Monumente discrete

Spațiul public e supus unei negocieri constante și constituie o zonă de „luptă” continuă pentru modificarea sau ocuparea sa, pentru designul său și organizarea sa, cât și pentru lucrurile care pot fi prezentate, modul în care trebuie să arate acestea și cine are posibilitatea de a (se) prezenta în cadrul său. Designul spațiului public se bazează pe politici, dar adesea are în spate o politică, o ideologie prin care ritmul vieții e structurat și fluxul activităților e organizat prin infrastructură, accesibilitate, economie. În ceea ce privește arta publică și monumentele publice în forma lor tradițională, acestea au avut rolul de a legitima puterea și de a justifica mitologia dominantă la momentul respectiv, fie că a fost vorba de crearea ideii de națiune prin referire la mari personalități istorice care au luptat pentru idealul național, fie de apărare a ideii de națiune prin monumente dedicate eroilor din războaie ori a unor evenimente relevante (dar la fel de atent alese) din istorie. Deși în unele cazuri monumentele au evoluat în antimonumente sau contramonumente tocmai pentru a pune în discuție funcția lor tradițională, acestea sunt o prezență mai rară, în timp ce spațiul public e în continuare dominat de lucrări tradiționale. În ambele cazuri, lucrările ajung în spațiul public în urma unui filtru instituțional relevant unei noi mitologii, prin care memoria, istoria și spațiul sunt reconfigurate.

discreet monuments este o serie de proiecte (aflată încă într-un stadiu incipient) prin care ne-am propus să reimaginăm monumentul public în contextul culturilor contemporane și al noilor tehnologii digitale, care fac parte în fiecare moment din viața noastră și prin intermediul cărora raportul dintre public și privat, personal și politic, perceptibil și imperceptibil s-a modificat. La nivel conceptual, proiectele sunt gândite să intre în dialog cu ideea de monument public tradițional.

Monumentele discrete propuse de noi pot fi accesate doar online (pe smartphone, tabletă etc.) din locațiile publice specificate fiecărei lucrări. Odată ajuns la locație, o aplicație web verifică geolocația ta înainte de a putea continua către lucrare. Spre deosebire de un monument tradițional, nu am vrut să creăm obiecte concrete plasate în spațiul public, ci am mizat pe experiența care se conturează atunci când interacționezi deopotrivă cu lucrarea și cu ambientul în care trebuie să te afli pentru a o accesa.

Lucrările se află în zona de interstițiu dintre corp, ambient și infrastructura care face posibil fluxul de date digitale, și funcționează în diferite tipuri de media: vizuale, auditive, text, bazate pe narațiuni sau pe instrucțiuni pe care le primești din locația aleasă, ori o combinație între acestea, și includ atât elemente generate în timp real, cât și elemente preînregistrate. O trăsătură poate mai neașteptată pentru lucrări de acest tip este obsolescența, faptul că în timp monumentele discrete se pot degrada sau chiar pot deveni inaccesibile în urma schimbărilor tehnologice sau a codului neactualizat care stă la baza lor, aspect care adaugă nu doar o patină a timpului peste ele, ci și o permanentă amenințare cu dispariția care le accentuează fragilitatea (monumente fragile - fragilitate monumentală).

