„Memoriile generalului Berthelot“

La 19 septembrie 1916 viața generalului Berthelot, care conducea un grup de divizii franceze aflate în refacere pe frontul din nordul Franței, lângă Soissons, avea să se schimbe pentru totdeauna, căci un telefon primit de la superiorul său avea să-l scoată din anonimatul în care se zbătea în cadrul ierarhiei militare franceze, destul de stufoasă și atunci, având să-l arunce în cealaltă parte a continentului. Berthelot fusese desemnat să conducă Misiunea Mili­tară Franceză de pe frontul românesc. Berthelot a scris foarte mult despre evenimentele în care a fost implicat, însă cititorul român, pe bună dreptate, este interesat de rolul său cheie pe care l-a jucat pe frontul românesc. Fericită și inspirată este intercalarea de către editorul cărții1, istoricul american Glenn E. Torrey, între notațiile sale mai oficiale a scrisorilor trimise cu mare regularitate, în Franța, cumnatei sale, în care Berthelot este mult mai uman și coroziv.

Venit în România la jumătatea lui octombrie 1916, generalul Berthelot și-a luat rolul în serios imediat, într-o primă fază analizând situația fronturilor unde era dispusă Armata Română, unul uriaș, având în vedere că acoperea aproape toate frontierele Vechiului Regat (mai puțin granița cu Imperiul Țarist). Berthelot a făcut prima inspecție adevărată în Prahova. Treptat, din octombrie 1916 până în primăvara anului 1917, Misiunea Franceză a căpătat amploare, fiind formată din 430 de ofiţeri şi 1.500 de subofiţeri şi soldaţi, acoperind toate armele (inclusiv aviatori sau tehnicieni), administrând chiar și un spital militar, unde, de altfel, personalul francez a cunoscut și pierderi umane din cauza contractării febrei recurente sau tifosului exantematic, care făceau ravagii în rândul trupelor, dar și populației civile din Moldova suprapopulată. Berthelot își exercita simțul critic dezvoltat, chiar și pe propria noastră piele. Însemnările sale sunt încontinuu critice la adresa rușilor, care s-au remarcat într-o prima fază pe frontul românesc doar prin retrageri. În ianuarie și februarie 1917 Berthelot chiar a întreprins două lungi călătorii în Rusia, aflată în prag de descompunere, la Statul Major Imperial Țarist (STAVKA), pentru a pleda cauzele Armatei Române și Guvernului Român, supus presiunii ruse pentru a deplasa marile unități române în sudul Rusiei, idee cu care Berthelot nu era deloc de acord. În mai 1917, generalul francez a întreprins o a treia călătorie oficială în Rusia, prima în noile condiții revoluționare, cu același obiectiv precum în celelalte: încercarea de a convinge noile autorități să sprijine România și, mai ales, Armata Română refăcută, dar care avea nevoie disperată de armament, muniție și hrană. Care toate tranzitau imensul spațiu cuprins de spasmele revoluționar-anarhice rusești. La 4 mai 1917, el scria că s-a instalat în Palatul de Iarnă, de unde observa cu curiozitate situația din oraș, capitala Rusiei. „Noi și numeroase manifestații în stradă: discuții, pumni și lovituri de bastoane, trecerea camioanelor pline cu soldați înarmați, care fac ca dezordinea să crească, drapele smulse și călcate în picioare, un adevărat dezastru!“ Pe măsură ce situația din Rusia se degrada, și atitudinea lui față de ruși devine din ce în ce mai critică, nu doar din cauza condițiilor imposibile pe care le impunea României, dar și pentru că prăbușirea Frontului Oriental a eliberat sute de mii de militari germani care puteau (și au fost) folosiți în nordul Franței.

