea Vulcanescu, Arsavir Acterian, les poetes Dan Botta et Radu Gyr, ou l'essayiste Ernest Bernea -, l'obsession nationale va egalement s'associer a un credo orthodoxiste" (p. 76).
si, pentru ca i-a placut inflexiunea frazei mele: "Ortodoxismul... i-a ramas cu totul strain lui Cioran" (p. 343), si-o ia:
L.-L.: "Ce choix est decisif, car, s'il restera etranger a Cioran..." (p. 76). Apoi, paginile 342-347 din cartea mea, in care explic si analizez pe baza de citate adversitatea lui Eliade fata de tehnica, parlamentarism, occidentalism, spirit francez etc., trec, comprimat, in paginile 70-71 din volumul d-nei L.-L., cu aceleasi conexiuni, bineinteles, la citatul cel mai important din Eliade.

Trebuie sa recunosc ca, scriind acest lung articol, am inceput sa ma satur: pe de o parte, ma enerveaza faptul ca Al. L.-L ma copiaza fara jena; pe de alta parte, ma enerveaza ca ma copiaza atat de prost - in sensul ca deformeaza, vicios, tot ce atinge, asa ca trebuie mereu s-o corectez, ba pentru informatii gresite, ba pentru interpretari fortate. De pilda, in ce priveste ideologia generatiei '27, eu, nelamurita de prezentarea lui Z. Ornea, care mi s-a parut insuficient ordonata si prea libera fata de firul cronologic al aparitiei si dezvoltarii unor idei, mi-am sistematizat, pe baza lecturii integrale a lui Cioran si Ionescu si a unei lecturi foarte extinse a lui Eliade, Noica, Vulcanescu, Tincu etc., propriul meu tablou generationist, pe puncte, cu care am operat atat in cazul lui Cioran, cat si in cazul lui Ionescu. Altcineva, evident, poate face un alt tablou al ideologiei generatiei '27. Eu cred ca al meu e bun.

Unele conexiuni - de pilda, rolul metafizicii irationaliste si vitaliste in intalnirea lui Cioran, a generatiei in general, cu legionarismul - mi s-au cristalizat dupa mii de pagini de lectura, si nu au un precedent intr-o alta exegeza asupra generatiei. Ei bine, se pare ca aceste sistematizari ale mele i-au placut foarte autoarei L.-L., asa ca le-a simplificat putin si le-a preluat, cu franturi de fraza cu tot, dupa cum s-a vazut, in textul ei.

Eu scriu (repetat si cu citate - in acest caz la pp. 264, 315, 317, 363-374 - cum mi-e prostul obicei pe care mi l-au reprosat comentatorii) ca ideologia lui Cioran difera de cea legionara si ca Cioran a fost constient de asta inca din 1935:
M.P.: "Absenta oricaror referiri directe - aprobative sau critice - la legionarism ar mai putea fi explicata si prin marile diferente de viziune dintre Cioran si ideologia legionara, diferente de care tanarul filosof, dupa cum dovedeste corespondenta sa, era deplin constient. surmeaza un citat din Cioran, scrisoarea catre Mircea Eliade din 9 dec. 1935, in Scrisori catre cei de-acasa, p. 270t" (p. 364); "Cioran a visat un viitor citadin, industrial si european, pentru tara, in vreme ce legionarii, iremediabil paseisti, au avut o viziune rurala si autarhica a tarii" (p. 372).
Iar L-L. preia ideea, impreuna cu citatul care o justifica, precum si caracterizarea legionarilor ca paseisti:
L.-L.: "Entre le collectivisme national et revolutionnaire de Cioran, qui confine a une veritable metaphysique de l'Histoire, et l'ideologie plus passeiste de la Garde de fer, il existe cependant d'importantes dissimilitudes. Ces differences, Cioran, dans sa correspondance privee du moins, ne cherche pas a les dissimuler.
On trouve une importante precision a cet egard dans la lettre, deja citee, adressee a Mircea Eliade en decembre 1935" (p. 151), si urmeaza acelasi citat folosit de mine.

In cartea mea, eu fac chiar un tablou concluziv al diferentelor si asemanarilor dintre ideologia lui Cioran si cea legionara. Sistematizarea mea (pp. 363-374) e pe 8 puncte, plus o pagina de consideratii finale, generale; din aceasta analiza detaliata, L.-L. s-a servit, pe patru puncte, cu ce i-a convenit (vezi L.-L., p. 151), lasand pe dinafara acele diferente care il avantajau prea tare pe Cioran (nuantele si limitarile antisemitismului, absenta misticii mortii, nuantele cioraniene de apreciere istorica a democratiei si liberalismului). Pentru aceeasi problema a diferentelor de ideologie dintre Cioran si legionari si a solutiilor lui Cioran, capitolul VIII din cartea mea (pp. 266-269, 288-290 etc.) trece, ca rezumat, in pp. 151-152 din cartea d-nei L.-L.