discreet monuments I - București, prima lucrare din serie^[1], este un monument dedicat actului de a respira, mai mult sau mai puțin metaforic, în București, unul dintre cele mai aglomerate și mai poluate orașe ale Uniunii Europene. Monumentul este „poziționat” în Piața Universității, în spațiul pietonal aflat vizavi de clădirea Universității din București. Am fost interesați de Piața Universității datorită monumentelor istorice tradiționale amplasate acolo, datorită valenței politice pe care o are ca punct de reper în București în ceea ce privește manifestațiile publice, dar și pentru că este unul dintre cele mai aglomerate și poluate puncte ale orașului (în același timp, e o locație care pentru fiecare dintre noi, membrii dalpofzs, are și aspecte personale). Proiectul nostru intervine critic în acest context, propunând o distorsionare a percepției acestui spațiu public încărcat de semnificații politice printr-o modulare a modalității în care percepem lumea cu ajutorul „protezelor” noastre tehnologice. Introducem în memoria Pieței o discretă amintire (monumentum - semn amintitor, amintire), modificată în timp real de date legate de poluarea aerului, care deturnează și modifică experiența corporală senzorială pe care aceasta o oferă. Chestionăm astfel în mod simbolic memoria și istoria care se construiește în Piața Universității (și în clădirea instituției de învățământ superior de vizavi). A rezultat o lucrare care nu fetișizează personaje și evenimente din istoria unei națiuni, ci se apleacă asupra factorilor ecologici invizibili, parte dintr-un sistem complex, care afectează viața fiecărui locuitor, cum este calitatea aerului, o lucrare care problematizează modul în care experiențele senzoriale sunt (de)construite prin intermediul noilor tehnologii și renegociază limita între spațiul privat (telefonul personal) și cel public (Piața Universității).

Componenta vizuală a lucrării se folosește de camera telefonului smart (tabletei / laptopului etc.) al spectatoarei pentru a capta imagini video ale locației și a le modula în timp real pe baza unor date legate de calitatea aerului în zona Pieței (preluate în momentul accesării lucrării), creând distorsiuni și efecte vizuale care pun într-o perspectivă nouă atât spațiul în care lucrarea este plasată, cât și relația noastră cu tehnologiile pe care le folosim în fiecare zi. E important de menționat că partea vizuală a lucrării nu își propune să fie o vizualizare a poluării, la fel cum întreaga lucrare nu este despre ecologie și poluare în sens militant, ci pur și simplu se folosește de poluare ca materie și date prin care putem modula percepția și relația cu acest ambient. Componenta audio a lucrării, preînregistrată (spre deosebire de video), reinterpretează ambientul sonor local prin modificări electronice plecate de la ideea de particule, populându-l cu obiecte muzicale abstracte. Periodic, o voce intervine prezentând prognoze meteo care corespund unor date relativ semnificative din istoria secolului XX și al XXI-lea și care, într-un fel sau altul, au legătură cu Piața.

Prin acest element, în lucrare se face legătura între local și global, experiență personală și planeta ca sistem complex, între lumea cunoscută în care locuim și pe care o modificăm activ și planeta văzută ca o lume total indiferentă față de viața, amintirile sau experiențele noastre. În 15 august 1912, temperatura maximă a fost de 31 de grade și nu a plouat nicăieri în țară, în timp ce Constantin Buiucul, un lucrător, și-a rupt piciorul în Piața Universității. Cerul a fost schimbător, iar vântul a predominat dinspre nord pe 20 august 1968, când URSS a invadat Cehoslovacia. Vremea ne influențează pe noi și istoria noastră, uneori în evenimente distincte, iar în prezent noi am ajuns să influențăm vremea. Printr-o aruncare de zaruri, în decembrie 1989, vremea neașteptat de caldă (într-atât de caldă, încât unii se aflau în acele zile la mare) a fost un avantaj în timpul protestelor și se înscrie în memoria și mitologia evenimentelor de atunci. Însă vremii, climei, naturii, planetei nu le pasă de noi. Este indiferentă în fața istoriilor noastre.