Sfârșitul anului 1917 este marcat de Berthelot în memoriile sau corespondența sa de menționarea situației tensionate dintre românii liberi și agitatorii bolșevici, care riscau să distrugă fragilul echilibru din Moldova. Însă descompunerea imensei armate țariste nu avea cum să nu afecteze frontul românesc, care era compus nu numai din cel din sud, de la Mărășești-Nămoloasa-Galați, dar se întindea pe crestele Carpaților Orientali și urca înspre Bucovina (pe care rușii o abandonaseră în urma ofensivei ratate Brusilov din vara lui 1917) și de aici spre nord. Tot ceea ce puteau face autoritățile române depășite de evenimente era să mențină cât de cât ordinea, arestând trupele bolșevizate, dezarmându-le sau facilitându-le tranzitul spre Rusia prin Basarabia. Peste tot acestea erau predispuse la jafuri, crime și violențe. Berthelot se lega de iluzia constituirii unor forțe armate în sudul fostului Imperiu Țarist, care să continue lupta împotriva forțelor Puterilor Centrale, alături de cele 15 divizii române, în ideea de a menține pe front cât mai multe trupe germane. Se agăța de iluzia regimentelor cehe, sârbe sau a forțelor armate ale Ucrainei naționaliste, toate niște himere, căci nu puteau face față forțelor combinate germano-austro-ungare.

Berthelot nu era prea fericit de intrarea trupelor române în Basarabia, în ideea de a nu-i antagoniza și mai mult pe ruși, chiar dacă recunoaște caracterul românesc al provinciei și faptul că fusese preluată de ruși utilizând forța. Descrie în detaliu evenimentele tulburi de la începutul anului 1918, care au dus la semnarea Păcii de la București. Evident că nu-i conveneau tratativele de pace și ar fi preferat ca România să reziste, argumentul său fiind faptul că germanii oricum retrăseseră de pe front câteva divizii, dar și artileria grea, trimise pe frontul din Italia sau din nordul Franței (de unde, însă, puteau fi la fel de repede rechemate). Se remarcă optimismul de fier al lui Berthelot, care, la 9 martie 1918, în ajunul plecării personalului Misiunii spre Franța prin Rusia, declara unei delegații parlamentare române, conduse de Nicolae Iorga: „Orice ar fi, războiul nu este încheiat. Acolo, pe frontul occidental, noi îl vom duce până la capăt. Iar acest capăt este, poate, mai puțin îndepărtat decât se crede. În acest moment, armătura germană este numai o fațadă în spatele căreia nu se mai află nimic. La prima crăpătură, totul se va prăbuși. De aceea, nu vă spun adio, ci la revedere!“. Cele cinci trenuri ale Misiunii Franceze au traversat Basarabia, unde militarii români le-au dat onorul, spre Odesa, unde era haos, comitetul revoluționar bolșevic părăsind marele port în față iminentei intrări a germanilor.

Totuși, bolșevicii nu au fost prea dușmănoși, probabil fiind fericiți să scape de francezi. Garniturile erau înarmate cu două mitraliere, fiecare militar francez având arma din dotare și o mie de cartușe. În plus, fiecare tren avea un trezorier care avea câțiva saci cu ruble pentru a-i mitui pe revoluționari și cumpăra hrană proaspătă. Ajungând la Moscova, Berthelot s-a plimbat prin Moscova, unde ar fi primit și oferta lui Troțki de a rămâne în Rusia, pentru a organiza Armata Roșie, propunere pe care Berthelot a refuzat-o cu indignare. La sfârșitul lunii martie, convoaiele au ajuns la Murmansk, de unde militarii francezi au fost transportați cu navele spre Newcastle, în Anglia, ajungând în portul francez Le Havre la 7 mai 1918.