Eu scriu lent, detaliat, cu analize si cu citate, ca Cioran 1: refuza solutia unui stat democratic prosper (pp. 257, 263), 2: refuza socialismul de stat si comunismul (p. 274), si 3: propune, in urma unei lungi analize, "colectivismul national" (p. 276). Toata analiza mea e preluata rapid de L.-L. in 6 randuri la mijlocul paginii 153, cand scrie ca esentialul la Cioran este "colectivismul national", care e altceva si decat formele comunitarismului si decat democratia atomizanta.

Tot asa preia (in paginile 152-154), din acelasi capitol VIII al meu, analiza taranului si a muncitorului "acosmic", a atitudinii lui Cioran fata de bolsevism si industrializare, conexiunea, pentru care am fost destul criticata, Cioran-Ceausescu etc. Iar din capitolul meu VII, Problema "strainilor", pp. 216-217, circumscrierea termenului de "strain" la Cioran: vezi L.-L., p. 156; apoi, conexiunea xenofobie-antisemitism (M.P., pp. 215-219; L.-L., p. 156). Etc. Etc. Fise-rezumat, facute dupa cartea mea, sunt amestecate cu indemanare cu fisele facute dupa cartea lui Ornea si date, calm, drept cercetare proprie. Din cand in cand, imaginatia autoarei produce, in sfarsit, si cate ceva strict personal, chiar daca produsul e fantasmagorie pura, caci nu are nici o baza in documente; de pilda, ea emite, la p. 150, pe un ton categoric, informatia, absolut fantasmagorica, ca Zelea Codreanu nu l-a putut convinge pe Cioran sa preia o functie in legiune. Dar numai cu fantasmagorii nu se face o carte originala.

Atata tot? Nu, nu-i doar atat. E mult mai mult, chiar daca am inceput sa ma satur sa pun in paralel propriile mele texte cu paginile doamnei L.-L. De pilda, eu vorbesc despre tema ardeleana din scrierile romanesti ale lui Cioran (pp. 309-311 si 329-330), comentand, printre altele, ca:
M.P.: "Cioran si in 1941 reia si duce mai departe problematica din Deceptii si sperante in jurul Ardealului (1937). Concret, el publica articolul Ardealul - Prusia Romaniei. Argumentele, aceleasi ca in 1937, sunt o patetica pledoarie pentru virtutile solide ale provinciei sale natale..." (p. 329); "Cioran ofera pentru a doua oara modelul ardelenesc regimului nou creat: "Ardealul in Romania legionara trebuie sa impuna formula lui de viata: aderenta la autoritate..."" (pp. 329-330).
Iar L.-L. scrie despre acelasi articol, Ardealul - Prusia Romaniei, ca e un gest de repetitie al lui Cioran, si (dupa ce adauga din imaginatie ceea ce lipsea cu totul din ambele articole cioraniene si, normal, si din interpretarea mea:
xenofobia si antisemitismul), ajunge exact la acelasi citat, nu fara a se referi la "virtutile" provinciei natale cioraniene: L.-L.: "De meme, dans "La Transylvanie, Prusse de la Roumanie", qui prolonge un article plus ancien de 1937 dans lequel il vantait deja les vertus de sa province natale (E. Cioran, "Deceptions et esperances autour de la Transylvanie", Vremea, 31 janviers 1937, p. 3)..." (p. 336); "Il ne fait en realite que repeter en d'autres termes son propos de 1937, a savoir qu'au regard de la revolution nationale a accomplir, la xenophobie et l'antisemitisme constituent certes une condition necessaire, mais pas suffisante.
[...] "Au seine de la Roumanie legionnaire reaffirme-t-il dans cet esprit, il serait donc bon que la Transylvanie impose sa formule: l'adhesion a l'autorite"" (p. 337).

In fapt, tehnica ei de "imprumut" e uneori si mai complicata decat o descriu eu aici. Uneori ea polemizeaza cu cineva nenumit care ar putea da o interpretare anume unor texte, apoi, dupa polemica cu acel cineva nenumit, pune in pagina o interpretare sau o conexiune de idei pe care eu le recunosc ca ale mele; mai mult, si ideile cu care polemizeaza le recunosc tot ca ale mele. S-ar putea crede ca doamna L.-L. vrea sa ma crute, de aceea nu ma numeste nici cand polemizeaza cu interpretarile mele. Nu. Vrea sa ma plagieze si plagiaza.

Tehnica e veche, Nae Ionescu era expert in ea: polemiza deschis cu o idee a lui Bergson, apoi, dupa acest paravan, reproducea o problema din Bergson si, fara sa-l mai pomeneasca, si-o atribuia lui insusi. L.-L. aplica tehnica asta a paravanului in legatura cu sursele critice romanesti, cu mine in mod sigur, apoi se serveste nestingherita din tot ce am adunat in cartea mea.