Capturi de ecran din discreet monuments – Piața Universității

discreet monuments II - Sofia, a doua lucrare din serie, este dedicată absurdității vieții și va fi accesibilă, începând cu 20 octombrie 2024, doar din capătul aleii Ronald Reagan a Parcului de Sud (South Park) din Sofia, Bulgaria. Lucrarea se află în apropierea unor monumente reprezentative pentru parc, cum ar fi bustul lui Reagan, statuia lui Ghandi și statuia Pacea - Izvorul Prieteniei. Totodată, această alee este una dintre cele mai frecventate din parc, motiv pentru care se află sub lentila camerelor de supraveghere video. Explorând zona, am luat probe de apă din lacurile și pârâurile din parc, iar apoi am observat, timp de mai multe zile, la microscop organismele din acele ecosisteme. S-a întâmplat ca în timp ce încercam să filmăm prin microscop (neprofesional, pe un telefon mobil) unul dintre organismele unicelulare ciliate găsite în probele de apă, membrana lui s-a rupt (posibil, din cauza procesului de observație). Partea vizuală a lucrării este alcătuită din scurta filmare fortuită a morții organismului în cauză, în care se poate observa ruperea membranei și risipirea în mediul înconjurător a algelor endosimbiotice care trăiau în interiorul lui. Componenta sonoră a lucrării pornește de la un foarte scurt fragment apropiat din Requiemul lui Gabriel Fauré, alungit digital. Treptat, pe măsură ce timpul trece, mai exact pe durata a 75,4 ani, cât este speranța de viață în Sofia (raportată pentru perioada 2021-2023), volumul sunetului se diminuează, iar videoul devine tot mai transparent, până când ambele dispar. Transparența tot mai pronunțată va permite treptat apariția unui text ascuns sub video, un chestionar pentru posteritate — care, după toate probabilitățile, nu va fi citit niciodată.

Dacă monumentul public tradițional are adesea o funcție de orientare — prin promovarea unui set de valori stabil, a unei metanarațiuni istorice unice —, monumentele discrete tind să dezorienteze. Fac asta atât prin forma pe care o iau (sunt, mai degrabă, experiențe decât obiecte bine determinate, se află online, dar sunt site-specific, sunt plasate în spațiul public, dar accesate pe dispozitivul privat, se dovedesc a fi fragile și amenințate cu dispariția iminentă), cât și prin ambiguitatea experiențelor pe care le propun: nivelul de poluare a aerului modulează modul în care vezi Piața Universității prin intermediul camerei telefonului, asculți prognoze meteo din date a căror semnificație îți rămâne în cea mai mare parte străină, asiști la moartea unui microorganism preluat din spațiul public în care te afli, asculți câteva note mult prelungite dintr-un Requiem. Ce înseamnă toate astea? Ce sens au? Nu știm. Sensurile se coagulează pentru spectatoare, în măsura în care acordă timp, răbdare și imaginație lucrărilor. Monumentele discrete oferă, sperăm, ocazia pentru coagularea unor sensuri (fragile, discrete și întotdeauna doar tentative) mai degrabă decât să comunice un sens predefinit: (dez)orientează mai degrabă decât orientează. Dacă este adevărat că lumea contemporană este caracterizată de o suprapunere de spații, timpuri, culturi și valori incongruente, atunci probabil că avem nevoie în spațiul public nu de monumente impunătoare care încearcă să omogenizeze prezentul în virtutea unui sens prestabilit, ci de monumente discrete care ne deschid, (dez)orientându-ne, spre navigarea inconfortabilă a acestei contemporaneități absurde (i.e. dizarmonioase, discordante — urmând unul dintre posibilele înțelesuri ale lui absurdus), spre navigarea riscantă a acestei suprapuneri de prezenturi eterogene rezonând cu microintervale ce nu se lasă domesticite de regulile unei utopice armonii temperate.

***

dalpofzs este un proiect lansat în 2013 care își propune să ofere un loc de întâlnire și de lucru pentru un grup restrâns de oameni provenind din domenii diferite, aflați (uneori) la mii de kilometri distanță. Proiectul se concentrează pe creații de mici dimensiuni care examinează distanțele dintre noi, în multiplele lor valențe. Practica dalpofzs ia forme variate, de la lucrări de net art care pot fi accesate online la instalații temporare în spații publice, la muzică experimentală și lucrări audiovideo. Unele dintre acestea au fost prezentate în galerii și spații de artă, atât online, cât și offline, altele însă rămân colaborări de informare care sunt postate pe site-ul nostru și pe rețelele sociale. Uneori, dalpofzs realizează proiecte care nu lasă nicio urmă publică.

Pagină realizată de artiștii Bogdan Dumitrescu și Alexandra Coroi