Mai puțin sau deloc cunoscută este cea de a doua misiune pe care Clemanceau i-a încredințat-o lui Berthelot în octombrie 1918 (nici nu se întorsese bine). Berthelot s-a aflat în subordinea generalului Franchet d’Espèrey (cu care nu s-a înțeles deloc, criticându-l de nenumărate ori) care îi luase locul ineficientului general Sarrail, la comanda armatelor Antantei din Grecia de Nord, ducând, în septembrie 1918, la scoaterea Bulgariei din război, în urma unei ofensive susținute. Berthelot a luat trenul prin Italia (profitând să viziteze Roma), iar de la Taranto s-a îmbarcat pe o navă de război franceză care l-a dus la Salonic, de unde Berthelot făcea planuri de intrare în acțiune și de resuscitare a României. În acest sens a fost organizată și o legătură aeriană cu Iașiul, iar Berthelot își pregătea discursurile triumfătoare. Într-un fel, era o revanșă în stil mare față de plecarea precipitată care avusese loc în primăvară. Pentru puțin timp și-a stabilit cartierul general la (Veliko) Târnovo, fiindu-i trecute în subordine diviziile franceze. La 11 noiembrie 1918, Dunărea a fost traversată de trupele franceze la Nicopole și Șistov, ocupând Turnu Măgurele și Giurgiu, în fața unei rezistențe germane reduse. Mackensen se pregătea să părăsească în viteză România spre Ungaria și Germania. Avea să fie arestat în Ungaria împreună cu întreaga sa armată. Ajuns la Giurgiu, Berthelot a fost primit cu ovații de populația românească. Atitudinea sa pro-românească a fost hotărâtoare și într-o altă privință: bulgarii nu dădeau semne că s-ar retrage din Dobrogea, chiar dacă ceruseră armistițiul, fiind o țară învinsă. Berthelot le-a înaintat un ultimatum prin care să părăsească întreaga Dobroge până la 3 decembrie, „dacă nu, îi vom forța cu lovituri de tun“. Descrie cu lux de amănunte cumnatei sale intrarea în București și parada militară de la 1 Decembrie 1918, când s-a aflat la dreapta regelui. Din notațiile sale se poate remarca satisfacția de a fi asemenea unui vicerege napoleonian, având o rază de acțiune, teoretică, mai degrabă uriașă (sudul Rusiei, Odesa, Dobrogea, Ungaria), chiar dacă forțe militare foarte modeste. La 15 decembrie, Berthelot a intrat triumfător, în fruntea unui regiment francez, și în Iași, continuând vizitele de observare la Timișoara și Arad, în Banatul disputat acum atât de sârbi, cât și de români. Apoi a urcat spre Oradea, Satu Mare, Cluj, Aiud, Alba Iulia, Sibiu, peste tot întâmpinat cu ovații și flori de populația românească, cu speranță de oficialitățile maghiare. Fran­cezii ocupaseră Odesa, pe care Berthelot a vizitat-o și se afla în legătură cu Denikin care începuse lupta împotriva lui Lenin, dar avea nevoie de ajutor francez. Însă și trupele franceze au început să fie contaminate de virusul bolșevic, fiind și sătule de război (în 1919).

Berthelot a fost rechemat în Franța în a doua jumătate a anului 1919, fiind numit guvernatorul Metzului, reluat de la germani, și comandant suprem al Lorenei, implicându-se în reintegrarea acestei provincii în Republica Franceză. În 1922 a devenit guvernatorul Strasbourgului. A menținut până la moartea sa, care a survenit în 1931, legături foarte apropiate cu cea de a doua patrie a sa, România. Care l-a onorat, numindu-l membru al Academiei Române, oferindu-i și o moșie în Transilvania, în satul hunedorean Fărcădin, care a adoptat și menținut numele său până astăzi, fiind considerată o curiozitate de către francezi. În testament a donat moșia Academiei pentru a se institui burse pentru tinerii ofițeri români care doreau să studieze în Franța. Berthelot a fost îngropat la Nervieux, toate ziarele din România marcând, cu mare tristețe, evenimentul. //

Explicatie foto:

// GENERALUL HENRI BERTHELOT

//
Memorii şi corespondenţă 1916–1919

//
Glenn E. Torrey (ed.)

// Editura Militară, București, 2018