Sa mai dau un exemplu: eu scriu, la paginile 311-313 si 329, despre estetismul unor articole politice ale lui Cioran; de pilda, conchid despre Inselarea prin actiune (15 dec. 1940): M.P.: "Este, asa cum am aratat, textul unui estet bolnav de decadenta, iar nu al unui partizan ortodox al legionarismului" (p. 329).

Iar L.-L. scrie, despre acelasi text:
L.-L.: "... ce texte est davantage celui d'un esthete de la decadence que d'un militant legionnaire forme a la lecture exclusive du Livret du chef de nid" (p. 336).

Despre plecarea lui Cioran in Franta, ca diplomat, eu reconstitui:
M.P.: "... rebeliunea legionara il gaseste in tara, poate chiar in Bucuresti, unde fraza lui, "Legiunea se sterge la cur cu tara asta", circula de la Belu Zilber la Sebastian; acesta din urma ii consemneaza, in 12 februarie 1941, plecarea la Paris, la post. Dupa plecarea lui, in 6 aprilie 1941, Vremea anunta aparitia celei de a doua editii a Schimbarii la fata a Romaniei; peste 2 zile, Cioran implinea 30 de ani. O scrisoare catre Comarnescu, din 1 martie 1941, deci la putine zile dupa intoarcerea precipitata a lui Cioran in Franta, contine o aluzie la clatinarea opiniilor sale politice" (pp. 332-333).

Dar iata ce cloneaza L.-L., intr-un paragraf ce se numeste ""La Legion se torche le c... avec ce pays!" (Cioran)" (p. 341):
L.-L.: "... un bon mot de Cioran circule en effet a Bucarest, de l'economiste et militant communiste Herbert Zilber a Mihail Sebastian: "La Legion se torche le c... avec ce pays!", clamerait l'auteur de La Transfiguration. Sebastian le croise une quinzaine de jours plus tard, le 12 fevrier. Cioran lui apprend que sa nomination en France a ete maintenue" (p. 342); "... le 1er mars, Cioran adresse deja, de Vichy, une lettre a Petru Comarnescu. Le 6 avril, alors qu'il se trouve en France depuis un bon mois, Vremea annoncera la parution de la deuxieme edition de La transfiguration de la Roumanie. Un beau cadeau d'anniversaire pour le philosophe qui, deux jours plus tard, fetera ses 30 ans" (p. 343).

Vremea din 6 aprilie, din care eu am luat anuntul ca a aparut Schimbarea la fata..., nu apare in bibliografia finala a d-nei L.-L. In mod sigur, n-a vazut-o. Informatia e luata, ca tot restul pasajului, din cartea mea. Sa zic si eu ca Ionescu, din nou: "Haida-de!". Documentata aceasta plagiatoare?! Exemple de acest fel mai sunt. Destule si pentru Z. Ornea pot fi scoase. Destule. Cum destule sunt si greselile factuale ale d-nei L.-L. pe care nu le-am mai semnalat.

* De acelasi tratament se bucura si articolele mele despre Ionescu pe care le-am publicat in presa si apoi in volumul Ionescu in tara tatalui (Ed. Biblioteca Apostrof, 2001).

In nr. 11-12/2000 din Apostrof am publicat un voluminos Dosar Eugen Ionescu, intitulat: Un oarecare Eugen Ionescu, poet ratat si dezechilibrat, este condamnat in contumacie de Curtea Martiala la 11 ani inchisoare corectionala si 5 ani interdictie corectionala pentru ofensa armatei si ofensa natiunii.

Dosarul meu (8 pagini de revista, pp. 19-26) a trecut complet, sub forma de rezumat, cu titlul: Onze ans de correctionnelle pour "Un certain Eugene Ionesco, poete rate et desequilibre...", in paginile 392-400 ale volumului doamnei L.-L. Atata doar ca, in vreme ce eu merg strict cronologic, L.-L. incepe cu ceea ce la mine e secventa a 9-a, intitulata Reactia lui Ionescu (Apostrof, 11-12, 2000, p. 25). In continuare, voi pune, pe scurt, in paralel "Dosarul Ionescu" din Apostrof cu volumul d-nei L.-L.; fac trimiterea la Apostrof, iar nu la cartea mea despre Ionescu, deoarece am indicii clare ca doamna L.-L. a preluat textul meu din revista, nu din carte. Eu scriu:
M.P.: "Cuprins de "teama zilei de maine si de aceea a nereusitei sociale", ii cerea lui Vianu, cu incredere, sfaturi si ajutor. In 9 februarie 1948, facea din nou apel la ajutor, caci "starea mea materiala", dupa "3 ani de zile" fara nici un post, doar cu promisiuni ale lui "M. Ralea de a-mi aranja situatia (printr-o numire, de pilda, de lector in Franta sau altceva la o legatie)", era "mai mult decat precara"" (Apostrof, nr. 11-12, 2000, p. 25)
si trimit, in note, la scrisorile lui Ionescu catre Vianu. Iar L.-L. incepe direct cu asta (vezi p. 394), cu scopul de-a introduce, in termeni de roman politist, "l'extraordinaire histoire que voici" (p. 395).

