Pe firul sacru al originii

Serenela Ghiteanu | 14.06.2022

Ioana Pârvulescu construiește nu doar povestea vieții lui Iona și a unchiului său Iacob, ci povestea stripei lui, vreme de 92 de generații, așadar până în zilele noastre.

Pe aceeași temă

Romanele de până acum ale Ioanei Pârvulescu ne-au purtat pe tărâmuri românești, în trecutul mai mult sau mai puțin apropiat, reînviind epoci atât în litera cât mai ales în spiritul lor: Viața începe vineri, Viitorul începe luni, Inocenții. Viziunea despre lume a scriitoarei e aceea a unei artiste iubitoare de tot ce e frumos, armonios, fără să oculteze Răul, dar găsind întotdeauna loc pentru speranță, pentru izbăvire.

Ultimul său roman, Prevestirea, este altceva. Ioana Pârvulescu rescrie mitul lui Iona, personajul biblic din Vechiul Testament, cel care aude vocea lui Dumnezeu poruncindu-i să profețească pieirea cetății Ninive, din cauza ticăloșirii locuitorilor ei, Iona, cel care va fi înghițit, pe mare, de un pește uriaș, apoi, prin voia lui Dumnezeu, va fi slobozit de acesta și care, speriindu-i pe oamenii din Ninive, care se vor pocăi pentru păcatele lor, va salva de fapt cetatea de la moarte.

Plecând de la acest episod relatat destul de pe scurt în Vechiul Testament, Ioana Pârvulescu construiește nu doar povestea vieții lui Iona și a unchiului său Iacob, ci povestea stripei lui, vreme de 92 de generații, așadar până în zilele noastre. Iona are o fiică, Esther, care îi va duce mai departe povestea, odată cu un inel, care va trece și el din generație în generație, în special oferit primei fete din familie care se mărită, dar și băieților, atunci când descendența e masculină.

 

Naratorul e mai întâi Esther, dar pe parcursul Timpului va purta alte nume, care merită enumerate pentru că sună ca o incantație: Dinah, Hulda, Rebecca, Ruth, Edna, Dorcas, Sara, Adah, Athaliah, Edidah, Iochebed, Rabab, Rhoda, Safira, Ayala, Eva, Hagar, Iesha, Naomi, Rahela, Suzana, Miriam, Atarah și așa mai departe.

Pățaniile lui Iacob și ale lui Iona, de la plecarea pe mare către Tarșiș, vederea Leviatanului, care le potolește gândurile ucigașe barbarilor mateloți, autosacrificiul lui Iona, care în timpul unei furtuni din care corabia pare că nu are scăpare cere să fie aruncat în mare, intrarea lui în interiorul unei balene, apoi, în urma unor rugăciuni, eliberarea lui și ajungerea pe uscat sunt descrise ca într-un basm. Simplu, foarte expresiv, mergând la esențial. Personajele sunt vii și crude sau, dimpotrivă, blânde și iubitoare. O figură aparte fac foarte tinerii Elișa și orbul Abiel, luați ca robi de către Iacob, și care se dovedesc un fel de îngeri păzitori, atipici.

Iona e descris ca un om banal la început. El aude de două ori glasul Domnului și acest lucru îl transformă radical. Chiar dacă inițial fuge de misiunea sa divină, el începe să vorbească foarte puțin, în propoziții scurte, uneori formate dintr-un singur cuvânt. Cei din jur se mefiază de el, iar Iacob se străduiește să îl scape din mai multe primejdii, ca tată al lui, ce bănuiește a fi, ignorând  că Tatăl ceresc îl apără mult mai bine pe alesul său.

Așa cum în vechimea vechimilor, adică înainte de Hristos, societatea e dominată de bărbați, narațiunea îi pune mereu în evidență, cu ambițiile lor și cu libertatea lor de mișcare, dar de tot atâtea ori puterea cu care se mișcă lucrurile ține și de femei. Numeroase sunt personajele feminine, de la Hannah la mama lui Iona, la dispăruta Zahra, de la haina văduvă a lui Achim la  frumoasa Sargina, fără a uita de miraculos salvata de la moarte, dintr-un puț, Milkah – cele care îi însoțesc pe bărbați cu iubirea lor, cu devotament și mai ales cele care, descendente ale lui Iona, vor purta peste veacuri povestea lui.

 

Scriitoarea e o adevărată maestră în reînvierea unei lumi de dinainte de Hristos. Viața cotidiană, dar și viața interioară a eroilor sunt imaginate atât de inspirat, încât cititorul nu se poate îndoi că are în față un tablou absolut credibil. Detaliile pitorești asupra gesturilor sau înfățișării personajelor ne duc cu gândul la „poveștile nemuritoare” ale Orientului, numai că accentul nu e pus pe aspectul exotic.