Apoi Al. L.-L. nareaza cu voluptate "extraordinara istorie" pe care o stie. O stie de unde? Nu ne spune. Ea da linistita trimiteri la Dreptatea, Viata romaneasca, Glasul armatei, Romania libera, Scinteia, Universul, cu data, uneori cu numar, uneori chiar si cu pagina de unde si-ar fi extras, chipurile, informatiile. In realitate, asa cum a observat si Mircea Iorgulescu in 22, ea imi rezuma Dosarul Ionescu din Apostrof (dosar in care sunt si reproduceri fotocopiate de titluri din presa, deci avea de unde sa stie ca exista "les gros titres" (p. 398) si preia (uneori cu erori) toate informatiile pe care le utilizeaza in cartea ei. N-am stat in biblioteca, cautand cu disperare un fir, decat 2 luni, de ce sa nu preia doamna Lavastine totul? Fara sa ma citeze. Or, corect filologic si juridic ar fi fost ca L.-L. sa semnaleze clar, de la bun inceput, ca nu face altceva decat sa rezume cercetarea bietului "M. Petreu". Doamna Lavastine stie cum se face o citare corecta, fie aceasta in textul de baza, fie in note; dar la mine se fereste sistematic sa o faca. In cazul de fata, ea face, undeva, la mijlocul "extraordinarei istorii" pe care o nareaza, o nota in care trimite - ca si cand l-ar fi chiar vazut! - la ziarul de unde ar fi luat ea sentinta, iar dupa ce da aceasta precizare, adauga, abil: L.-L.: "1. Romania Libera du 31 mai 1946, p. 4. On trouvera une enquete tres complete sur cette "affaire Ionesco" dans le dossier que lui consacre M. Petreu dans Apostrof, Cluj, no 11-12, 2000, pp. 19-26" (p. 399).

Ea nu spune explicit, in aceasta nota-paravan sau nota-de-acoperire, ca a rezumat dosarul meu, ci isi lasa cititorul sa inteleaga ca, in paralel cu ea, mai exista cineva, "M. Petreu", care s-a ocupat de aceeasi problema; iar ea, L.-L., a descoperit totul singura, in biblioteca... Pentru acest episod din viata lui Ionescu, eram sursa documentara unica. Dar o sursa care, iata, nu rezista excelentelor metode "frantuzesti" de... documentare. Cand ii place vreo formularea de-a mea, L.-L. si-o traduce. De exemplu, eu scriu ca ""Dreptatea" cere capetele lui Ionescu, Ralea etc." (p. 22), iar L.-L. e multumita: "on reclame la tete de Ionesco" (p. 398); eu scriu despre "naivitatea sau candoarea" lui Ionescu, iar L.-L. repeta: "Ionesco, dans sa candeur" (p. 397). Imi pare rau ca textul meu (8 pagini de revista, 39 pagini de carte in volumul Ionescu in tara tatalui) e prea mare pentru a fi pus, pas cu pas, in paralel cu paginile-rezumat din cartea doamnei L.-L. Reproduc insa un pasaj de la sfarsit:
M.P.: ""Incheiere sau despre viceversa".

Destinul lui romanesc e plin de neascunsa ironie si anume: I-a fost dat lui Ionescu - care scapase intreg de legionarii pe care-i ura si de regimul de extrema dreapta pe care-l detesta (dar care i-a furnizat mijlocul legal, unicul mijloc legal de plecare din tara: o functie intr-o Legatie a Romaniei peste hotare) - sa fie condamnat de un regim care se autoproclama democratic, pe care Ionescu l-a crezut o clipa democratic, dar care, in realitate, s-a dovedit a fi fata cealalta a medaliei: un totalitarism de extrema stanga. Biografia romaneasca a lui Ionescu e incarcata de amaraciune, de spaime, dar si de o bizara si foarte romaneasca ironie. Caci ce poate fi mai ironic decat sa te temi de regimul antonescian, sa-l detesti pentru ceea ce el incarneaza, dar sa evadezi din el reprezentandu-l in strainatate? Si ce poate fi mai ironic decat sa crezi, ca Ionescu, in 1945, ca s-a terminat cu imbacsita "Romanie nationalista", sa speri ca "Romania redevine o patrie; o tara luminoasa", sa i te incredintezi in mod simbolic printr-un text, text care nu doar ca va declansa un scandal de proportii, dar va atrage si-o condamnare grea, pentru "ofensa natiunii" si a armatei?" (Apostrof, loc. cit., p. 26).