Ceea ce predomină în narațiune este caracterul ei de exemplum, lucru firesc de altfel la un text care se hrănește din mitologie. Inspirându-se din povestea sacră biblică, Ioana Pârvulescu construiește o fabulă arborescentă, în care grupului de personaje antecreștine i se alătură mărturisitoarele înrudite cu Iona. Povestea sacră, inițială, primitivă, în sensul dat de Mircea Eliade, se îngemănează cu o curgere lină a Timpului, prin veacuri, pentru că povestitoarele, adresându-se celei sau celui care va trebui să ducă mai departe tradiția, fac mici, dar semnificative referiri la epoca în care trăiesc. Din atemporalitatea mitului, cititorul e ghidat către perceperea unui „panta rhei” și astfel ceea ce ar fi putut rămâne fascinant, dar imobil, este însuflețit, prinde viață.

 

De la Ioppe și Gat-Hefer și până la Ninive, spațiul e mai puțin important decât miraculosul unor evenimente. Iar oamenii din vechime știu să îl recunoască, să se teamă de el când trebuie, să îl invoce, să îi fie recunoscători, într-o lume de dinaintea Mântuitorului, în care Dumnezeu-Tatăl e unicul lor recurs. Ca în Vechiul Testament, eroii se adresează lui Dumnezeu direct, ca unui părinte atotputernic și prea aspru, revoltându-se atunci când își pierd nădejdea.

Și aici e marea reușită a romanului Prevestirea. Dincolo de reconstrucția unei lumi atât de îndepărtate de modernitate, scriitoarea simte în mod foarte adecvat cum să descrie episoadele de revelație divină. Momentul în care Iona, aflat în pântecul balenei, se roagă lui Dumnezeu e poate cel mai poetic din toată cartea: „Acum mi s-a fărâmat coaja inimii ca bobul de strugure, și duhul din ea mi s-a zdrobit. Nu pot lovi cu pumnii întunecimea. Nu-mi pot scoate cu degetele din ochi nevăzul, ca să te văd pe tine. Nu-mi pot scoate cu degetele din urechi auzul plin de bubuituri, ca să te ascult doar pe tine. Ești în mine și în afara mea, dar nu te prind. M-ai aruncat, Doamne, în temniţța închisă cu zăvoare de apă. (…) Dacă nu tu, deopotrivă tată și mamă, deopotrivă viață și moarte, cine să mă mai nască acum, când sunt ascuns ca pruncul dincolo de zidul de carne, și orb, și neputincios ca el?”. Fragmentul ar merita citat în întregime, dar se întinde totuși pe trei pagini! În final, momentul lui Iona de revoltă față de Dumnezeu ne amintește de alt personaj din Vechiul Testament, Iov, alt ales divin, care în inocența lui nu înțelege cât este de iubit de Creatorul său și se crede abandonat.

 

Limba în care scrie Ioana Pârvulescu este una extrem de rafinată, cultivând tonul solemn, dar simplu, atunci când evocă sacrul, dar și tonul colorat și blând, uneori cu efecte comice, din simpatie față de unele dintre personaje, atunci când îi descrie pe umilii săi eroi, oameni ca toți oamenii. În umanitatea lor se poate regăsi și cititorul, chiar dacă citește despre niște ființe de acum peste două mii de ani.

Insistența asupra numelor proprii se explică prin faptul că „toate numele noastre sunt numele lui Dumnezeu”, scriitoarea evocând astfel în mod subtil esența Creației.

Atunci când Dumnezeu i se arată prima dată lui Iona, băiat simplu, vocea e cea care e de fapt „văzută”, știut fiind că muritorilor nu le poate fi dat să vadă aievea Chipul lui Dumnezeu. La poalele unui munte, Iona trăiește, în câteva clipe, întâlnirea cu divinul, care îi va schimba fundamental viața, chiar dacă la început încearcă să se derobeze de la misiunea încredințată: „Vocea i-a răsărit cumva înainte și n-ar fi putut să spună cum arăta, dar era acolo ca un plin în golul aerului. Nu i-a spus decât «Iona, Iona, Iona!», dar prin asta l-a alinat, și l-a certat, și l-a îmbărbătat”. Până la misiunea de a prevesti (falsa) pieire a cetății Ninive vor mai trece niște ani, dar voința lui Dumnezeu, odată manifestată, devine lege.

Romanul Prevestirea ne vorbește despre nevoia de a ști cine suntem, prin această poveste transgenerațională, făcând din rememorare un act fundamental. Cu aceeași privire îndrăgostită de Lume pe care i-o cunoaștem din romanele anterioare, Ioana Pârvulescu revizitează un mit biblic și spune în egală măsură un basm modern despre umanitate. Cea eternă. //

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22