Mecanismul viceversei ironice i-a cazut cu tronc doamnei L.-L., asa ca l-a folosit, in cartea ei, de doua ori; prima data, la p. 399, cu privire la Ionescu; a doua oara, in intregul paragraf Extraordinaires paradoxes de la paginile 516-519, in care il extrapoleaza asupra tuturor celor trei inculpati (Cioran, Ionescu, Eliade). Iata prima intrebuintare, in legatura cu Ionescu:
L.-L.: "Peut-etre faut-il y voir l'effet d'une somme de paradoxes trop difficile a digerer sur le moment. L'ironie, en effet, est de taille: Ionesco aura represente a Vichy la Roumanie fasciste du marechal Antonescu, qu'il detestait par-dessus tout. Apres quoi il sera condamne en 1946 a onze ans de prison par un regime communiste "ami" qui incarnait a ses yeux la promesse d'une Roumanie enfin democratique!" (p. 399).

Si, totusi: nu are oare L.-L. nici un fel de contributie personala la aceasta istorie? Sa fiu dreapta si sa recunosc: ba da, are niste erori si rastalmaciri, de care nu ma mai ocup, pe unele le-a observat Mircea Iorgulescu, in 22, erori de genul: schimba pretextul scandalului dintr-o caricatura (pe care o reprodusesem in Apostrof) intr-un text, spune ca Ionescu a stat in diplomatie pana in 1944, nu pana in 1945 etc. etc. Doua din contributiile ei originale, totusi, ma tenteaza. Sa le vedem:
1. Puloverul rosu al lui Petre Roman, azvarlit, ca nuca-n perete, in cel mai jos stil gazetaresc, la pagina 397. Ce cauta puloverul, fie el chiar rosu, al lui Petre Roman in aceasta carte ce se pretinde a fi o cercetare stiintifica? Nu stiu.
2. Identificarea Leonorei sau Eleonorei din ultima Scrisoare din Paris a lui Ionescu cu... o prostituata: "la stupidite d'Eleonora prostituee devenue legionnaire" (p. 396).
Asa deci. Acum stim. Acum suntem luminati.
Numai ca L.-L. scrie mereu mai mult decat stie. Sa-i cer oare scuze ca nu i-am servit pe tava si acest detaliu? Caci, evident, il stiam. Dar, desi acest detaliu explica scrisoarea suparata a tatalui lui Ionescu catre fiu, m-am abtinut sa-l fac public, deoarece nu-i face prea multa cinste viitorului dramaturg. Ei bine, Leonora/Eleonora e mama vitrega a lui Ionescu, pe numele ei real Eleonora Buruiana, portretizata de Ionescu insusi, in Scrisoarea sa pariziana, nu numai ca mare amatoare de sarmale, ci si ca femeia care "furase barbatul unei mame nefericite, a carei moarte o are pe suflet". Mda. Asta e altceva. Elementele de identificare stateau sub ochii doamnei L.-L.; dar, daca nu i le-a indicat altcineva, n-a fost in stare sa le vada singura. Ea vede numai ce-i arata altii.

Iar daca altii n-o fac, L.-L. o ia pe aratura si fabuleaza. Sunt convinsa ca la editia urmatoare a cartii sau la posibila ei traducere in romaneste - caci o asemenea capodopera de documentare si de originalitate trebuie tradusa si lansata in Romania ca un triumf - paranteza fantezista a acestei cercetatoare va fi corectata. Cum sunt convinsa si ca L.-L. isi va introduce in carte si toate corecturile de erori factuale pe care i le-am numit. Caci nu va mai trebui sa inventeze, ci sa preia, cum a mai preluat. Da, a preluat enorm din textele mele. O va face si in continuare. Si va zice ca e stiinta ei. Pentru naravul ei, e numai buna de pus cu Nae Ionescu intr-o catusa.

* In luna februarie a anului 2001 am publicat, in Adevarul literar si artistic nr. 555, textul intitulat "Rinocerii", un exercitiu de exorcizare. Am republicat textul in Ionescu in tara tatalui (Ed. Biblioteca Apostrof, 2001, vezi pp. 66-79) dar, totusi, in paralela ce urmeaza trimit la varianta din revista, trecuta de doamna L.-L. in "Bibliografia selectiva" pe care o intocmeste (v. p. 536);
generos din partea ei, nu-i asa? mai ales ca nu-mi citeaza textul nici macar o singura data. (Sa fie limpede: scopul vietii mele nu este sa fiu citata. Orice autor isi alege bibliografia dupa si cu care lucreaza. Dar daca cineva transcrie textele mele, onestitatea stiintifica si legislatia in vigoare il obliga sa le citeze, nu sa le prezinte drept ale sale, cum face L.-L.)

Si acum, inceputul textului meu din Ala: M.P.: "Opera franceza a lui Ionescu dovedeste ca ceea ce a trait acesta in "tara tatalui" a ramas, pentru el, o amintire traumatica imposibil de vindecat si greu de alinat. Desi exorcizata in mod repetat in teatru si in publicistica, epoca romaneasca a lui Ionescu a continuat sa fie, pentru acesta, daca nu o rana, macar o cicatrice sensibila la orice atingere. Astazi se stie, de pilda, ca trauma liminara din care s-a nascut una din cele mai jucate piese ale sale, Rinocerii (1958), a fost sentimentul de izolare si de panica pe care l-a trait Ionescu in Romania de pe urma migrarii colegilor si prietenilor sai de generatie, sub bagheta ideologica a "Logicianului" (Nae Ionescu), la legionarism" (Adevarul literar si artistic, an X, nr. 555, 13 febr. 2001, p. 8).

Si iata ce devine pasajul in inceputul capitolului Eugene Ionesco face aux Rhinoceros din L.-L.:
L.-L.: "Les annees 1934-1938 se presentent pour Eugene Ionesco comme des annees de cauchemar. Et c'est ce souvenir traumatique qui va, telle une blessure mal cicatrisee, revenir hanter l'oeuvre franaise. [...] cette piece sRhinocerost quasi autobiographique montee dans plus de quarante pays renvoie tres concretement aux sentiments de solitude et de panique qui s'emparent de l'ecrivain au tournant des annees 1930, alors que la majorite de ses amis et de ses camarades de generation operent leur conversion au fascisme sous la baguette ideologique du Pr Nae Ionescu - "le Logicien" de Rhinoceros" (p. 235).
(Frumoasa expresie: "bagheta ideologica a "Logicianului" (Nae Ionescu)"; am folosit-o de doua ori, prima data ca "bagheta "Logicianului"", in revista 22, nr. 45, 7-13 nov. 2000; a doua oara in acest text din Ala. Ma repet, ce sa fac. Iar doamna L.-L. ma repeta si ea - ce sa faca!)
Eu scriu despre jurnalul lui Ionescu intitulat Prezent trecut, trecut prezent: M.P.: "Jurnalul ionescian din "jurul lui 1940" continand rinocerul si semiologia bolii poate fi datat mai precis decat a facut-o autorul, care se adresa publicului francez; el trebuie sa fie, in parte, din anii '37-'38, adica din perioada legionarizarii colegilor sai de generatie si de dinaintea plecarii lui Ionescu la Paris, cu o bursa de doctorat; o alta parte a jurnalului dateaza, cred, din perioada nefericita pe care Ionescu a petrecut-o in patrie dupa intoarcerea de la bursa franceza si pana la plecarea lui in legatia romana de la Vichy, deci din intervalul iunie 1940-iunie 1942. Jurnalul lui Ionescu a fost scris in romana; in 1939, dupa cum relateaza Mariana Sora, Ionescu le citea la Paris sotilor Sora, din jurnalul lui scris in romaneste, atat amintiri din prima copilarie din Franta, cat si pagini de "rafuiala" cu legionarii, pe care ii descria sacadat. Scris deci in limba romana, jurnalul a fost probabil tradus in franceza abia in 1967, cand Ionescu si l-a adnotat si si l-a pregatit pentru tipar. Ca o opera scrisa in romana, recuperarea originalului acestui text atat de dramatic este, pentru cultura originara, de o importanta extraordinara" (Adevarul literar..., loc. cit., p. 8).
Iar L.-L. se lauda atat cu stiinta ca jurnalul a fost scris in romana, cat si cu datarea lui inainte si dupa bursa franceza a scriitorului; ba, mai mult, se lauda cu examinarea contextului dupa care a facut datarea:
L.-L.: "Il y a aussi, et surtout, Present passe, publie en 1968, qui reprend telles quelles de nombreuses pages de son journal de l'epoque, initialement ecrites en roumain, indiquees toutefois de façon quelque peu imprecise dans ce volume sous la mention "autour de 1940". Mais par l'examen de leurs references au contexte, ces fragments peuvent etre dates avec plus de precision, les uns remontant manifestement aux annees 1936-1938, avant son depart a Paris; les autres correspondant, en revanche, a la periode immediatement posterieure, passee a Bucarest et comprise entre juin 1940 et juin 1942 (mention "autour de 1941")" (pp. 240-241).

Eu arat ce e la Ionescu cu "omul" si cu "omul nou", si scriu ca rinocerul e un mutant:
M.P.: "Cum arata, conform jurnalului Ionescian, deci pe viu, rinocerul si rinocerita? Rinocerul este un mutant, caci nu mai e om, ci "om nou", adica faimosul "om nou" al doctrinei legionare.

Un "slogan rinoceric" e totuna cu "un slogan de om nou" si pretinde aderentilor sa-si abandoneze individualitatea in favoarea noului zeu al rinocerilor" (Adevarul literar..., loc. cit., p. 8).
Asa ca L.-L. face si ea pasul:
L.-L.: "Car la question qui se pose au jeune ecrivain de gauche entre 1933 et 1942 est bien de savoir comment sauvegarder sa qualite d'homme quand, autour de soi, tous ou presque deviennent des hommes nouveaux" (p. 238).
Apoi completeaza:
L.-L.: "Les rhinoceros sont des mutants" (p. 242),
si va repeta cu voluptate formula "mutantului", ca si cum ea ar fi inventat-o. Eu descriu mutatia:
M.P.: "Metamorfoza oamenilor in oameni noi, adica in rinoceri, are semne clinice pe care tanarul Ionescu le consemneaza in jurnal inca din faza de "incubatie" a bolii. Omul nou e "nu numai psihologic, dar si fizic diferit de om"; rinocerita aduce o noua expresie a fetei, o "anumita lucire in ochi", un "ciudat licar in privire"; cei atinsi de ea devin tot mai indepartati si straini..." (Adevarul literar..., loc. cit., p. 8).
Iar L.-L. descrie:
L.-L.: "Aussi leur metamorphose est-elle, dans une premiere phase, presque indicernable a l'oeil nu. C'est que la maladie comporte une phase d'incubation, observe l'auteur a plusieurs reprises. Et il est extraordinairement frappant de constater aujourd'hui, avec le recoupement des sources, a quel point le tableau clinique tres precis... qu'il en dresse correspond... a l'evolution politique de Mircea Eliade..." (p. 242); "Ionesco observe qu'une transformation physique accompagne en general cette evolution psychologique..." (p. 242).
Eu descifrez la ce societate filosofica face Ionescu trimitere:
M.P.: "Filosofia lor e produsa in retortele unei societati filosofice care poarta "numele unui profesor fascist", precizeaza Ionescu, referindu-se desigur la "Asociatia pentru cunoasterea si promovarea operei lui Nae Ionescu", creata la 4 octombrie 1941 si avand douazeci si unu de membri fondatori (printre care Onicescu, Vulcanescu, Noica si Floru). Ionescu, in schimb, atribuie acestei "societati de gandire" saizeci sau saptezeci de ideologi, c are "se reunesc, discuta, se pregatesc: sunt "mistici", legionari sau prolegionari, adica membri ai familiei spirituale Garda de Fier", si vede cercul lor marindu-se halucinant: "vor ajunge o suta, doua sute, o mie, invadeaza ziarele, revistele. tin cursuri la facultate, conferinte, scriu carti, vorbesc, vorbesc, vocile lor acopera tot". Cand "viziunea lor asupra lumii" va invinge, "Atunci, vom fi pierduti", prevesteste viitorul dramaturg in jurnalul sau" (Adevarul literar..., loc. cit., p. 9).
Iar L.-L. insfaca prompt informatia si o foloseste cu curaj, dand citate mai ample decat mine.
L.-L.: "La philosophie des rhinoceros, precise Ionesco vers "la fin janvier 1942", s'elabore par ailleurs au sein d'un groupe de reflexion qui porte le nom d'un professeur fasciste et qui regroupe soixante jeunes philosophes. Il s'agit en fait de l'Association pour la connaissance et la promotion de l'oeuvre de Nae Ionescu, fondee le 4 octobre 1941, et qui comptait vingt et un membres fondateurs, dont Constantin Noica et Mircea Vulcanescu. Un des objectifs de l'association etait de travailler a l'edition et a la publication des cours de Nae Ionescu. Le futur dramaturge attribue a cette societe soixante-dix membres, et on sait, ajoute-t-il, a quel point ce genre de comites sont dangereux et efficaces" (p. 248).

Apoi, dupa un ocol, da acelasi citat din Ionescu, pe care il incheie exact unde l-am incheiat si eu (p. 249).

Si nu-i ajunge. Preia tot, intr-un delir al "copiatului" cum eu n-am mai vazut decat la Nae Ionescu. Preia orice: observatiile despre dezindividualizarea pe care o produce fanatismul, analiza limbii impersonale a rinocerilor, conexiunea ca impersonalizarea adusa de fanatism l-a facut pe Ionescu sa diagnosticheze nu doar rinocerita de dreapta, ci si rinocerita comunista, localizarea cronologico-geografica a rinoceritei de origine, ce mai, tot. Tot. Apoi, eu il identific, in opera lui Ionescu, pe Noica:
M.P.: "Alt portret, recognoscibil dupa aluzia la un articol al convertitului la gardism, este al lui Noica: un om "foarte amabil, foarte fin, foarte distins", de fapt, "prea amabil, prea fin, prea distins", care "face parte din Garda de Fier" si recomanda gardistilor "sa fie ingrozitor de buni": "Bunatatea are aici rolul, constient sau nu, de a ascunde ingroziorul. Le spune deci ca trebuie sa ucida, cu "bunatate"". Articolul la care face aluzie Ionescu se numeste Fiti ingrozitor de buni! si a fost publicat de Noica in Buna Vestire din 10 septembrie 1940" (Adevarul literar..., loc. cit., p. 9).

Drept urmare, si Al. L.-L. il identifica, la randul ei (iar eu ma intreb de ce n-a facut-o in cartea pe care i-a dedicat-o), pe Constantin Noica:
Al. L.-L.: "On reconnait egalement, derriere la lettre "N", le philosophe Constantin Noica [...] Dans son journal, Ionesco le decrit comme un homme extremement gentil, fin et distingue [...] "Soyez effroyablement bons!", a l'instar des jeunes legionnaires, commande-t-il ainsi a ses compatriotes dans son deuxieme editorial du 10 septembre 1940" (p. 247); "Eugene Ionesco consigne: "N. recommande aux legionnaires d'etre effroyablement bons", et de relever un nouveau tour de passe-passe langagier: "Le bon a ici le role, conscient ou non, de cacher l'effroyablement. Il leur dit donc qu'il faut qu'ils tuent, avec "bonte""" (p. 248).
Eu il identific pe Arsavir:
M.P.: "Unul dintre socurile dureroase ale acestei perioade a fost, cred, pentru Ionescu, rinocerizarea prietenului sau cu "nume de arhanghel", pe care il putem identifica in jurnal sub initiala "A": Arsavir Acterian. Dupa convertire, ne spune Ionescu, "fata i s-a latit", a devenit "feroce, implacabil, stupid" si impenetrabil: "Nu se mai poate vorbi cu el. Nu-mi mai intelege limbajul, vechiul sau limbaj".Intr-un interviu din 1991, Arsavir Acterian insusi evoca supararea si insingurarea lui Eugen Ionescu: "M-a facut cu ou si cu otet. El a fost furibund. El a incercat sa ma convinga ca pasul pe care-l fac este odios. In termeni deschisi, ca asa vorbeam intre noi"; "Ionescu... el, treptat, treptat, s-a detasat, prin '38, de toti prietenii lui care aderasera la miscarea legionara... Cei mai dragi lui l-au abandonat"" (Adevarul literar..., loc. cit., p. 9).
Agera, L.-L. il "identifica", la randul ei: L.-L.: "... son ami "au nom d'archange", Arsavir Acterian - identifiable dans le journal sous l'initiale "A" [...] "Il est feroce, implacable, stupide. On ne peut plus lui parler". Dans un entretien de 1991 avec la critique roumaine Marta Petreu, Arsavir Acterian confirmera la violence de sa querelle avec Ionesco en meme temps que la solitude croissante de ce dernier. "Il m'a traite de tous les noms, se souvient Acterian. Il etait furibond. Il a tente de me convaincre que j'accomplissais un pas odieux - dans ses termes, car nous parlions tres ouvertement entre nous. C'est ainsi que petit a petit, vers 1938, Ionesco en est venu a se detacher de tous ses amis qui avaient adhere au Mouvement legionnaire. Ceux qui etaient le plus chers a son coeur l'ont abandonnee"" (pp. 246-247).
Nu numai ca-si insuseste identificarea lui Arsavir Acterian, ci, preluand fragmentul de interviu pe care eu l-am inserat in eseul meu, L.-L. face chiar o nota de subsol: nota "2. A. Acterian, "Entretien avec M. Petreu", Apostrof, Cluj, octombre-novembre 1991, p. 8-9" (p. 247); nota direct la sursa, nu-i asa? Atata doar ca, daca ar fi lucrat dupa sursa directa, ar fi vazut ca nu e un fragment unic ce curge de pe pagina 8 pe 9, ci ca e vorba de fragmente disparate, pe care eu le-am unit, semnaland prin crosete si punct-virgula locurile de taietura si lipitura. Genul asta de note cum face L.-L. simuleaza documentarea proprie, dar nu sunt decat praf in ochii cititorului francez, care n-are cum sa stie ca L.-L. a preluat, din textul meu, publicat in Adevarul literar..., atat informatia ca "A" din Ionescu e Arsavir, cat si fragmentul de interviu cu dragul meu prieten Arsavir si daca, lasandu-ma dusa, mai intai, de o intuitie irationala, m-am inselat? Caci identificarea nu mi-a servit-o pe tava Arsavir in interviul cu mine, ci identificarea am facut-o eu, in capul meu. Daca eu, in capul meu, m-am inselat, atunci s-a inselat si d-na L.-L. care s-a grabit sa-mi cloneze textul.

Doamna L.-L. ma copiaza cu sarg, pretinzandu-se, intr-o impostura uriasa, intr-un exercitiu de simulare continua, altceva decat ceea ce este. Cum am mai spus, e numai buna de pus cu Nae Ionescu intr-o catusa.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2023 Revista 22